Confruntarea cu o naluca va fi permanent pe agenda noului guvern. Si ar fi existat aceasta confruntare oricare ar fi fost guvernul. Naluca, pentru ca guvernul n-o poate nici macar atinge si cu atat mai putin controla, platindu-i insa – desigur pe seama contribuabilului roman – ravagiile.
Naluca are un nume precis: datoria externa. Si, in ciuda balivernelor pe care le toarna despre aceasta oficialii Bancii Nationale, datele chiar ale institutiei releva de ce datoria externa in cazul Romaniei este o naluca incontrolabila si acut nefasta.
O indatorare externa are si foloase, si ponoase. In cazul Romaniei, nu are decat ponoase, reclamand plati fara ca tara si populatia ei sa fi tras vreun folos.
In principal, indatorarea externa care trece in contul Romaniei nu este a unor entitati romanesti, fie ca este vorba de stat, de firme autohtone sau de populatie, dar este platita de acestea din urma.
Datoria externa a Romaniei a ajuns la aproape 80 miliarde euro. Daca ar fi dupa entitatile romanesti, tara n-ar putea avea, materialmente, o asemenea datorie externa. Populatia nu s-a imprumutat in strainatate. Nici nu putea.
Firmele cu capital romanesc au facut-o sau au putut-o face doar la niveluri derizorii. Iar statul roman, chiar si cu imprumutul impus extern de la FMI-UE, dar din care a intrat in tara deocamdata doar jumatate, are o indatorare slaba.
In total, daca este vorba de o indatorare externa a entitatilor romanesti de circa 20 miliarde euro! De mai mult nici nu putea fi vorba, caci nimeni din strainatate n-ar fi imprumutat Romaniei 80 miliarde euro! Si aceasta doar in cativa ani, pentru ca aiuritoarea indatorare externa s-a creat numai in ultimii patru-cinci ani!
Grosul – adica vreo 60 miliarde euro – reprezinta indatorare catre strainatate a subsidiarelor din Romania ale unor firme straine (banci si societati nebancare). Expansiunea in Romania a acestora a fost finantata in ultimii patru-cinci ani cu bani din strainatate, inainte de toate de la societatile-mama.
Fiind vorba de sume angajate din Romania, acestea trec in contul Romaniei ca datorie externa. Care ar fi atunci problema, pentru ca, in principiu, cel ce se indatoreaza acela trebuie sa si plateasca?!
Entitatile romanesti ar urma sa-si plateasca partea lor, iar firmele straine, daca s-au indatorat mai mult, ar urma sa plateasca mai mult!
In practica, nu este deloc asa! Indatorarea subsidiarelor din Romania fata de alte tari, repetam indeosebi fata de propriile mame din Occident, formeaza ceea ce se numeste indeobste expunerea financiara straina fata de Romania.
Interventia crizei economice si financiare a ridicat problema riscurilor unei expuneri financiare prea mari fata de o zona sau alta, fata de o tara sau alta, in raport cu vulnerabilitatile concrete existente. Oricum, a aparut tendinta naturala de retragere din zonele periferice pentru apararea redutelor principale din tarile de origine.
Firmele straine din Romania au santajat, ca la drumul mare, statul roman cu reducerea expunerii financiare pe Romania sau, altfel spus, cu retragerea de angajamente financiare din Romania.
La expuneri de 60 miliarde euro, din care peste 22 miliarde euro pe termen scurt, o reducere chiar de numai 10-15% inseamna iesiri nete din Romania intre 6 si 10 miliarde euro.
Adica sume absolut imposibil de compensat de catre statul roman si capitalul romanesc. Iar, fara compensari, leul se prabusea inexorabil, daca nu se strangea cureaua de catre entitatile romanesti (stat, firme, populatie) cu sumele corespondente.
Firmele straine din Romania au cerut pur si simplu statului roman sa aduca bani din strainatate pentru a le completa reducerea finantarii din partea mamelor lor, amenintand ca altfel isi iau talpasita. S-a inventat cea mai murdara modalitate de iesire! Un experiment fara precedent!
A fost pus statul roman sa se imprumute de la FMI-UE pentru a aduce pe piata firmelor straine finantarea de care fusesera private, in contextul crizei, de catre mamele lor din Occident. Un experiment straniu: un imprumut pentru altii!
Subsidiarele firmelor straine au fost temporar salvate. Temporar, pentru ca si-au rezolvat doar o parte infima din problema. In schimb, statul roman, ca platitor, a fost infundat adanc intr-o nefericire irecuperabila.
Pentru firmele straine, 20 de miliarde euro constituie mai nimic. Pentru statul roman, 20 miliarde euro reprezinta o suma abominabila pe care o va plati cu enorme constrangeri pentru populatie. Si va fi vorba de plati pentru nimic!
Problema ramane insa absolut intacta, chiar daca o parte din datoria presanta pe termen scurt a subsidiarelor firmelor straine din Romania a fost preluata pe termen mediu si lung de catre statul roman.
Firmele straine vor ameninta – si chiar ameninta – in continuare cu reducerea expunerii financiare pe Romania, care cu cat este mai abrupta, cu atat naruieste mai rapid leul si perspectivele.
Statul roman, care din motive electorale descoperise in imprumutul de la FMI comoditatea politica de a nu face ajustarile impuse de criza in sectorul public, va trebui sa se lupte cu naluca datoriei externe de indata ce vor incepe platile in contul imprumutului de la FMI-UE.
Poate sa se dea si peste cap sa faca ajustari – inclusiv reduceri de salarii si pensii -, caci va fi aproape degeaba! La nivelul problemei puse de expunerea financiara a firmelor straine pe Romania, ajustarile respective nu se vor resimti aproape cu nimic, intrucat va fi vorba de o picatura intr-un ocean.
Poate statul roman sa ne puna sa strangem sever cureaua pentru a redresa situatia, dar echilibrarile sunt imposibile, intrucat dezechilibrele nu sunt in ograda Romaniei, ci la altii. Doar platite sunt de noi!
Analiza de Ilie Serbanescu
sursa: bloombiz.ro
Adauga comentariu