Vasile Astărăstoae: ”Crime în serie și mass-media”

Modul în care este abordat subiectul disparițiilor/crimelor de la Caracal ar trezi ilaritate dacă nu ar fi o tragedie reală. Este un caz dificil și aproape compromis prin presiunea publică pusă fără niciun discernământ asupra anchetatorilor.



Pe toate posturile (TV / radio), în toate ziarele, pe internet etc. sunt rostogolite informații neverificate, scenarii, ”anchete” jurnalistice, care pot să blocheze orice anchetă profesionistă. Deja ne-am obișnuit ca diferiți moderatori diletanți în domeniu, cu aer de Torquemada, să producă emisiuni în care personaje superficiale și fără scrupule își creează notorietate nesusținută de cunoștințe profesionale.

Recent, un fost milițian înainte de 1989, într-un limbaj pe care cu binevoință îl putem numi colocvial, ne explica pe toate posturile TV cum a rezolvat el 10 cazuri de crime în serie. Confuzia pe care o face fostul milițian este între criminal cu mai multe victime la activ și criminal în serie. Însă nu spune nimic despre contribuția sa la una dintre cele mai mari erori judiciare din România – cazul Samoilescu. Cum aflu că acum este profesor universitar la Facultatea de Drept, pentru studenții săi fac precizările de mai jos.

1.În societatea contemporană, criminalitatea a evoluat de la crimele primitive și utilitare (impulsive sau prin raptus scurtcircuitat motor) la crimele organizate, care oferă alte tipologii criminale, cum ar fi și crima în serie.

Crima în serie este o crimă cu motivații intrinseci, cu selectarea și creșterea progresivă a numărului de victime, fiind asociată cu plăcerea de a ucide, cu origini în frustrările din copilărie asociate sau nu cu consumul de droguri și patologia psihiatrică. Prin crima în serie, victima este adusă la starea de obiect, de regulă sexual; numărul crimelor crește odată cu mobilitatea populației actuale. Se comit cu sânge rece (exces de crimă), iar autorul are experiență în a nu se lăsa prins, deși crimele sunt relativ identice.

O chestiune fundamentală în orice crimă este elucidarea motivului care a stat la baza sa. Nu există crimă fără motiv ci, poate doar, crime cu motive mai puțin evidente. F. Tennyson Jesse, în cartea sa „Murder and its Motives”, identifică șase clase de motive care pot sta la baza comiterii crimelor: obținerea unui câștig, gelozie, răzbunare, eliminare, poftă (lust), convingere. Cercetările de criminologie și psihiatrie medico-legală efectuate pe criminali în serie au evidențiat o a șaptea categorie de motive: plăcerea, emoția (thrill). Specific pentru criminalii din plăcere în serie este faptul că, deși în cadrul crimelor poate avea loc și abuzul sexual, motivul crimei nu este obținerea gratificației sexuale, ci dorința de a avea o experiență; actul de a ucide în sine este recompensa așteptată de acești criminali. Dar sunt puține crimele care se încadrează strict într-una dintre aceste categorii sub aspect motivațional. Cele mai multe trec barierele convenționale ale unei clasificări, astfel că la baza lor putem găsi intricate două sau mai multe motive.

Anii 1970 – 1979 au fost reprezentativi prin „apariția”criminalilor în serie. De fapt, acest tip de criminali își făcuse simțită existenţa cu mult timp în urmă – să nu uităm de vestitul Jack Spintecătorul care a terorizat Londra în 1888. În anii 1970, însă, s-a făcut identificarea, delimitarea, pe baze științifice a acestui tip de criminal. În SUA, a început să se dezvolte din ce în ce mai mult domeniul psihologiei criminale (profiling), care are ca scop realizarea unui profil fizic, psihologic și comportamental al criminalului, pornind de la aspecte de la locul crimei, trăsături ale victimei, modul și locul comiterii crimei ș.a. Începând cu anii 1980, s-a constatat o creștere a numărului criminalilor în serie. Un studiu, arăta că, în SUA, au existat în anii 1980 circa 50 de criminali în serie activi, iar un alt studiu (din 1990) estima că, în SUA, circa 5000 de persoane ar putea deveni victime ale criminalilor în serie în fiecare an.

2.Evoluția criminalității este influențată de o serie de factori între care nu putem face abstracție de mass media. Mass media, și mai ales televiziunea, au introdus în lume o cultură standardizată care conduce la alienare. Efectele asupra comportamentului au fost că a determinat o laxitate a moravurilor, un model de gândire unică și uniformizată, o propagare a modelelor aculturale și estomaparea sensului vieții.

Încă din secolul al XIX-lea, Lombroso spunea că ”ziarele excită apetența oamenilor spre violență”. Statisticile demonstrează că promovarea senzaționalului și a actelor antisociale influențează în mod direct modul de comportament. Studiile rețin că excesul de violență oferit de televiziune interferează negativ cu achizițiile școlare. Același lucru îl determină și mediatizarea în presa scrisă a criminalilor. Peste 30% dintre criminalii în serie din SUA au copiat modele mediatizate și au dorit să-și capete notorietate prin depășirea acelor modele.

Literatura relevă, la ora actuală, peste 10.000 de titluri de cercetări științifice privind relația dintre mass-media și comportamentul agresiv. Concluziile științifice sunt convergente în a arăta că acest gen de cultură de tip mass-media distrează, dar nu umanizează. Cu alte cuvinte, are o valoare pedagogică redusă, prin aplatizarea pasiunilor, prin încurajarea și identificarea bunăstării și a opulenței cu fericirea. Mass-media favorizează moralitatea și virtutea doar prin aplatizare și este responsabilă de dublarea ratei criminalității din ultimii 15 ani (Vimero et all.). C. Bourdieu, în lucrarea Despre TV, relevă că aceasta pune în mare pericol diferitele sisteme de producție culturală, precum arta, literatura, știința, filosofia, dar și dreptul. Octavia la Paz scria: „televiziunea banalizează violența, ce devine astfel din ce în ce mai realistă. Cei mai neîndurători criminali sunt intens mediatizați”.

Mecanismele mimetice, de imitaţie și de contagiune psihică au transformat televiziunea într-un „virus al interiorității“, atât timp cât mai ales un copil, în fața televizorului, este considerat un copil abandonat tuturor imitațiilor. Imitația favorizează în mod inevitabil trecerea la act (mai ales imitația scenelor pornografice) și modelează comportamentul deviant în funcție de conținutul filmului (Sawin), deseori prin identificarea cu autorii acestor scene de violență (Eron). Repetarea acestor scene produce efecte cumulative (Gerbner), astfel încât modelarea (imitarea) devine mai accentuată, generând o lipsă de control a Supraeului asupra Sinelui care se dezinhibă și se desensibilizează emoțional (Freud, Bandura, Berkowitz). Prin urmare, televiziunea reîntărește comportamentele agresive și descrește anxietatea (Donnerstein). Ca factor de catharsis al frustrărilor, televiziunea exacerbează deopotrivă efectul scenelor de violență din memorie și determină un comportament detașat sau pasiv în fața violenței (Levine, 1995) sau, dimpotrivă, crește sentimentul de insecuritate în fața ei, de teamă și anxietate, după cum constată studiile inițiate de Consiliul Europei.

În concluzie, mediatizarea excesivă și construirea a tot felul de scenarii corelată cu presiuni inacceptabile asupra anchetatorilor dovedește nu numai lipsa de maturitate a presei românești, dar mai ales bolile unei societăți flămânde de senzațional.

P.S.: Tot despre presă: Viorica Dancilă a fost la Iași. Ce i-a interesat pe ziariștii activiști de la Ziarul de Iași? Finanțarea reconstrucției Institutului de Boli Cardiovasculare? Nu. Era un subiect nesemnificativ. Mor niște pacienți, nu moare întreaga națiune. Pe deontologi i-a intersat de ce călătorește Prim-Ministrul cu elicopterul, de ce nu răspunde la întrebarile de pe Facebook ale lui Mihai Chirica, când dă bani pentru autostradă etc.

Autor: Vasile Astărăstoae

Sursa: Vasile Astărăstoae Facebook