Politică

Liviu Pleșoianu: ”Zero impozit pentru tot ce obțin ca venit suplimentar OMV și ExxonMobil din extragerea și comercializarea de gaze naturale de la Marea Neagră? Eu NU votez așa ceva!”

Eu NU votez așa ceva! Sunt exercitate presiuni enorme pentru ca Parlamentul României să voteze zilele următoare un proiect legislativ prin care renunțăm la impozitarea veniturilor suplimentare obținute de companiile care extrag și comercializează gaze naturale din Marea Neagră!



Ce se întâmplă, pe înțelesul tuturor:

1. Prin dereglementarea prețurilor gazelor naturale (impusă de Comisia Europeană), companiile care extrag și comercializează gaze naturale au obținut și obțin doar stând în fotolii venituri suplimentare consistente.

2. Pe fondul creșterii la nivel mondial a prețului gazelor naturale, pentru a veni în sprijinul cetățenilor, în sprijinul consumatorilor finali, România a instituit un impozit asupra veniturilor suplimentare obținute din fotolii, fără niciun cost suplimentar, de companiile care extrag și comercializează gaze naturale.

3. Pe vechea reglementare, acest impozit urma să se aplice doar asupra veniturile suplimentare obtinute pana la data de 31 decembrie 2014.

4. În luna martie a acestui an, am votat în Parlament o Lege care abrogă articolul care impunea ca impozitarea să nu se mai aplice în cazul veniturilor suplimentare obținute după data de 31 decembrie 2014!

5. Săptămânile următoare, sub presiunile enorme ale puternicelor companii străine, precum și sub presiunile înalților emisari ai partenerilor… strategici, suntem pe cale să votăm așa-numita Lege a perimetrelor petroliere offshore. Prin articolele 18 și 19 ale acestui proiect legislativ, urmează să:

– RENUNȚĂM la impozitarea veniturilor suplimentare în cazul tuturor exploatărilor maritime. Cu alte cuvinte, 0 IMPOZIT pentru tot ce obțin ca venit suplimentar companii precum OMV și ExxonMobil din extragerea și comercializarea de gaze naturale de la Marea Neagră (partea românească)!

– ÎNGHEȚĂM redevențele (adică banii pe care trebuie să ni-i plătească toate companiile care extrag și comercializează gaze naturale din Marea Neagră) la nivelul din acest an (2018). Pe toată durata exploatării, noi NU vom mai putea umbla DELOC la aceste redevențe!

– DESPĂGUBIM companiile străine! Dacă au plătit deja acest impozit pe veniturile suplimentare, companiile care extrag și comercializează gaze naturale din Marea Neagră vor PRIMI BANII ÎNAPOI!

Proiectul legislativ a trecut de Senat în această formă și urmează să fie votat în Camera Deputaților în sesiunea extraordinară, ca urmare a presiunilor enorme exercitate de companiile străine și înalții emisari… strategici.

Iată o scurtă trecere în revistă a presiunilor:

9 ianuarie 2018: Klaus Iohannis s-a întâlnit la Palatul Cotroceni cu o delegaţie OMV-Petrom, condusă de directorul general al grupului OMV AG, Rainer Seele, care a subliniat „nevoia de predictibilitate a cadrului fiscal şi legislativ, care trebuie să susţină performanţele companiilor”. „În ceea ce priveşte parteneriatul dintre OMV-Petrom şi Exxon-Mobile pentru exploatarea perimetrului Neptun Deep, acesta continuă să reprezinte un interes major, atât pentru statul român, cât şi pentru investitori.”

Luni, 18 iunie 2018: Wess Mitchell, adjunctul secretarului de stat al SUA pentru Europa şi Eurasia, aflat la București: „Evident, urmărim îndeaproape evoluţiile, sperăm ca Parlamentul să adopte o lege a offshore-ului care să încurajeze investiţiile prin mecanismele legate de taxe şi prin modul în care este structurată”.

Luni, 25 iunie 2018: Viceprim-ministrul pentru implementarea parteneriatelor strategice ale României, Ana Birchall, a avut întâlniri la nivel înalt cu doi membri proeminenți ai cabinetului SUA, secretarul de stat Mike Pompeo şi secretarul energiei, Rick Perry. Cei doi oficiali au discutat printre altele și despre importanţa prezenţei companiilor americane în sectorul energetic românesc. „În cadrul întrevederii cu secretarul energiei Rick Perry, au fost discutate dimensiunile principale ale cooperării în domeniul energiei, valorificarea resurselor energetice de la Marea Neagră, aspecte privind securitatea energetică regională şi dezvoltarea proiectelor de transport şi interconectivitate, cu accent pe proiectul BRUA (coridorul Bulgaria-România-Ungaria-Austria). Totodată, vicepremierul Ana Birchall a reiterat angajamentul ferm al Guvernului României pentru asigurarea unui climat investițional transparent şi atractiv pentru companiile care investesc în domeniul energetic, prin proiecte de diversificare a surselor şi rutelor de transport al energiei.”

Miercuri, 27 iunie: Kristof Terhes, CEO al transportatorului maghiar de gaze FGSZ, a criticat întârzierea legii offshore, pentru exploatarea gazelor din Marea Neagră.

Joi, 28 iunie: Ministrul afacerilor externe și al comerțului din Ungaria, Péter Szijjártó: „Este important ca presiunea internațională să fie menținută pentru ca România să înceapă extracția gazelor naturale din Marea Neagră începând cu anul 2022”.

Joi, 28 iunie: Ambasada SUA în România o citează pe Sandra Oudkirk, secretar asistent adjunct pentru diplomaţie energetică în cadrul Departamentului de Stat al SUA: „România are o oportunitate extraordinară de a adopta o legislaţie care să permită exploatarea resurselor de hidrocarburi din Marea Neagră”.

Sâmbătă, 30 iunie 2018: Ministerul Afacerilor Externe român emite un comunicat prin care subliniază „modul exemplar de cooperare a autorităților române cu companiile interesate de punerea în valoare a resurselor energetice de la Marea Neagră și eforturile României de a asigura în plan regional diversificarea surselor de aprovizionare cu gaze naturale. În acest sens, Legea privind derularea operațiunilor petroliere pe mare (offshore) este pe agenda prioritară a Parlamentului României și va asigura un cadru stimulativ pentru investițiile în acest domeniu”.

Sâmbătă, 30 iunie: Ambasada SUA în România distribuie o parte din mesajul transmis de Departamentul de Stat american la finalul Conferinței Mondiale a Gazelor: „Resursele românești de hidrocarburi din Marea Neagră reprezintă o promițătoare și încă nevalorificată sursă de energie care ar întări piețele de energie și securitatea energetică a regiunii. Urmărim îndeaproape evoluțiile pe măsură ce Parlamentul și Guvernul României elaborează legislația care va asigura cadrul fiscal și legal stabil de care este nevoie pentru ca firmele din domeniul energetic să investească în exploatarea acestei resurse.”…

În final, amintesc ce spunea – foarte corect! – Liviu Dragnea în data de 26 februarie 2018, după ce se întâlnise la Parlament cu o delegaţie a companiei petroliere americane ExxonMobil pentru a discuta despre proiectul legii offshore: “Legea a trecut de Senat, o vom analiza în comisia de specialitate din Camera Deputaţilor, dar vom mai cere un punct de vedere de la Guvern, ne interesează să vedem care e şi câştigul statului român. Proiectul legii a fost iniţiat şi trimis în Parlament de Guvernul Tudose. Vorbim de o exploatare de mai mult de 30 de ani, trebuie predictibibilitate pentru investitor. Legea nu se aplică doar pentru perimetrul respectiv (al ExxonMobil), e posibil ca acolo să mai fie alte perimetre şi nu vrem să fie o lege care să priveze statul roman de nişte venituri rezonabile. În sensul ăsta vom analiza în Parlament, în comisia respectivă. Toţi dorim investiţii în România, dar am vrea să rămână şi ceva pentru acest stat!”…

În concluzie, fac apel la toate persoanele responsabile din Parlamentul României – NU e deloc firesc să se voteze așa ceva fără ample dezbateri, doar pentru că se fac presiuni imense! Este a nu știu câta oară când decidenții români cedează în fața puternicului LOBBY străin! În forma actuală (cu articolele 18 și 19, la care am făcut referire mai sus) eu NU am de gând să votez acest proiect legislativ!

Autor: Liviu Pleșoianu

Sursa: Liviu Pleșoianu

Despre autor

contribuitor

comentarii

Adauga un comentariu

  • Respectati LEGEA FUNDAMENTALA a TARII in litera si spiritul acesteia!

    Art. 136 alin 3: Bogatiile de interes public ale subsolului, spatiului aerian, apele cu potential enegetic valorificabil, de interes national, plajele, marea teritoriala, resursele naturale ale zonei economice si ale platoului continental, precum si alte bunuri stabilite de legea organica, fac obiectul exclusiv ale proprietatii publice.

    Nerespectarea dispozitiilor legale in vigoare si in materie atrage sanctiuni de natura celor prevazute la art. 394 – 398 Cod penal, cu mentiunea expresa ca textul de lege prevede subminarea ec, politica sau a capacitatii de aparare a statului la art. 394 lit b din Constitutia tarii.
    In spiritum sanctum reviviscimus. Legea sacra deasupra careia nimeni nu este mai presus! Doamne ajuta! Multumesc!

  • Speta in tema impune sa facem distinctia clara intre institutiile statului care se afla in slujba cetateanului, a tarii si, mecanismul prin care se urmareste sa se profite, exploateze, beneficieze de credulitatea si naivitatea colectiva, sistem ale carui beneficiari reali raman ascunsi opiniei publice.
    Constitutia! Pentru respectarea Constitutiei am votat!

  • “Ce un om numeste Dumnezeu, un altul le numeste legile fizicii …”, Nikola Tesla, in viziunea caruia lumina n-ar putea fi altceva decat o unda sonora propagata in Eter, pentru cine are urechi de auzit, ochi pt vazut, minte pt priceput. In op pers, umanitatea a cam atentat la frecventa de rezonanta a Pamantului intr-un mod nepermis in univers. Regula e ca descoperirile sa fie in folosul omenirii si nu impotriva ei. Si … multe din miracolele pamantesti isi au originea in imprejurari modeste. Asa cam cum este tara noastra. In imprejurari modeste. Adica geniale! S-auzim bine!

  • Nu stiu cat au contribuit altii la independenta noastra, DAR noi, in mod cert, am contribuit la independenta lor. Pai, independenta sa fie! Dependenta de lumina, lumina din lumina.

  • Oficial se fura din pix, din lex si din fake news, op steag fals. Din institutia FALSULUI.
    Neoficial se fura ca-n codru. MAI avem codru? Codrule, codrutule …