Asistăm la o ascensiune spectaculoasă a doctrinei populiste care, aşa cum s-a întâmplat şi în perioada interbelică, a devenit nota dominantă a politicii româneşti. Populiştii nu au încredere în experţi, însă îşi leagă adesea speranţele de demagogi care plâng pe umerii copiilor, ai pensionarilor şi ai altor oameni nevoiaşi. Ca şi când am putea scăpa de sărăcie prin decrete. Votăm nişte legi prin care dăm ceva bani în plus unor categorii sociale pentru a-i mai scăpa astfel de griji. Dar, nu este chiar aşa: măsurile nepopulare care se iau astăzi sunt tocmai efectul unor politici aberante, ce au făcut mult rău românilor. De ce?
La Universitatea Harvard se predă în anul I cartea lui Henry Hazlitt intitulată “Economics in one lesson” (“Economia într-o singură lecţie”). Cartea are 30 de capitole, dar este rezumată, practic, în primul. Hazlitt spune că deosebirea dintre un economist bun şi unul prost este că primul se uită la efectele unor măsuri pe termen lung şi asupra întregii societăţi. Iar cel de-al doilea se uită la efectele unor măsuri numai pe termen scurt şi asupra unui grup anume.
În 2008, s-au votat două legi care prevedeau creşterea substanţială a pensiilor şi salariilor profesorilor. În anul respectiv, economia a mers bine şi la buget au venit mulţi bani, dar un economist bun nu putea să ignore faptul că atunci când creşti cheltuieli permanente, cum sunt salariile şi pensiile, trebuie să ai şi surse de finanţare permanente, care sunt taxele şi impozitele. Dacă creşterea salariilor profesorilor a rămas doar pe hârtie, pensionarii au primit în plus aproape cât prevede legea. Dar, în 2009, economia a intrat în criză, la buget au venit foarte puţini bani şi statul a fost nevoit să se împrumute masiv pentru a putea plăti pensiile şi salariile bugetarilor. Datoria publică a crescut anul trecut într-un ritm fără precedent după ’89. Ea nu va fi plătită de cei care au greşit, ci de generaţiile viitoare, asupra cărora se aruncă o grea povară. Iată cum nişte politicieni incompetenţi iau măsuri fără să se uite la efectele lor pe termen lung şi asupra întregii societăţi.
Asistăm la o ascensiune spectaculoasă a doctrinei populiste care, aşa cum s-a întâmplat şi în perioada interbelică, a devenit nota dominantă a politicii româneşti. Populiştii nu au încredere în experţi, însă îşi leagă adesea speranţele de demagogi care plâng pe umerii copiilor, ai pensionarilor şi ai altor oameni nevoiaşi. Ca şi când am putea scăpa de sărăcie prin decrete. Votăm nişte legi prin care dăm ceva bani în plus unor categorii sociale pentru a-i mai scăpa astfel de griji. Dar, nu este chiar aşa: măsurile nepopulare care se iau astăzi sunt tocmai efectul unor politici aberante, ce au făcut mult rău românilor. De ce?
La Universitatea Harvard se predă în anul I cartea lui Henry Hazlitt intitulată “Economics in one lesson” (“Economia într-o singură lecţie”). Cartea are 30 de capitole, dar este rezumată, practic, în primul. Hazlitt spune că deosebirea dintre un economist bun şi unul prost este că primul se uită la efectele unor măsuri pe termen lung şi asupra întregii societăţi. Iar cel de-al doilea se uită la efectele unor măsuri numai pe termen scurt şi asupra unui grup anume. În 2008, s-au votat două legi care prevedeau creşterea substanţială a pensiilor şi salariilor profesorilor. În anul respectiv, economia a mers bine şi la buget au venit mulţi bani, dar un economist bun nu putea să ignore faptul că atunci când creşti cheltuieli permanente, cum sunt salariile şi pensiile, trebuie să ai şi surse de finanţare permanente, care sunt taxele şi impozitele. Dacă creşterea salariilor profesorilor a rămas doar pe hârtie, pensionarii au primit în plus aproape cât prevede legea. Dar, în 2009, economia a intrat în criză, la buget au venit foarte puţini bani şi statul a fost nevoit să se împrumute masiv pentru a putea plăti pensiile şi salariile bugetarilor. Datoria publică a crescut anul trecut într-un ritm fără precedent după ’89. Ea nu va fi plătită de cei care au greşit, ci de generaţiile viitoare, asupra cărora se aruncă o grea povară. Iată cum nişte politicieni incompetenţi iau măsuri fără să se uite la efectele lor pe termen lung şi asupra întregii societăţi.
publicitate
Nici actualul guvern nu prea este prieten cu ştiinţa economică. Instinctul politic răzbate uneori mai puternic la premierul Boc care, zilele trecute, arăta cu un deget ameninţător spre miniştrii Vlădescu şi Şeitan. Să nu-i fi spus nimeni premierului că ajutoarele sociale trebuie să fie punctuale, să meargă la grupurile care au, într-adevăr, nevoie de ele, că într-o economie de piaţă toată lumea trebuie să plătească impozite şi taxe, indiferent de mărimea veniturilor? Guvernul Boc are totuşi meritul de a încerca să înveţe lecţia din mers şi să fie ca un bun economist, adică să privească pe termen lung şi să vadă tabloul general. Iar prin măsurile adoptate se străduieşte să readucă societatea românească pe o linie de plutire care să nu mai fie susţinută prin transferuri masive din străinătate spre ţară sau de la o generaţie la alta. Rămâne însă de rezolvat cea mai grea problemă a României: sărăcia, care se datorează productivităţii scăzute, iar productivitatea scăzută – educaţiei precare. Când vom avea şi noi un învăţământ modern, aşezat pe baze economice solide, vom putea spera şi în reducerea sărăciei.
Gheorghe CERCELESCU
sursa: gandul.info
Adauga comentariu