Politică

Petre Caluian: “Soliditatea celui mai puternic lanț stă in rezistența celei mai slabe verigi a lui”

Pornind de la un articol de pe blogul jurnalistului Bela Ambrus, din care am extras la sfârșitul acestui text câteva rânduri, mi-am adus aminte de un sentiment care, dacă nu ar fi susținut de unele ciudățenii care și mie mi-au atras atenția, nu aș fi scos in evidență cele câteva nepotriviri dintre declarațiile și faptele unuia dintre cei doi lideri ai coaliției de la guvernare.



De ceva timp incoace, imi atrage atenția o anumită stridență intre vorbele frumos impachetate ale dl. Tăriceanu și unele dintre gesturile sale, liderul ALDE și președinte al Senatului părându-mi-se, cel puțin de la o vreme, ușor cam.. cețos.

Prima dată când m-a făcut să ridic a mirare dintr-o sprânceană a fost când cu episodul legii off shore, lege care, in forma trecută prin Senat – dacă nu cumva a făcut parte dintr-un joc măestru pus la cale de cei doi lideri ai partidelor de la guvernare, ar fi insemnat daună totală pentru România.

Noroc am putea spune, că legea a fost schimbată subit la Camera Deputaților, astfel incât, in ciuda crizelor de nervi ale „partenerilor” noștri externi, să scoatem măcar un scor de egalitate cu marii prădători ai planetei. De remarcat totodată, că și la această primă mare contră pusă Cartelului gazelor și petrolului, Dragnea, nu Tăriceanu a decontat insolența de a se opune presiunilor asasinilor economici trimiși la București pentru a supraveghea indeaproape forma in care iese din Parlamentul României cruciala lege a exploatării propriilor zăcăminte de gaze din Mărea Neagră. Violențele din stradă declanșate la scurt timp după trecerea legii off-shore prin Cameră, pe Dragnea și “guvernul lui” l-au avut ca țintă, nu pe Tăriceanu ca parte a coaliției de guvernare. E de reținut.

Mai recent, adică acum vreo două zile, dl. Tăriceanu a mai tras o dată pe lângă poartă, lăsând să fie adoptată in primă cameră, prin adoptare tacită, OUG 6/2016, emisă de guvernul Cioloș/Prună – Macovei, cea care a pus in “legalitate” protocoalele secrete dintre SRI și Parchete și a dus la transformarea principalului serviciu secret intern al României, in fosta Direcție a VI-a Cercetări Penale a Securității Staului din vremea regimului comunist.

Acum nu cred și nici nu pot accepta ca președintele Senatului să nu știe sau să fi uitat că termenul de dezbatere a ajuns la scadență după ce, apropo.. odioasa ordonață a stat doi ani la prima cameră, in așteptarea intrării pe ordinea de zi.

Știind ce nucelară ai in sertar, cum este posibil ca, in calitatea de președinte al Senatului și lider al unuia dintre partidele aflate la guvernare, care clamezi, cu temei de cele mai multe ori că lupți impotriva Statului ilegitim, să aștepți doi ani, timp in care ordonața a produs efecte cumplite – vedem cu toții ce distorsiuni a introdus in sistemul juridic și ce mașinărie de distrus destine a devenit acest angrenaj monstruos dintre SRI, Parchete și ICCJ – să joci la trecerea timpului, astfel incât, odată expirat termenul, ea să fie adoptată tacit, aruncând astfel in mâinile lui Dragnea la Camera Deputaților, cartoful fierbinte al lichidării ordonanței protocoalelor.

Și parcă intr-o repetare a momentului legii off shore, Dragnea a anunțat prompt, că in Camera Deputaților, camera decizională, Ordonanța va fi desființată, ba mai mult, vor fi create și instrumente legale pentru ca, cei care au fost trecuți prin mecanismul de tocat al Gestapoului românesc să-și poată recăpăta libertatea in cazul celor inchiși și reabilita imginea, a celor care au avut de-a face cu injustiția protocoalelor secrete.

Și parcă pentru a-mi ridica incă un semn de mirare dacă nu de intrebare, domnul Tăriceanu, intrebat de jurnaliști dacă și el crede ca și domnul Dragnea, că pe 10 august am avut de-a face cu o tentativă de lovitură de stat și că organizațiile care au fost implicate in violențe au primit finanțare externă, in ciuda inregistrărilor făcute publice de luju.ro și a difuzării lor de A3, din care reies clar astfel de fapte, a declarat că nu are cunoștință despre acest lucru. Punct. Fără nicio nuanță, nici un accent acolo in care, măcar sub formă de inventar să te arăți că ești nu doar la curent cu dezvăluirile din presă – deși este de notorietate că in astfel de turbulențe sunt implicate entități și fonduri de afară, provocatori și agenți ai unor servicii interne și externe, banii fiind firul roșu care arată de unde s-a dat comanda atacurilor – dar ceva care să ne arate că Tăriceanu sprijină măcar declarativ afirmațiile tranșante ale lui Dragnea.

Acum ce să zic? Ca mare cârcotaș ce mă declar, sper să fie doar o senzație dată de interpretarea eronată a unor semnale neclare, deși evidențele par să arate altceva.

Nu am murit niciodată de dragul lui Dragnea, cel puțin până la răsucirea lui oportună din ultima vreme pe partea antisecuristă și național – suveranistă a statului legitim. Ba dimpotrivă aș putea spune, l-am tocat mărunt, mărunțel ori de câte ori am văzut că o ia peste câmpiile patriei fluturând stegulețe galbene. Dar ca cetățean simpatizant și votant al acestei coaliții politice aflată la guvernare, nu pot spune că mă bucură constatările astea, ele fiind doar o punere intr-o ordine a unor secvențe care, prin stridența lor mi-au atras atenția mai mult decât altele, din noianul de non-informații cu care suntem non-stop bombardați..

Privind acum in urmă fără mânie, imi pot pune intrebarea, dacă nu cumva există vreo legătură intre aceste ezitări ale domnului Tăriceanu din ultima vreme și recenta parcare in coasta lui, a doamnei Weber, “europarlamentarul pe care se poate conta”, după cum este numită intr-un document intern al organizației Soros, cum obseva și Bela Ambrus in articolu de pe blogul lui.

* * *

„Tăriceanu a trebuit să se întîlnească la Bruxelles cu prim-vicepreședintele Comisiei Europene, Frans Timmermans, care i-a ceut să pună punct colaborării cu Liviu Dragnea și cu PSD-ul. A urmat o întîlnire cu Guy Verhofstadt, liderul grupului ALDE din Parlamentul European, care i-a ceut cam același lucru.

Colac peste pupăză, liderii grupurilor politice europene de care aparțin PSD și ALDE au votat în favoarea unei dezbateri în Parlamentul European pe tema respectării statului de drept în România. Pe scurt, îngrijorare mare pentru că lovitura de stat a eșuat. Deci hai să încercăm o altă variantă, cu ALDE!”

Bela Ambrus / Vezi aici.

Autor: Petre Caluian

Sursa: Petre Caluian

Despre autor

contribuitor

comentariu

Adauga un comentariu

  • Mai la obiect: Lovitura de stat a esuat. Vestea proasta. Preturile au explodat, anarhia persista, diversiunea mocneste … vestile “bune”. Mai la obiect!