Pe Alexandru Petria îl știu de ceva vreme, aproape de 20 de ani, și am purtat împreună multe discuții pe teme de actualitate, în dezbateri și întâlniri culturale, la emisiuni radio sau pur și simplu în particular. Nu întotdeauna opiniile noastre erau convergente, existând și polemici, care au fost abordate întotdeauna în spiritul dialogului și al respectului. Prin urmare pot să mărturisesc cu suntem prieteni, care au colaborat la modul cel mai serios pe subiecte cât se poate de serioase.
La sfârșitul anului trecut, când i-a apărut cartea „Cum văd lumea. Împotriva globalizării și corectitudinii politice, despre dignitism & alte lucruri”, mi-am zis: uite un manifest împotriva direcției general acceptate în care se îndreaptă lumea de astăzi. Cunoscându-l pe autor și poziția lui față de această direcție social-politică actuală, am știut de la început, chiar înainte să citesc cartea, că reprezintă un glas al normalității, care se cere salvată de intervenționismul artificial de factură ideologică al noii concepții sociale, cunoscută sub numele de corectitudine politică.
De la început autorul ne spune că această carte „este o mărturisire de credință”, dar ne liniștește imediat că nu se dă în vânt după ritualurile religioase, ci declară cu nonșalanță: „Sunt cum sunt, cei care nu mă cunoașteți încă, o să mă cunoașteți din ea; încerc să fiu un om normal într-un ambient anormal, nebunia contemporaneității, cu explozia falselor repere și a șarlataniilor care preschimbă oficial minciuna în adevăr”. Intențiile sale nu se îndreaptă spre a convinge sau a ideologiza relativist, după modelul politically correctness, ci spre a provoca și a pune pe gânduri: „Pe paginile următoare, cu texte adunate pe parcursul ultimilor ani, încerc să vă provoc să gândiți. Nu vă cer să-mi dați dreptate, doar să vă folosiți neuronii personali”. În același timp, ne asigură că acest fapt: „Nu dăunează sănătății. N-o să vă plictisiți”.
Textele sunt grupate pe câteva teme mari, precum: globalizarea, corectitudinea politică, manipularea intelectuală, umanitatea pierdută, capcanele libertății și dignitismul. Cartea se încheie cu un fragment de interviu acordat de Alexandru Petria pentru Vișegrad Post în 22 noiembrie 2017. Împărțite fragmentar și în aparență fără o continuitate între ele, se citesc foarte ușor și țin în priză permanentă cititorul, care simte că va descoperi noutăți în aliniatul următor. Autorul atrage atenția prin limbajul colorat și direct și nu se sfiește să utilizeze expresii considerate licențioase de etica publică. Dar acest aspect îi surprinde doar pe cei care nu-l cunosc pe Alexandru Petria.
Este criticată la sânge politica globală promovată prin marile corporații, care sufocă libertățile personale în detrimentul marilor interese: „Tu ai numai iluzia libertății. Și ești luat de fraier. Libertatea e la corporațiile gigantice, degetele lor fiind o armată de politicieni, majoritatea presei și chiar guverne, cu miniștri de la A la Z. Acesta-i rezultatul globalizării, care se dovedește o boală a omenirii, răspândită de lăcomie și egoism”. Și concluzia este simplă și te face să cugeți cu mai multă aplecare spre viitorul tău, având drept exemplu trecutul nu foarte îndepărtat: „După totalitarismul fascist și comunism, am ajuns să ne înfundăm în existența totalitarismului financiar global… exploatare fără remușcări… prin intermediari, cu o singură ideologie reală – profitul”.
Vine rândul apoi rândul corectitudinii politice, luată la rost fără ezitări ca aberație intelectuală pentru care adevărul devine o insultă. „Nu cumva să-i spui negrului negru. Nu cumva să-i spui țiganului țigan. Nu cumva să-i spui homosexualului homosexual. Nu cumva să-i spui idiotului idiot. Nu cumva să-i spui grasului gras, chelului chel, piticului pitic… Nu cumva să spui adevărul. Adevărul este o insultă. Nu cumva să fii om întreg, ci o arătare fără individualitate, supus, docil. Așa ni se cere, asta se încearcă să ni se impună. Și-o să fim fericiți precum vidul”. Nu pot să nu mă gândesc și eu, împreună cu Petria, la ideologia comunistă, care obliga oamenii să recunoască, sub amenințarea unor aspre pedepse, bunăstarea și binefacerile socialismului. Fapt reliefat mucalit de marele Petre Țuțea, care spunea că deviza comunismului era: „Fiți fericiți, că vă ia mama dracului”. Cam asta se aplică și în societățile corecte politic, care denaturează firescul umanității până la urmă. „Ideologia corectitudinii politice are în structura moleculară, după intențiile de inginerie socială, reprimarea sincerității, scoaterea ei din firesc. E ca zâmbetele false din reclamele pentru pastele de dinți”.
Mai departe, Petria vorbește despre condiția intelectualului în societatea contemporană și datoria sa primordială de a lua atitudine serioasă și demnă față de orice aberație și manipulare.„Un intelectual, un scriitor care nu-i în stare să discute cu un șofer, cu un manipulant de cadavre, cu un pescar, și adăugați ce meserii umile vreți – e un trist… fals până-n călcâie”. Are referințe pline de umor despre incapacitatea unor ziși profesori de a transmite elevilor stări ale existenței, provocându-i la folosirea gândirii: „în gimnaziu și liceu am avut doar profe de română nevizitate de har… Dar și pățaniile din armată când a fost în postura unui hoț de cărți sau când din cauza unei banale neglijențe a băgat câteva zile de plivit la straturile cu ceapă.
Patriotismul este atitudinea normală și legată de firea omului pe care autorul o promovează împotriva globalizărilor perdante pentru cetățeni. „Dacă pe vremea comuniștilor era proclamată, fie și propagandistic, grija statului față de cetățeni, acum conducătorii s-ar zice că au în vedere numai grija cetățenilor față de stat”. Plata taxelor și impozitelor îi califică ca buni cetățeni, „tâmpiți exemplari”, instaurând o exploatare comparabilă cu epoca sclavagistă. „Guvernele și administrațiile locale sunt mandatate să rezolve problemele unei țări, nu grupuscule de indivizi necontrolate realmente de nimeni”. Conducătorul unei țări reprezintă o cultură și o limbă, iar dacă vorbește într-o altă limbă la întâlniri internaționale, acceptă din start o poziție de inferioritate. Aici Petria vine și cu o idee interesantă: Parlamentul, ca organ legislativ, să fie înlocuit cu votul direct al cetățenilor pentru adoptarea fiecărei legi. Fapt nu imposibil, având tehnologiile de comunicare în masă, utilizate la scară largă.
Până la urmă ce este important în viață? Să plătești impozite, să muncești pentru un salariu sau să te bucuri de micile experiențe cu semenii tăi, să ai vise și idealuri? Într-o societate a viitorului, supusă globalizării și ideologiei corecte politic, există pericolul să avem un „om nou”, ieftin până-n măduva oaselor, supus cu docilitate regulilor impuse artificial și exploatat de grupuri de interese. Chiar dacă nu se dă copleșit de sloganurile creștine, Alexandru Petria promovează un creștinism natural, firesc, cel despre care Părinții Bisericii spun că este înscris în firea omului. Trebuie doar să-l citești și să te convingi că ipocrizia, invidia și lăcomia nu are nimic comun cu umanitatea normală, caracterizată de onestitate, altruism și iubire.
Oferta cu care vine Petria în manifestul său este dignitismul, un concept cu referințe la condiția omului în lume. Demnitatea umană ar trebui să fie dreptul elementar al fiecărei persoane și pilonul esențial al libertății. „Demnitatea umană e o imposibilitate fără garanția că nevoile elementare de trai sunt o certitudine, da la naștere până la moarte… Acceptarea oricărei munci din spaima de foame și frig e o îngrădire a libertății… Propun folosirea expresiei alocație de demnitate, pentru asigurarea unui venit egal tuturor cetățenilor, necondiționat de nici o muncă. În afara alocației, fiecare are șansa să se ocupe de ce vrea, să-și aleagă domeniul care i se potrivește și de unde să-i vină alți bani, nefiind presat de teama că nu are de mâncare. Lucrând cu o plăcere sporită, crește și calitatea, se dezvoltă latura creativă”.
„O societate a demnității umane este una a libertății. Societatea demnității este singura în care omul are cum să fie chiar om”. Mi-a plăcut această ultimă frază, chiar dacă trebuie să recunosc și utopia ei. Până la urmă omul trebuie să aibă idealuri pe care să le proiecteze ca realități ale trăirilor sale și să creadă în ele. Îmi plac idealiștii și mă consider și eu unul dintre ei, doar că idealurile mele nu se limitează doar la lumea aceasta. Iisus a zis că Împărăția Sa nu este din lumea aceasta, dar scopul ei este să cucerească lumea aceasta. Cred că multe din ideile lui Alexandru Petria promovează această luptă de cucerire a pământului de către cer. Și voi încheia cu fragmentul care mi-a plăcut cel mai mult din carte, pe care îl consider esența conținutului: „Numai educația și religia au suflul să retransforme oamenii ieftini în oameni normali, responsabili, să redobândească memoria umanității”.
Autor: pr. Adrian CHERHAȚ
NOTA REDACȚIEI:
Alexandru Petria (n. 1968) a debutat în revista Tribuna, în 1983. A publicat următoarele volume: Neguțătorul de arome (poezii, 1991), 33 de poeme (1992), Zilele mele cu Renata (roman, 2010), Deania neagră (proză scurtă, 2011), Călăul harnic (poezii, 2012) și Rugăciuni nerușinate & alte chestii (poezii, 2013), Convorbiri cu Mircea Daneliuc (2013), România memorabilă (interviuri cu scriitori, 2013), Cele mai frumoase poezii ale anului, Cele mai frumoase proze ale anului (antologii, 2014), Cele mai frumoase poezii ale anului, Cele mai frumoase proze ale anului (antologii, 2017).
A contribuit cu poezie, proză și interviuri la toate revistele literare importante din țară. După 1989, devine șeful Comisiei pentru Abuzuri și Drepturile Omului în cadrul CPUN Dej și, alături de câțiva prieteni, a pus bazele săptămânalului dejean Gazeta someșeană. A fost redactor și reporter la mai multe publicații: Zig-zag, Cotidianul, Hermes, Partener, Monitorul de Someș. A fondat propria publicație, cu apariție lunară, Realitatea de Bistrița-Năsăud, Dej și Gherla. Poeziile sale au fost traduse în catalană, maghiară, franceză, spaniolă și olandeză.
I s-a tradus, în Olanda, romanul Zilele mele cu Renata/ Mijn dagen met Renata, la editura Nobelman din Groningen, în 2014. În 2018, a revenit ca poet cu volumul Până unde are oxigen dragostea, apărut la Alexandria Publishing House. Cea mai nouă și controversată apariție este Cum văd lumea. Împotriva globalizării și corectitudinii politice, despre dignitism & alte lucruri, tot la Alexandria Publishing House, la finalul lui 2018. CARTEA SE POATE COMANDA AICI.
Adauga comentariu