Analize și opinii

Luminița Arhire: ”CUTREMURUL LUI MOISE GURAN, CEL DE 10 GRADE PE SCARA RICHTER, LOVEȘTE DIN NOU!”

MOTTO: „…În acest context Biziday, aplicația lui Guran, a scos astăzi oamenii îngroziți din casă, după ce i-a alertat că a avut loc un cutremur de 10 grade pe scara Richter în Vrancea. Asta da un fake news de toată frumusețea, căci, din fericire moldovenii pot dormi în continuare liniștiți că apocalipsa a aterizat doar pe serverul jurnalistului Bizi.”(BUGETUL.ro, 3 martie 2017) 



Cetățeni, știți ceva despre stare de sănătate a lui Moise Guran? O fi el bolnăvior și eu n-am aflat ? Că dacă dânsul nu e bolnăvior avem „un pachețel de problemuțe” pe care va trebui să le descurcăm după cum ne vom pricepe. Așa, în general, eu mă bucur că domnul Moise a fost plecat în concediu după data de 12 iunie 2019, căci, după tot ce-a scos în spațiul public în ultima vreme, cam avea nevoie de-o pauză mai lungă. Neplăcut pentru noi toți este faptul că nici la întoarcerea din concediu Moise nu pare mai puțin agitat.

Căci iată ce nestemate de gândire cutremurate la 10 grade pe scara Richter scoate înțeleptul nostru pe pagina MOISE.ro, pe data de 4 iulie 2019, după ce Curtea Constituțională s-a pronunțat cu privire la completurile de trei care ar fi trebuit să fie specializate pentru fapte de corupție și nu erau (ca să nu se producă vreo confuzie, domnul Moise Guran e cel care a afirmat că: „Doamna Kovesi este, de fapt, singurul bărbat adevărat de care s-a împiedicat Liviu Dragnea în cariera sa”, frază care dovedește, fără greș, că dânsul e printre puținii muritori care știu ce anume se află în chiloții Codruței, fapt care mă determină să-l respect la maximum) :

„Curtea Constituțională a României a dat prin decizia de ieri o amnistie, una punctuală, pentru corupți. Înalta Curte e instanță specializată, de vreme ce demnitarii sunt judecați acolo, nu? Deci desființarea completurilor de trei de la Înalta Curte e o amnistie cu dedicație, pentru demnitari și pentru unele categorii de fapte foarte grave (inclusiv, sau mai ales ceea ce numim corupția mare). Ei bine, rejudecarea va însemna, în cele mai multe cazuri, evadarea prin prescripție. Prin efectele ei, decizia CCR încalcă în spirit inclusiv votul popular de la Referendumul din 26 mai, când poporul s-a pronunțat împotriva amnistierii faptelor de corupție.”

Cum zisăși, Moise, măi dragă? A dat CCR amnistie punctuală? Și cum a făcut CCR șmecheria asta? Matale pricepi, în general, ce scrii? Pe de altă parte, tare mi-aș dori să știu ce numește dânsul „corupție mare”… cumva faptul că două duduițe nu s-au dus la serviciu dar au încasat salarii? că doar nu Dosarul MICROSOFT sau volatilul Dosar EADS s-ar califica… nu, nu… Dar asta nu e nimic… abia la sfârșitul paragrafului dă eroul nostru cu Rinofugul în fasole: „decizia CCR încalcă în spirit votul popular”…parol, mamițo, să mă-ngropi! și țineți seama, cetățeni, că era vorba de „încălcarea în spirit a votului popular” numai pentru decizia privitoare la completurile de trei… dar să vedeți ce „încălcare” uriașă avea să descopere Moise după ultima ispravă, săvârșită în unanimitate de maștera CCR, care pe 18 iulie 2019, a avut obrăznicia să respingă :

„…. inițiativele legislative ale PNL-USR și PSD de revizuire a Constituției ( în sensul aplicării rezultatelor referendumului Klausian , inițiativa legislativă dorind să-i „taie” pe așa-zișii corupți de la amnistie și grațiere, n.n.) . Decizia a fost luată cu unanimitate de voturi. Judecătorii au decis acest lucru deoarece interzicerea amnistiei și grațierii faptelor de corupție depășește limitele de revizuire a Constituției (…) De asemenea, judecătorii consideră că interzicerea graţierii individuale pe care o poate da preşedintele, încalcă drepturile fundamentale din Constituţie.”

I-auzi! Câtă obrăznicie la Curtea Constituțională. Mă temeam să nu provoace cumva vreun deranjament pe delicatul tract digestiv al lui Moise! Dar, tocmai când mă întrebam eu dacă antiseismicul Guran a aflat de nenorocirea din decizia CCR, care risca să-i producă o deplasare a plăcii tectonice din țeastă precum și crăpături adânci pe scoarța cu circumvoluțiuni sporadice, hop! că apare și reacția acestuia la aroganța maximă a judecătorilor constituționali:

„Nu, nu e despre întrebările (boante) puse de președinte la referendum, nici despre descifrarea «tainelor» celei mai simple legi (Constituția), această decizie este despre încălcarea suveranității naționale. Articolul este lung căci am încercat o traducere a legalezei stupide din comunicatul CCR. Singurul său sens este să-ți spună ție, cetățeanul român, că ești PROST! Și că referendumul prin care ți-ai exercitat suveranitatea n-a existat și nu contează.” ( pagina de FACEBOOK a lui Moise Guran, 18 iulie 2019)

Ajunsă aici, chiar am plâns… că eu am o fire simțitoare… păi, cum să fie PROST un cetățean care nu știe diferența dintre amnistie și grațiere, care nu știe care sunt faptele de corupție în Codul penal și le confundă cu „fără hoție ajungem departe”, că așa a scris pe un autobuz domnul Barna ( un băiat înalt, foarte deștept și intelectual, gata să intre în turul doi la prezidențiale), care nu știe ce-s alea Ordonanțe de urgență și nu știe cine le poate ataca la Curtea Constituțională, și CU TOATE ACESTEA, ei bine, CU-TOA-TE-A-CES-TEA votează vesel cu „DA!” la întrebările inepte ale referendumului, de parcă ar vrea să ia întrebările de nevastă, nu să le facă legi și să le vâre în Constituție !? Poate fi PROST un cetățean care procedează în felul acesta?

Iar acum că vine Curtea și-i bate obrazul cetățeanului varză la capitolul justiție, care „decât” a vrut să-l bage pe Dragnia la mititica, nu să-și promoveze neuronii la executat sinapse, că doar dânsul n-are nevoie de artificii în căpățână, na! că s-a supărat Moise! Și când s-a supărat și s-a concentrat asupra problemei, a concluzionat că Valer Dorneanu & co. au dat O LOVITURĂ DE STAT… numai că nu e chiar o lovitură de stat penală, ci , mai așa, pe după vișin:

„Codul Penal al României definește lovitura de stat (Art. 397 – Acțiuni împotriva ordinii constituționale) ca fiind o acțiune armată. Deci nu, nu suntem în prezența unei lovituri de stat, în sens penal, deși e clar că CCR a schimbat într-un mod soft ordinea constituțională. Cam cum a făcut CCM-ul moldovenesc – o lovitură de stat softly, treptată, perversă, la fel de dăunătoare pentru democrație.” (MOISE.ro, 4 iulie 2019)

Ei, eu cam asta am vrut să vă zic, dragii mei prieteni care n-ați votat la referendum, deoarece sunteți deștepți … să vă faceți provizii de apă, să aveți conserve în rucsăcel și lanternă cu bateria încărcată, că vine cutremurul de primăvară-vară al lui Moise, ăla de 10 grade pe scara Richter, și iar o taie intempestiv doamna Oana Dobre pe scara blocului în jos, la fel cum a făcut la cutremurul precedent, de același calibru, și n-o să aveți loc de dânsa pe palier. Așa că găsiți o masă mai temeinic încleiată, vârâți-vă sub ea și mâncați o înghețată până vă trece seismul prin sufragerie și dormitor. Aplicația lui Moise Guran vă va felicita la sfârșit pentru cât de eroic v-ați ținut cumpătul și la cutremurul ăsta și vă va pregăti sufletește pentru următorul seism!
………………………………………………………………………………..

P.S. „Cutremur de 10 grade pe scara Richter și peste- descriere: devastator;/ efecte: Nu s-au înregistrat astfel de seisme; posibilă devastare la scară planetară;/ frecvență de producere: necunoscută” ( WIKIPEDIA, Scara de magnitudine Richter)

Asta ca să știm cum stăm.

Autor: Luminița Arhire

Sursa: Luminița Arhire Facebook