Noul bolșevism practică un limbaj specific, care reia conținutul vechiului în forme ajustate și adaptate. În limba română încă nu s-a făcut acest export lingvistic, ceea ce denotă și o rămânere în urmă a stângii noi.
Termenul cheie al acestui noul bolșevism de extracție americană este „wokeness”, adică un fel de „trezire”. A fi „woke”, treaz, înseamnă a fi conștient de nedreptățile sociale, care, în acest caz, sunt identificabile în exploatarea rasială și masculină. Faptul că o condiție destul de banală, cum ar fi aceea de conștientizare a unor mize sociale, este denumită astfel, ține și de preferința pentru acest termen de slang afro-american (provenit de la un grup exploatat, are, așadar, mai multă legitimitate), dar și de fervoarea religioasă cu care este încărcat.
A fi „woke” este similar unui proces de convertire în care ți se deschid ochii. A fi „woke” înseamnă să te dezbari de toate prejudecățile găzduite, până la momentul convertirii, inconștient, de către tine. Înseamnă a vedea în orice aspect al vieții, oricât de banal, o manifestare a puterii, un comportament de dominație și o luptă. Rasismul este omniprezent, ubicuu. Nu este doar ceva factual ușor identificabil și dovedibil. Nu, este ceva inerent actualei structuri sociale și actualei culturi. La fel și masculinitatea toxică/dominantă. Nu este ceva identificabil, concret, ci este o structură și o cultură – respectiv, ce a mai rămas din cultura occidentală.
Valorile centrale ale noii religii politice a trezirii/conștientizării sociale sunt egalitatea și diversitatea. Orice discuție despre diferențe (femei, bărbați, hetero etc.), fie ele și biologice (sau, de fapt, mai ales biologice), este atacată cu furie ca dovadă de bigotism exploatator, reacționar. Mijloacele de promovare ale acestei noi revoluții sunt corespunzătoare acestui fel sectar și fanatic de a pune problema: activism violent simbolic îndreptat asupra limbajului, cunoașterii, organizării (adică asupra centrului, fie universitar, fie politic), intimidarea și amuțirea „reacționarilor”, excomunicarea celor insuficient de „puri” din mișcare.
În acest sens, wokeness este, de fapt, mai vechea „conștiință revoluționară” a comuniștilor pe stil vechi. Și în vechiul marxism, comunistul de nădejde era cel care dobândea această conștiință socială revoluționară care reducea orice aspect al vieții și societății la dihotomia exploatatori-exploatați și care denunța reacționarismul burghezo-moșieresc. Darel E. Paul observă că marxism-leninismul este substituit cu teoria critica rasială, capitalismul cu „rasa albă” (whiteness) și justiția rasială cu dictatura proletariatului.
Aliatul surprinzător al acestui curent fanatic este, însă, liberalismul. Ryszard Legutko, un conservator polonez, arată cum această nouă patologie politică este născută de democrația liberală. „În concepția actualilor liberal-progresiști, statul nu este singura entitate menită să vegheze asupra regulilor de colaborare şi să combată toate elementele necooperante. De fapt, ei consideră că această sarcină se află pe umerii tuturor şi că toţi suntem responsabili atât de identificarea a ceea ce nu este corect, cât şi de introducerea a ceea ce este corect. Din acest punct de vedere, democraţia liberală a ajuns unde ajunsese și comunismul – sau poate chiar mai departe. În comunism era nevoie de constrângerea statului, puterea acţiona brutal faţă de cei nesupuşi, iar originile sângeroase ale regimului au lăsat urme asupra comportamentului generaţiilor următoare. În democraţia liberală, însă, o mare parte a procesului se înfăptuieşte spontan, voluntar, iar elementele de constrângere juridică şi politică nu se pot compara cu cele comuniste, ci apar, cumva, ca răspuns la o nevoie a societății și nu ca o violenţă asupra acesteia. Din acest motiv, apar o mulţime de indivizi dornici să acționeze în spirit liberal-progresist, vânând cuvintele, faptele şi intenţiile din jur pe care le consideră neloiale. Fariseismul lor, uluitor prin insistenţa şi primitivismul gândirii, devine din ce în ce mai greu de suportat şi mai răspândit.” Recomand întregul text – îl puteți accesa AICI.
Adevăratul dușman al democrației liberale nu este, așadar, „iliberalismul”, nume vag dat unor curente diferite pentru a le invalida politic, ci acest nou bolșevism care, doar aparent paradoxal, este chiar copilul legitim al acesteia. Mai mult decât atât, wokeness-ul este văzut de unii comentatori ca strategie (mai mult sau mai putin constienta) de auto-amagire a oligarhiei si de protejare a statutului sau de elita, prin adoptarea egalitarianismului. Paradoxul fiind ca aceasta elita caracterizeaza reactia „commoners”-ilor, a „populistilor”, drept inegalitara si reactionara. Nu de puține ori Carlson Tucker denunță astfel de „vigilenți” ai „trezirii” ca privilegiați care își folosesc puterea pentru a delegitima reacțiile de contestare sau de afirmare a grupurilor de la margine (albii săraci orașele dezindustrializate, religioșii etc.).
Autor: Anghel Buturugă
Sursa: Anghel Buturugă Facebook
Bolșevism de dreapta, adică neoliberalism, avangarda neoliberalismului se găsește în corporații.