Primesc o informație din surse credibile: se pare că „foaia de parcurs” referitoare la justiția română a fost solicitată autorităților americane de însăși Ana Birchall (inclusiv ca vice-premier responsabil cu gestionarea parteneriatelor strategice), iar acestea, de bună credință, influențate și de lobbiștii ambasadorului Maior, au răspuns ministrului român al justiției (iar nu unei persoane fizice anume) socotind că este vorba despre un demers oficial al Guvernului român partener.
Informația se confirmă dacă analizăm atent răspunsurile evazive date de Ana Birchall în ședința CSM din 17 septembrie 2019, întrebărilor insistente ale Președintei Lia Savonea.
Specialiștii dezinformării și manipulării de masă au folosit apoi răspunsul, și acela redactat de câțiva birocrați americani în „cooperare” cu amabasada română, ca pe o declarație de susținere americană pentru Birchall.
Dacă așa stau lucrurile această susținere este un fals. El dovedește periculozitatea Anei Birchall pentru securitatea națională a României.
Mă întreb, de asemenea, cum poate prevala poziția Guvernului român la CE, JAI, CJUE etc, dacă reprezentantul său în domeniul justiției nu o susține?
În fine, faptul că ministrul negociază cu partenrii externi reforme în justiție peste capul CSM, care este forul suprem al autorității judecătorești, constituie cea mai patentă imixtiune a putereii executive în domeniul puterii judecătorești și cea mai gravă amenințare la adresa independenței justiției. Ar fi cazul ca CSM să sesizeze CCR apariția acestui conflict juridic de natură constituțională.
Autor: Adrian Severin
Sursa: Adrian Severin Facebook
deci, ea saraca, se ocupa cu altceva, acolo face fata cu brio, dar , cei care au numit-o in functie , au ceva creier ? de fapt, …DUMNEZEU cu mila !