Dupa cinci ani de la lansare si contrar tuturor angajamentelor sau previziunilor specialistilor, Fondul Proprietatea va avea, in sfarsit, un administrator privat. Ramane de vazut daca achizitiile de titluri din toata aceasta perioada isi vor arata efectul scontat.
Franklin Templeton Investment Management a semnat contractul de administrare a Fondului Proprietatea, la sapte luni dupa ce a fost declarat castigator la licitatia la care a participat si Morgan Stanley, aceasta din urma fiind una dintre cele mai banci de investitii din lume.
Efortul unor persoane din actuala conducere a Fondului de a mai prelungi instalarea noului administrator s-au incheiat aici, nu inainte ca acestea sa mai poata profita de stupul cu miere care a fost Fondul pentru ei atata vreme.
Spuneam ca au trecut cinci ani de la infiintarea celui mai mare fond inchis de investitii din Europa Centrala si de Est, si nu intamplator, caci inainte de a deveni un instrument eficient de compensare pentru persoanele deposedate de bunuri in timpul regimului comunist, Fondul Proprietatea trebuia sa fie un instrument de compensare a celor ce i-au mosit nasterea.
Si a fost, har Domnului, caci guvernul Tariceanu a avut grija sa adune sub cupola Fondului tot ce avea mai bun economia romaneasca.
Sigur, noua ne-a fost dat sa vedem doar varful aisbergului, respectiv veniturile halucinante ale celor ce s-au aflat la conducerea Fondului, caci substanta afacerii este mult mai bine ascunsa.
S-a mai spus cate ceva despre concentrarea actionariatului si despre faptul ca un numar tot mai restrans de persoane au reusit in timp sa detina un numar tot mai mare de titluri, semn ca piata neagra sau gri (cum vreti sa-i spuneti) a functionat ca unsa.
De altfel, nici nu era prea mare filosofie in privinta comertului cu titluri de la Fondul Proprietatea, caci aveam deja o experienta anterioara, din tranzactiile cu cupoanele de privatizare emise in vremea guvernului Vacaroiu.
Sigur, chiar daca la Fondul Proprietatea situatia a fost oarecum diferita, principiile de functionare ale pietei paralele au ramas aceleasi. In toti acesti cinci ani, paginile ziarelor, site-uri de internet (inclusiv cel al Fondului Proprietatea) au fost pline de anunturi de vanzare-cumparare de titluri Proprietatea, cumparatorii speculand situatia celor ce erau nevoiti sa vanda.
Persoane in varsta, oameni aflati intr-o nevoie acuta de bani au realizat ca listarea la bursa a Fondului, astfel incat sa poata vinde actiunile intr-un cadru reglementat si la o valoare apropiata de piata, va dura ceva vreme, iar timpul pentru ei nu mai avea rabdare.
Amanarea listarii a fost gandita tocmai in acest sens, pentru ca cei ce urmau sa se imfrunte din marele cascaval inventat de guvern sa aiba timpul s-o faca.
Nici o autoritate a statului nu s-a sesizat la tranzactiile de pe piata gri, caci statul a avut grija ca respectivele tranzactii sa nu poata fi declarate ilegale, chiar daca majoritatea se desfasurau la o valoare sub valoarea nominala a titlurilor. Aici, asemanarea cu “Marea Cuponiada” este la ea acasa.
Capitalismul salbatic din Romania s-a manifestat in toata splendoarea lui, cu forme legale. In sfarsit, totul a devenit acuma istorie, iar numarul persoanelor private ce detin actiuni la Fondul Proprietatea este putin mai mare de 3.000, iar valoarea actiunilor lor reprezinta nu mai putin de 40,17% din capitalul social, de la un procent de sub 20%, in anul 2006.
Pentru noul administrator, toate aceste lucruri conteaza mai putin. Datoria lui este aceea de a face profit, de a investi eficient sumele imense de care dispune Fondul si de a da satisfactie actionarilor. Toate aceste obiective, daca vor fi atinse, vor avea si o rasplata pe masura, caci nu e de ici de colo sa administrezi o avere de asemenea proportii.
S-a vorbit adesea despre comisionul foarte mare ce-i va reveni lui Franklin Templeton din administrarea Fondului, si nu de putine ori ideea de a institui un management privat a fost vajnic contestata. Vom vedea daca experienta celor de la Templeton, intr-un domeniu in care Romania nu a avut nici o experienta, va fi una de bun augur.
Cert este ca forta financiara a unui asemenea fond de investitii poate depasi cu mult granitele tarii, in cautarea de plasamente rentabile pentru investitori.
Dincolo de politica de investitii a noului administrator, important ni se pare si rolul pe care reprezentantii acestuia il vor juca in Consiliile de Administratie ale companiilor la care Fondul Proprietatea detine pachete semnificative de actiuni.
Si vorbim aici, in primul rand, de companiile din domeniul energetic sau petrolier, care formeaza in jur de 90% din valoarea portofoliului Fondului Proprietatea. In fapt, deciziile administratorului nu vor mai tine de comenzile venite de la Palatul Victoria, sau din alta parte, ci excusiv de considerente de performanta.
Cel putin acesta ar trebui sa fie rolul unui administrator privat.
Listarea la bursa trebuie sa fie prioritatea celor de la Franklin Templeton, moment in care actionarii Fondului isi vor putea evalua corect detinerile. Evident, vom asista (deja sunt semnale) la o crestere a valorii titlurilor si, probabil, la vanzari masive din partea unor actionari.
Cert este ca, persoanele deposedate de bunuri in vremea regimului comunist si carora nu le-au putut fi restituite proprietatile in natura, dar pentru care a fost infiintat Fondul Proprietatea, nu se vor regasi in marii jucatori de pe bursa.
Au avut grija autoritatile ca un drept castigat dupa atatea si atatea jocuri de interese in procesul restituirii sa devina un mare castig pentru speculantii pietelor financiare din Romania. Asa cum spuneam insa, s-a incheiat un capitol si incepe un altul pentru actionarii Fondului Proprietatea.
De data asta insa, vioara intai este un administrator privat, cu experienta. Sa-l vedem ce e in stare sa faca.
Alexandru Moldovan
sursa: Bloombiz.ro
Adauga comentariu