In acceptiunea obisnuita pe care teoriile sociale si politice o dau statului de drept, una dintre caracteristicile cele mai importante si primordiale ale acestuia este autoritatea institutiilor sale. Nu in exces, ci in echilibru pentru fiecare in parte, o impartire echitabila intre puterile statului principale, fiecare fiind sustinuta prin autoritatea institutiilor care le reprezinta.
Separarea puterilor in stat este principiul de baza folosit de toate democratiile din lume, indiferent de gradul si de istoria democratiei din fiecare caz particular.
Desi niciun stat din lume nu reuseste o separare a puterilor perfecta, desi nicaieri autoritatea statului nu se exercita intr-un echilibru perfect (la limita dintre tiranie si democratie), un stat democratic puternic isi apara prin cele trei puteri separate ale sale – legislativa, juridica si executiva – cetatenii sai sau, in cel mai rau caz, le ofera iluzia unei lumi in care ei sunt protejati impotriva crimelor, nedreptatilor de orice fel sau injustitiei si coruptiei sistemului de stat.
La celalalt capat al democratiilor se afla dictatura sau/si tirania in care principiul de baza dupa care se comporta statul este “eu dau legea, eu te judec, si tot eu te si supun la pedeapsa”, unde “eu” este de cele mai multe ori aceeasi persoana sau acelasi grup de persoane.
Un alt pericol, poate la fel de mare pentru democratie, este o combinatie intre aceste forme bolnave ale unui stat de drept, unde statul nu mai are nicio autoritate, iar institutiile sale ajung sa fie conduse, in realitate, de grupuri de interese, de o mana de oameni, prin diverse moduri. De la santaj si coruptie pana la amenintari de tot felul, grupurile de interese reusesc intotdeauna sa isi impuna vointa in fata insitutiilor statului si sa le subordoneze practic dorintelor si intereselor lor.
Insa disparitia autoritatii statului se manifesta si in alte chipuri, mai putin transparente insa cu aceleasi efecte devastatoare pentru drepturile si libertatile cetatenilor sai. Este cazul exploziei grupurilor mafiote, fenomen care ajunge sa inlocuiasca sa autoritatea statului cu cea a reprezentantilor acestor formatiuni. Din toata descrierea de pana acum a formelor bolnave ale democratiei – cat se potriveste Romaniei de astazi si de ieri, de fapt statului nostru din ultimii 20 de ani, si cat ne pare a fi strain? Dosarul lui Catalin Voicu este doar o mostra, doar un exemplu, poate nici macar cel mai bun care sa reflecte cu adevarat fidel realitatea in care traim.
Cat de aparati si reprezentati va simtiti de catre statul roman in fata nedreptatilor si a injustitiei, in fata amenintarilor mafiote (de orice fel si grad posibil) sau cata egalitate a sanselor credeti ca aveti in ziua de astazi in Romania? In fata tuturor nedreptatilor inerente oricarei democratii, care nu se traduce nicaieri in lume neaparat printr-o meritocratie, cat de multa frustrare se poate aduna traind zi de zi in aceasta tara?
Nici nu mai are sens sa ne legam de o guvernare anume, nu mai are sens nici macar sa aratam cu degetul un partid sau altul. Toti politicienii care s-au perindat pe la putere in ultimii 20 de ani, care sunt de fapt aceiasi, sunt vinovati in egala masura. Si poate nu doar ei. Poate in aceeasi masura suntem si noi vinovati pentru ca le-am permis sa existe, sa se dezvolte, i-am votat si i-am legitimat de fiecare data.
Mai mult decat atat, poate si noi suntem vinovati in aceeasi masura pentru ca ne convine acest sistem, pentru ca si noi apelam la el, la un alt nivel desigur, mai putin important si cu mize infinit mai mici, dar pe fond la fel de vinovat.
Din acest aparent paradox, nu putem decat sa ne intrebam ce am putea face pentru a iesi de aici. Pentru a ne recapata drepturile si libertatile pentru care candva am fost in stare sa iesim in strada si sa luptam in fata gloantelor. Intre iluzia si patetismul ca si de noi depinde sa scapam de coruptia din jur care a ajuns practic sa anihileze statul si realitatea care ne face sa credem ca orice am incerca aceasta nu se va lasa dusa atat de usor, ne ramane doar dispretul si greata fata de toate tentativele de manipulare si minciuna la care suntem supusi zi de zi de catre toti responsabilii puterii. De ieri si de astazi ….
Iulian Leca
sursa: ziare.com
As zice ca la celalalt capat al dictaturii (am inversat directia) se afla anarhia, nu democratia. Democratia ar fi undeva in lateral, pe la mijloc.