Strategia UE generată de BREXIT: scapă cine poate!

Trebuie să recunoaștem, fără patimă dar și fără eufemisme: Uniunea Europeană a fost gândită de dulăi, pentru dulăi. Având originea în CEE (Comunitatea Economică Europeană), organism constituit în anul 1957 prin Tratatul de la Roma, părinții acestei construcții au fost greii de-atunci și de azi ai Europei: Germania de Vest, Franța, Italia, Belgia, Olanda și Luxemburg. Cu o singură excepție: Marea Britanie.



Întrucât Marea Britanie nu a fost niciodată dispusă să se alinieze recunoașterii tacite a supremației franco – germane peste politica și comerțul unei Europe unite, ea a devenit, după acceptarea sa  în UE (1973), principalul ghimpe în coasta hegemonilor continentali.

Acceptarea în UE a țărilor foste semnatare ale Pactului de la Varșovia a avut, în primul rând, o motivație economică pentru strategii de la Bruxelles: forță de muncă ieftină și noi piețe de desfacere la dispoziția marilor economii europene. Respectarea suveranității și egalitatea de drepturi au fost doar sloganuri care să ambaleze atrăgător viitorul subordonat in cadrul Uniunii, cu rezonanță încurajatoare pentru aspiranți dar niciodată respectate strict, niciodată luate în serios până la capăt.

Acum, când partea umbroasă a realităților amintite mai sus devine tot mai vizibilă și împovărătoare pentru țările din eșalonul doi al UE, acum când, după ultimul vot al Parlamentului britanic, se prefigurează un BREXIT haotic, fără tratat, ale cărui consecințe numai lucruri bune nu pot anunța, nucleul dur al Uniunii încearcă să se protejeze pe seama celor mici.

Votul recent din Parlamentul European privind posibilitatea de sancționare a unor țări membre pentru presupuse încălcări ale statului de drept este o măsură de un arbitrar scandalos. A fost ea gândită pentru vreunul dintre „cei șase” inițiatori ai CEE? Nici vorbă! Ea îi vizează, cu un cinism superlativ, pe cei de mâna a doua, ca noi, de care jupânii UE s-ar putea, la un moment dat, să fie tentați să se descotorosească. Astfel, și-au creat mecanismul.

Practic, printr-o asemenea decizie, cei care conduc UE prin intermediu PPE și a structurilor de forță  politică de la Bruxelles și Strasbourg, se asigură că vor putea oricând, fără prea mari complicații procedurale, să împingă România (sau pe alți nedoriți / neutili) în afara Uniunii.

O constatare, inventată la comandă și fără niciun fel de criterii obiective, a încălcării „statului de drept” în România,  urmată de tăierea fondurilor europene pentru țara noastră, ar aduce inițiatorilor  antiromâni trei beneficii dintr-o lovitură: economisirea banilor comunitari, marginalizarea până la insignifianță a României în cadrul UE și o gură de oxigen salvatoare și complet imorală oferită statului paralel care, astfel încurajat, va continua și mai feroce practicile de poliție politică și de sfidare a drepturilor omului cu care ne-a obișnuit în ultimii ani.

Ungaria, Polonia și Cehia deja au făcut obiectul unor sancțiuni din partea UE. Se pregătește România, așa cum fără pic de argumente și de bun simț diplomatic ne-a amenințat belgianul  Guy Verhofstadt.

Propaganda cu epoleți de la București pregătește deja terenul. „Alianța PSD – ALDE are mesaje euro – sceptice. Vrea să împingă România în afara UE”. Ș.a.m.d, ș.a.m.d!

Când, de fapt, UE ne transmite prin toate gesturile și pe toate canalele să ne băgăm mințile în cap așa cum vrea ea, altfel instrumentele de opresiune și centrifugare vor fi activate în scopul unei periferizări a țării noastre soră cu excluderea.

Ieri, Franța și Germania au semnat Tratatul de la Aachen. O formă de a dubla fără prea mare discreție mesajul „noi suntem conducătorii Europei”. Klaus Iohannis a fost și el pe-acolo, la osanale și poze de protocol. Un preș cu motive românești. Oare ar trebui să ne bucurăm?

Sentimentul meu tot mai acut este că toate aceste mișcări franco – germano – PPE-iste, în care România nu depășește un rol strict decorativ, sunt măsuri prevestind un naufragiu iminent al UE.

Ei, granzii, încearcă să reducă pagubele. Își iau măsuri. Acționează după principiul „scapă cine poate”. Dar noi?

Intern suntem praf. Divizați până la celula de bază. Extern suntem paria. Buni doar să încasăm ciomege și să lansăm la apă bărcile de salvare ale protipendadei europene.

În astfel de crize au șanse de supraviețuire doar cei care cred în ei înșiși și pun interesul național mai presus de amăgirile conjuncturale.

Din păcate, în această luptă de reașezare geo-strategică, România nu are un președinte patriot. Are, doar, un președinte – preș.

Și măcar de-ar fi fost The magic carpet. Dar, vai, e doar o amărâtă de scoarță de șters noroiul la intrare, care în viața ei nu s-a ridicat măcar un metru de la pământ, de la condiția de „bun de călcat în picioare”.

Sursa: Contele de Saint Germain