Te-ai întrebat vreodată ce e cu mâncarea din farfuria ta? Ai încercat să afli din ce-i făcut scaunul pe care te-aşezi în cafenea? Ai încercat să priveşti dincolo de ecranul telefonului, al laptopului sau al televizorului?
Să facem un experiment. Încearcă să te filmezi, să faci un filmuleţ selfie. Ce faci prima dată? Dai un ochi în oglindă, te aranjezi. Apoi îţi studiezi mimica, îţi compui în gând un discurs cât mai deştept şi gata: acţiune-film! Simplu. După ce s-a terminat totul, bagi un share, iar întrega planetă are acces la capodopera ta. Aşa se petrec, în mare, toate activităţile lumii de azi. Ţi se pare ceva în neregulă?
Ce-ai făcut în paragraful anterior? Chiar dacă nu ţi se pare absolut nimic în neregulă, îţi voi spune că n-ai făcut altceva decât să participi, ca toţi ceilalţi, la minciuna lumii acesteia. Nu-i aşa că e ciudat? La urma urmei, nu e nimic condamnabil în ceea ce ai făcut.
Să recapitulăm pentru a înţelege. În primul rând te-ai aranjat, apoi ţi-ai compus un discurs deştept. De ce-ai făcut toate acestea? Îmi vei spune că strict pentru a nu părea aiurea în ochii celor care nu te cunosc, dar îţi văd clipul. Dar totuşi, cu o secundă înainte aveai părul vâlvoi şi stăteai într-o poziţie relaxată pe canapea. În clip e o persoană serioasă care spune cugetări. Sau glume deştepte. Sau alte chestii cu schepsis. În fapt, ceea ce-ai făcut a fost să le vinzi celorlalţi o imagine falsă despre tine.
Un gimnast va posta un film cu el executând impecabil un exerciţiu complex. Nimeni nu va şti că, în realitate, acel exerciţiu a fost filmat de mai multe ori şi că a lipit secvenţele executate perfect. În fapt doar în aparenţă e un exerciţiu impecabil. Un scriitor se va filma în timp ce scrie un fragment memorabil, fragment la care probabil a lucrat o noapte întreagă. O dansatoare executând un dans fascinant, un cântăreţ făcând „din senin” un live cu o voce excepţională. Toate acestea sunt spectacolele lumii în care trăim, bucăţi de falsitate pe care le producem, pe care le vindem şi pe care, la rândul nostru, le cumpărăm, le preluăm şi le îngurgităm cu satisfacţie.
Cu ceva vreme în urmă aceasta era treaba circarilor, a actorilor, a oamenilor de la bâlciuri. Acei oameni păcălind alţi oameni, acei oameni părându-le tuturor veseli, dar care, de fapt, trăiau o adevărate tragedii. Nu e uşor să te întovărăşeşti cu veselia. Pentru a o atrage trebuie să fii contrariul ei. V-o spune orice comediant. Şi, cu cât eşti mai departe de ea, cu atât o atragi mai mult şi o poţi împărtăşi celorlalţi. Sfârşeşti prin a fi o cutie plină cu tristeţe care-i face pe toţi ceilalţi să râdă, un munte de încordare care-i destinde pe spectatori. Pe scurt, acesta e tragicul destin al comediantului.
Acum comedia a devenit treaba fiecăruia. Mai mult sau mai puţin îmbrăţişăm amatoristic, dar entuziaşti, toate aceste roluri care ni se oferă. Avem parte de aplauze care ne umplu de bucurie, dar ne golesc sufletul şi ne deturnează destinul. Mai mult, prinşi într-o spirală iraţională, preluăm din zbor minciunile altora pentru a le duce mai departe, pe alte culmi, într-o isterie generalizată.
Ţi-am descris pe scurt lumea în care te afli. E un bâlci nebun care te atrage în cursa lui. Acum ar trebui să ştii regulile, să înţelegi că bâlciul e doar o distracţie de care trebuie să ai parte strict ca spectator, că lumea din spatele scenei e iluzorie şi nu-ţi poate oferi decât iluzii. Încearcă să guşti spectacolul strict ca spectator şi să înţelegi că lumea ta, cea în care te întâlneşti cu celălalt, doar aceea e realitatea şi lumea pe care trebuie s-o trăieşti. Nu alerga după viaţa care pare a fi în altă parte. Trăieşte-o pe cea de-aici, care ţi-a fost dată şi pe care-o ai! Nu pe-a altora pentru că aceea nu există.
Autor: Dan Diaconu
Sursa: Trenduri economice
Adauga comentariu