N-am să mă pronunț în ceea ce privește referendumul. N-am să îndemn pe nimeni să voteze, ce să voteze sau să nu voteze. Ca toți ceilalți am și eu părerea mea pe care n-am să o expun. Astăzi vreau să vorbesc nu despre preoți, ci despre un preot. Mai exact despre tata.
La biserică tata îmbracă straiele preoțești. Tatălui meu nu-i atârnă de gât nicio cruce de aur. Nici în biserică, nici Inafara bisericii. După atribuțiile preoțești, tata muncește cot la cot cu enoriașii sau singur. Nu, tatăl meu nu fură. Tatăl meu, pe lângă îndatoririle bisericești, muncește pe brânci ca să-mi fie bine mie și întregii familii. Cine îl cunoaște știe asta. N-are nici piscină în curte și nici vilă. În schimb are o curte a cărei porți sunt în permanență deschise pentru toți indiferent de oră. N-are aur pe pereți și nici icoane pline de aur în casa, în schimb are toată căldura și liniștea de care am nevoie atunci când merg acasă la ei, la mama și la tata! Tata nu doarme într-un pat suflat cu aur. În schimb are un pat în care de multe ori și eu și mama îl vedem dormind cu capul într-o mână și oftând în somn. Un pat din care de nenumărate ori s-a ridicat în toiul nopții atunci când a primit telefoane de la oameni care aveau nevoie de ajutor.
Nu, tatăl meu nu are nici Audi nici Mercedes. Tatăl meu are o mașină modestă sau “accesibilă”. Înainte să merg acasă ultima dată i-am zis “Tata, repară și tu volanul la mașină până vin eu acasă, te rog. Merg la o nuntă și nu vreau să mă duci și să mă aduci tu dimineață că a doua zi ai slujbă și nu vreau să stai treaz toată noaptea după mine.” “Da, tată.” Când am ajuns acasă, mașina în același stadiu. “N-am avut tată timp să o repar. Am alergat cu stupii și m-am ocupat de casa de prăznuire.” “Nu-i nimic, tată mă duci tu, mai stăm de vorbă și așa la întoarcere o să fiu poate prea obosită să conduc”.
Cu tata vorbesc despre orice. Vorbesc despre ce mai citesc, vorbesc despre activitățile mele, vorbesc despre familie, despre religie, despre psihologie, despre sex, despre alcool, despre ce mai visez și despre cum să mă îmbrac uneori.
Tata nu mi-a spus niciodată că dacă am 3 nasturi deschiși la cămașă, fusta deasupra genunchilor și ruj pe buze sunt o depravată și o păcătoasă. Nu, tata mi-a expus punctul lui de vedere și m-a lăsat pe mine să aleg. În adolescență când m-a stârnit curiozitatea de a fuma i-am spus lui. Nu m-a speriat niciodată spunându-mi că am să ard în flăcările iadului și că sunt o păcătoasă dacă fumez. Nu! Am avut o discuție amplă despre asta și m-a lăsat pe mine să aleg și să discern.
Când am suferit din dragoste a fost acolo lângă mine fără să-l blameze pe cel din cauza căruia sufeream și fără să-mi spună că e păcat de moarte dacă nu mă mărit cu el sau dacă voi mai vorbi cu alții. Mi-a expus punctul lui de vedere și m-a lăsat pe mine să aleg mai departe. Tata nu m-a îndemnat niciodată să alerg după bărbați cu statut și bogați. Tata mi-a spus și continuă să-mi spună “nu căuta bani și avere, caută un bărbat care să te respecte și care să-și dorească să munciți împreună pentru voi”.
Tata nu s-a dus niciodată cu pungile pline de prosoape, vin, icoane sau bani la profesorii mei. Mi-a vorbit despre carte și despre cât de mult contează și m-a lăsat pe mine să învăț cât vreau și cât pot. Niciodată nu m-a amenințat că mă bate Dumnezeu dacă nu învăț. Tata nu m-a speriat cu Dumnezeu, tata mi-a făcut cunoștință cu EL prin educația pe care mi-au oferit-o și el și mama, prin grija pe care mi-au purtat-o, prin mângâiere, prin milă și prin nădejde. Tata nu mi-a impus niciodată să merg la biserică, să țin post, să nu ies în baruri, cluburi sau petreceri. Tata mi-a pus totul pe masă și m-a lăsat să-mi aleg singură calea. În schimb a fost mereu în umbră. A fost mereu în spatele meu să mă sprijine după ce m-a lăsat să mă dau singură cu capul de greu. Nu mi-a spus niciodată că sunt o nenorocită dacă mă întorc după ora 00:00 acasă și că am să ajung în iad dacă nu merg la biserică. El mi-a expus parerea lui din perspectiva unui preot și din perspectiva unui OM pentru că mai presus de toate tata este un om, un om ca toți ceilalți indiferent de statut și indiferent de grosimea portofelului.
Când am facut 18 ani am vrut să fac școala de șoferi. M-a susținut să fac școala de șoferi. Am luat permisul la a 4-a încercare. L-am luat atunci pentru că până atunci nu am meritat să-l iau. Am plâns după fiecare eșec și îmi era ciudă că alții au luat mai repede și eu nu. Tata nu s-a dus cu plicul nicăieri să am eu permis de conducere ci m-a lăsat pe mine să-l iau atunci când am avut capacitatea necesară și mi-a spus mereu când plângeam “Ai să-mi dai dreptate mai târziu”. A avut dreptate! După ce am luat permisul am vrut mașina mea iar tata mi-a spus “mai ai răbdare că avem altele de rezolvat,tată. O conduci pe a mea.” Atunci am avut cel mai puternic moment de rușine și luciditate în același timp pentru pretenția avută. Sunt sigură că, dacă n-aș fi înțeles situația și n-aș fi avut capacitatea de a face diferență intre nevoie și dorință ar fi făcut împrumut sau și-ar fi dat și haina aia de “popă jegos” cum ar spune unii, ca să-mi cumpere mie mașină. Dar tot datorită lui și a mamei am învățat și ce înseamnă a avea nevoie și a avea dorință. Când am terminat liceul le-am spus că am să învăț eu și o să-mi cumpăr mașină din banii mei. De 4 ani tata muncește și își rupe spatele la propriu ca să-mi trimită mie bani să fac două mastere și un curs de formare în același timp și să-mi cumpăr nenumărate cărți lunar pentru că cine studiază sau a studiat psihologie știe cât înseamnă numai o pagină citită în profesia asta. Știe că un psihoterapeut are nevoie de ani de muncă și formari, nu 3 ani de facultate și sta la taifas apoi cu oamenii. Nu, tata nu este unul dintre “popii împuțiți” care obligă oamenii să voteze la referendum spunându-le că altfel vor ajunge în iad, tata le împărtășeste viziunea lui și îi îndemnă să aleagă singuri. Înainte să mă urc în mașina, tata nu mi-a zis “Să mergi la referendum!”, ci m-a întrebat “Te duci la referendum?”
Cu o seară înainte să plec am băut un pahar de vin cu el fără să-mi spună că de la un pahar o să devin o alcoolică notorie păcătoasă. Pentru că tot el mi-a făcut cunoștință cu limitele. Am vorbit despre mine, despre religie și psihologie și despre cum anumite subiecte mă pun în dificultate. Am vorbit despre subiectul LGBT și am avut unele păreri diferite. Nu m-a blamat și nu mi-a impus credințele și convingerile lui. Este preot și nu, nu susține LGBT dar în casa noastră niciodată nu l-am auzit pe el sau pe mama să îi numească “anormali, scârboși, nespălați sau handicapați”.
Mă doare să văd atâta ură în jurul meu. Da, oameni buni! Sunt preoți care nu-și merită profesia și banul! Sunt preoți din cauza cărora sunt blamați și înjurați cei drepți! Orice pădure are uscăciunile ei și nimeni nu este fără de păcat. Dar sunt “PREOȚI”, nu “PREOȚII”.Nu scriu ca să susțin sau nu referendumul, nu scriu ca să susțin sau nu biserica, scriu pentru că mă doare să văd ură în jurul meu și pentru că mi-ar plăcea să putem vorbi despre toleranță sau intoleranță în termeni decenți. Scriu pentru că eu la rândul meu am jignit oameni involuntar și poate voluntar uneori. Mi-a părut rău și-mi pare. Durerea pe care am simțit-o după, a fost cu siguranță mai mare decât durerea pe care a provocat-o un cuvânt pe care l-am adresat!
Autor: Alexandra Ioana Dobrin
Sursa: Alexandra Ioana Dobrin
Daca ai alta parere decat cei care ti-au dat viata si te-au crescut despre invatatura crestina e clar ca te iei dupa lume si nu dupa Hristos – asta reiese din ce spui:
“Am vorbit despre subiectul LGBT și am avut unele păreri diferite.”
Aici, Dumnezeu a avut o singura parere.
Cine “pune de la el” alt inteles sfideaza cuvantul lui Dumnezeu.
Sa-ti inveti copilul despre Dumnezeu si el sa vina acasa si sa isi insuseasca ce spun altii, contrar sau falsificat nu este nici o chestie de “toleranta”, este ratacire privita cu mila…. in cel mai bun caz.
Si nu cred ca preotul roman – cel ortodox – este “slujbas” si nu poarta cruce. Acesta nu este preot doar la slujba si apoi isi ia trabucul si se duce la distractiile “lumesti” ca oricare altul.
Nu reiese ca ar fi vorba de un ortodox….
Da, merg la referendum! Cu speranta, credinta, increderea ca familia va redeveni ce a fost pe vremuri, celula de baza a societatii umane, cu mama, tata, copii, nepoti, strabuni. La ora actuala familia este destramata, padurea defrisata, economia subminata, societatea dezbinata, institutiile statului in stare conflictuala permanenta, organizatiile internationale “in asteptare” … se trezeste sau nu poporul!!! Constitutia se revizuieste, Constiinta se trezeste!
Am VOTAT pentru inlocuirea sintagmei “intre soti” din cuprinsul art. 48 din Constitutie cf caruia “Familia se intemeiaza pe casatoria liber consimtita INTRE SOTI”!!!!!!!! cu sintagma “intre UN BARBAT si O FEMEIE” CONSTIENTA DE CONSECINTE!!!!!!
Mi-am facuta atata cat am putut datoria morala fata de Dumnezeu Constiinta insasi, fata de Patrie, fata de semenii de pretutindeni, fata de parintii care mi-au dat viataaa, fata de StraBuni, fata de copilul de maine. Copilul din noi.
Mama mea este in Cer. Cer senin!