Tefeleii sînt supărați pe mine pentru că le critic idolii. Sînt în mod constant apostrofat despre atitudinea pe care o am față de țările mari și puternice cu care ne-am aliat de ceva timp. “Ai făcut o obsesie la adresa americanilor”, era unul din mesajele civilizate pe care le-am primit recent. Pe alea necivilizate nu vi le spun.
Tefeleii, ca de obicei, gîndesc simplist, de manieră stereotipă. Nu am nimic cu opțiunile geostrategice ale României din ultimul timp. Din contră, le aprob și mă bucur de ele. E bine că România este în NATO. E bine că România este în UE. E bine că România beneficiază de acest context istoric favorabil.
Ca și marea majoritate a celorlalți români, sînt profund scufundat în viața de zi cu zi adoptată de la aliații noștri. Vorbesc Vorbesc engleza. Merg la mall. Consum multe produse străine, atît materiale cît și simbolice. Sînt clar socializat întru valorile și practicile cotidiene de viață occidentale.
Dar aici se termină mulțumirea mea și adoptarea modelului occidental și începe critica. E bine că sîntem în NATO și în UE. Nu e bine însă că ne complacem într-o atitudine de cetățean de mîna a doua, de umilă rudă săracă, fără pic de coloană vertebrală și specializați în poziția “ghiocel”.
E bine că sîntem în UE. Nu e bine însă că ne lăsăm călăriți. Nu e bine că ne place să ne băgăm neforțați la stăpîn. Nu e bine că sîntem tentați istoric să îmbrățișăm strategia “umilul Dvs servitor”.
La fel ca și în anii 50, diferența dintre România și celelalte state care tocmai gustau din noua dominare a Fratelui cel Mare este că noi îmbrățișăm această dominare cu entuziasm. Pe lîngă entuziasmul represiv al celor mari și puternici, mai adăugăm și noi o notă de quelque chose de plus.
Ei ne călăresc? Noi spunem că nu e îndeajuns și mai cerem și supliment. Ei instituie comisarii poporului, să controleze zona? Noi nu numai că ne uităm în gura lor ca în gura îngerilor. În plus, mai inventăm și noi propriii noștri comisari sadici, mai răi decît ăia străini.
Că-i zice Ana Pauker sau Monica Macovei sau Codruța Kovesi, pur și simplu e un detaliu. Structura e asemănătoare. Zelul românesc în a-și defini proprii săi delatori și torționari este pur și simplu sinistru și unic în acest lagăr estic – fie atunci, pe vremuri, fie acum.
Acum 50 de ani, ungurii și polonezii făceau pe dracu în patru să negocieze cu sovieticii, să minimeze efectele nefaste ale controlului și represiunii. Să-și îmbunătățească relația asimetrică. Aceste eforturi au mers pînă la răscoale și rebeliuni. Aceeași strădanie o vedem și în ziua de azi. Elitele lor locale țin cu țara lor, indiferent că negociază cu Moscova sau cu Bruxellesul.
La noi, în schimb, și atunci, în anii 50, și acum, avem tot un concurs care mai de care să se dea cu străinul și să le facă viața amară alor lor. Un concurs de urît propria țară. Ana Pauker. Bodnăraș. Radu Tudor. Tapalabă. Kovesi. Macovei. Bot. Toți o apă și un pămînt. Un concurs de demonizat propria țară, cei de-un sînge și de-un neam.
Străinii sînt buni și perfecți. Românii sînt nasoi și demonici. Românii trebuie civilizați, stăpîniți, struniți, trebuie făcută poliție politică cu ei. Și totul înspre binele lor. Asta e în capul tuturor acestora. Și a celor de la butoane. Și a formatorilor de opinie. Și a tuturor tefeleilor care rezonează cu acest tip de gîndire, în cel mai pur sindrom Stockholm.
Tefeleii se supără că vorbesc critic despre aliații noștri puternici. Discursul meu, însă, este practic același cu al tefeleilor. Este un discurs critic la adresa puterii.
Tefeleii sînt supărați pe maniera în care boierii locali gestionează țara. Eu sînt critic la adresa felului în care boierii mari, ăia de la Imperiu, partenerii noștri, sub mantia de propagandă a ideilor nobile și mari, de fapt controlează acest teritoriu în scopurile lor. Nu neapărat personale. În scopul intereselor țărilor pe care le reprezintă.
Iar eu, ca și mulți alții, vin și cer o discuție lipsită de ipocrizie și de slogane simpliste privind această situație suboptimală. Așa este: România nu se poate măsura cu SUA sau cu Germania sau cu Franța. Nici la capital. Nici la tehnologie. Nici la putere comercială. Nici la alte feluri de putere – armată, culturală, ideologică.
Dar la fel de adevărat este că există totuși suficiente exemple împrejur în care vecinii noștri nu abandonează relația instituțională cu occidentalii, ci o negociază și o îmbunătățesc permanent. În folosul țării lor.
Deci se poate. Nu e o himeră, o distopie anti-occidentală. Polonezii și ungurii nu se leapădă de modelul social occidental atunci cînd solicită pur și simplu mai mult respect, tratament egal și respectarea interesului național.
Nu e nimic rău în a critica puterea. E chiar necesar. Doar că tefeleii, orbiți de propagandă, confundă puterea ce trebuie criticată. Ei cred că dacă își direcționează furia și ura împotriva boierilor locali își vor îmbunătăți soarta. Că vor avea parte de “o țară ca afară”.
Eu, în schimb, cred că pur și simplu sînt vrăjiți de o mașinărie elaborată de zgomot. Tefeleii cad pradă propagandei și alunecă într-o capcană aurită. Strădaniile lor zgomotoase de critică a puterii nu fac altceva decît să împingă România într-o permanentizare a situației de cetățeni de rang secund, de meteci, de servitori la masa celor puternici. “Uită-te la ei, că le și place…”
În rest, zău dacă nu semănăm. Cu toții criticăm puterea și cerem o îmbunătățire a atitudinii acesteia față de noi, ăștia mici și obișnuiți. Doar că fiecare din noi crede că puterea e în altă parte.
Ei cred că puterea rezidă la boierii locali cu mustață. Eu, din contră, cred că adevărata putere se află acolo departe, la capătul curcubeului, acolo unde începe Imperiul. Acolo unde sînt portavioanele, rachetele, zgîrie norii, banii, mulți mulți bani, și toate elaboratele instrumente ideologice de cîștigare a inimilor și minților băștinașilor.
Puterea este acolo unde sînt armele, banii și hegemonia simbolică, dragii mei tefelei. Aici, la noi la ciobanii din Balcani, nu sînt decît niște biete cioburi colorate.
Autor: Mirel Palada
Sursa: Mirel Palada
Adauga comentariu