Nu, batalia pentru modificarea Constitutiei nu va fi despre numarul parlamentarilor. Nu va fi despre parlamentul uni sau bicameral. Nu va fi nici macar despre crearea unui stat mai modern, mai putin birocratizat sau despre un sistem de justitie mai eficient.
Doar doua lucruri conteaza pentru partidele care trebuie sa se puna de acord pentru modificarea Constitutiei – care e rolul exact al presedintelui in desemnarea premierului si daca judetele se vor desfiinta pentru a fi inlocuite cu unitati mai mari.
Batalia pentru premier
Modul in care se face numirea pentru functia de premier ii intereseaza in primul rand pe “greii” de la centru, care nu vor sa repete situatia de la sfarsitul lui 2009, cand majoritatea parlamentara nu reusea sa impuna un sef al guvernului.
Cu Basescu presedinte inca cinci ani de acum incolo, PSD si PNL stiu ca acesta va dori de fiecare data sa-si impuna primul ministru care ii convine. Nimeni nu si-l inchipuie pe Basescu lucrand cu Victor Ponta sau Crin Antonescu la sefia cabinetului de ministri.
De fapt, e putin probabil sa-l vedem lucrand din aceasta postura cu vreunul dintre liderii actuali ai celor doua partide. Singurii oameni din PSD si PNL pe care Basescu i-ar vedea la ora actuala conducand guvernul sunt tocmai oamenii lui – sefii SIE si SRI George Maior si Mihai Razvan Ungureanu.
Tocmai de aceea, oamenii lui Ponta si Antonescu ar trebui sa se bata din rasputeri pentru ca in noua Constitutie sa fie trecut negru pe alb ca majoritatea parlamentara da premierul, indiferent ce ar fi. Daca nu, Basescu va conduce Romania pana in ultima secunda a presedintiei sale. Și nu doar formal.
Spaima baronilor si baronasilor
A doua prevedere pentru care se vor da lupte grele va fi cea despre reorganizarea administrativ-teritoriala a Romaniei. Baronii si baronasii tuturor partidelor vor incerca din rasputeri sa impiedica desfiintarea judetelor si crearea unor regiuni mai mari. Și au si de ce.
20-30 dintre ei isi vor pierde posturile si influenta. Și multi, multi bani odata cu toate astea. Cum se va reorienta clientela politica judeteana ? Dar toate firmele capusa ? Sau birocratia peste masura de stufoasa si ineficienta ? Sute de mii de oameni care profita din impartirea in asa multe judete vor avea de pierdut pe termen scurt, chiar daca tara in ansamblu ar avea de castigat. Tocmai de aceea, PD-L-ului ii va fi greu nu numai sa convinga PSD; PNL si UDMR sa sprijine initiativa, dar si sa -si convinga proprii “baroni teritoriali”.
Esec sau compromis?
Pentru ca populatia sa-si dea acceptul sa se modifice Constitutia, e nevoie mai intai de votul din Parlament a doua treimi din numarul parlamentarilor. Deci PD-L, UDMR si independentii lui Oprea nu sunt de ajuns. Singura cale e compromisul cu PSD si PNL. Care la ora aceasta e aproape imposibil.
Basescu nu va ceda vreodata in chestiunea numirii premierului. Iar liderii PSD si PNL sunt constienti ca a sprijini reorganizarea teritoriala in regiuni mai mari ineamna pierderea sprijinului organizatiilor judetene, oricum nemultumite ca “fac foamea” in Opozitie.
Cu toate astea, pe termen lung PSD si PNL ar face bine sa nu se mai opuna. Asta fiindca opozitia lor le va da “apa la moara” celor din PD-L, care le vor acuza ca se opun inca o data reformei. Și, cel mai important, le va acuza ca se opun vointei poporului, pentru ca blocarea noii Constitutii inseamna si blocarea a ceea ce au decis romanii prin referendumul din noiembrie- reducerea numarului de parlamentari si trecerea la un Parlament unicameral.
In traducere, PD-L si Traian Basescu au asigurata “munitie de razboi”. Pentru cativa ani de acum incolo.
Lucian Lumezeanu
sursa: ziare.com
Adauga comentariu