Dar Klaus Iohannis ce „înţelegeri secrete“ a făcut în Israel, în 2016?

În 2017 l-am numit textual pe Klaus Iohannis, în ediţia a V-a a lucrării „Politica filo-sionistă a României“, drept „omul culiselor, al aranjamentelor se­cre­te, departe de ochii publicului“, privind vizita sa în Israel din 2016 (textul, în extras, mai jos) Acum regăsesc aceleaşi cuvinte în gura sa: „aranjamente secrete cu evreii“, dar aruncate la adresa PSD.



Imn la Templul evreiesc pentru victoria lui Iohannis

De cum a fost ales preşedinte al României, înainte de a-şi prelua funcţia, Iohannis a şi ţinut să salute comunitatea evreiască. Prilejul a fost oferit de redeschiderea Templul Coral din Bucureşti, reinaugurat după am­­ple renovări pe banii statului român, în prima zi de Hanuca, 16 decembrie 2014 (anul evreiesc 5775), sărbătoarea „Luminii şi Reînnoirii“. Templul a fost plin de evrei şi de prietenii lor, veniţi „la aprinderea primei lumânări de Hanuca din an“: Preşedintele încă în exerciţiu, Traian Băsescu, a fost re­pre­­zentat de con­silierul Iulian Fota, iar preşedintele ales, Klaus Iohannis, de prim-vice­preşedintele noului PNL, Cătălin Predoiu. Şi, moţ, era şi ex-pri­­ma­rul ge­neral al Capitalei, penalul Sorin Oprescu, primarul bucureştean cu ascendenţă evreiască şi cel mai prieten al „comunităţii“, de până atunci, întrecut acum, însă, de Gabriela Firea.

Au readus „sulurile legii“ de Torah în templu iar prim-cantorul Iosif Adler a sunat din şofar şi apoi a intonat, cu corul sinagogii, Baruch Haba B’shem Adonai, adică, în ebraică, „Binecuvântat este cel care vine întru numele lui [Dumnezeu] Adonai!“, adică Iohannis la cârma României.

Mai pe urmă, în 22 mai 2015, preşedintele Klaus Iohannis şi pre­mi­erul Victor Ponta au fost prezenţiîmpreună la Templul Coral, la eve­ni­men­tul dezbatere „Decalogul – fundament al justiţiei“, deşi dreptul roman stă la baza sistemului nostru juridic, nu cel iudaic. Au urmat apoi vizitele în Israel. După ce, în 23-24 iunie 2014 întregul guvern român (vice-pre­mi­e­rul Dragnea, ministrul Finanţelor, al Apărării, al Eco­­nomiei şi al IMM-uri­lor, al Sănătăţii şi al Educaţiei, al Mediului şi al Mun­cii etc.) se depla­sa­­se la Ieru­sa­lim în frunte cu premierul Victor Ponta pentru întâlnirea „Go­vern­­ment-to-Government (G2G), i-a venit rândul şi lui Iohannis, odată ajuns pre­şedinte al României, să îşi prezinte omagiile la Templul lui Solo­mon (re­prezentat de „Zidul Plângerii“).

Lunga consfătuire din Israel, fără presă, a preşedintelui

Dacă la Templul Coral, în Bucureşti, Iohannis a purtat pe cap o chipa albă (sau kipa, „scufia tradiţională evreiască“), la Ierusalim, în martie 2016, el a purtat purtat una neagră. De fapt, acea vizită, din 2016, a fost cea mai lungă vizită oficială făcut de un preşedinte român în Israel, durând cinci zile. Iar, ca şi Traian Băsescu şi ca Elena Udrea, şi Iohannis a strecurat un bileţel cu o rugăciune (amidah) la zidul templului solomonian. Şi soţia sa, Carmen Iohannis, a strecurat în Zidul Plângerii un bileţel cu o dorinţă adre­sată Dumnezeului Vechiului Testament, Adonai. Soţia unui preşe­din­te este luată în Israel numai dacă Protocolul gazdelor cere pre­zen­ţa ei.

Cum remarca şi jurnalistul Ion Cristoiu, Iohannis preferase să ple­ce în Israel în locul unei şedinţe a Comisiei Europene, unde fusese in­vi­tat. La rândul lui, ex-preşedintele spunea că Iohannis plecase la plajă, ironi­zând importanţa vizitei, deşi aceasta avea raţiunile ei, cea mai vizibilă fiind aceea a asumării sarcinii de către preşedinte, în faţa şefilor evreilor, că toţi „anti-semiţii“ din România vor fi condamnaţi, iar drumul intereselor is­ra­e­li­ene va fi netezit în timpul mandatului lui. Iohannis s-a dus în Israel din acelaşi motiv pentru care Liviu Dragnea s-a dus tot în Israel cu „Legea Defăimării“ în buzunar. Pentru a-i încredinţa pe premierul şi preşedintele israelieni că România e în „avangarda luptei împotriva antisemitismului“: „Revirimentul anti­semitismului la nivel european şi internaţional cere un răspuns pe măsură, adecvat – spunea oficial Iohannis în Israel – …Au­to­ri­tă­ţile române sunt ferme şi sancţionează orice fel de formă de anti­se­mi­tism şi negare a Holocaustului.“

„După decembrie 1989 – conchidea Ion Cristoiu -, România a avut pe plan extern doi licurici: Unul zis de Traian Băsescu Marele Licurici: America. Unul căruia eu i-aş zice Micul Licurici: Israelul. Puţini sunt po­li­ti­cienii români postdecembrişti care să nu fi făcut vizite în America şi în Israel. Puţini sunt politicienii români postdecembrişti care să nu fi făcut totul pentru a intra în graţiile organizaţiilor evreieşti mondiale: de la Ion Iliescu până la Crin Antonescu. Ultimul e autorul Legii care cenzurează tex­tele despre Mişcarea Legionară. Liviu Dragnea a ajuns preşedinte al PSD. Spre deosebire de Victor Ponta, îi lipsea o anume recunoaştere in­­ter­na­ţi­onală. Avea nevoie ca de aer de o vizită de succes în Israel. Şi a avut-o. În Israel a fost primit de premierul Benjamin Netanyahu, a fost de­co­rat cu Crucea Ierusalimului. Nu ştiu dacă pentru asta a primit în plic Legea defăimării. Sigur e că Liviu Dragnea s-a angajat în bătălia pentru această Lege cre­zînd că va face pe plac lobby-ului evreiesc… După Liviu Dragnea, a venit şi Klaus Iohannis cu aceeaşi neghiobie: Insistenţa pe an­gajamentul României de a lupta împotriva antisemitismului. Acest ho­doronc-tronc prezidenţial riscă să creeze o imagine catastrofală a ţării noas­­tre în lume. Imaginea unei ţări unde antisemitismul e o realitate pri­mej­­di­oa­­să prin proporţii.”

Adevărul privind vizita prezidenţială în Israel din martie 2016 este mai complex. Iohannis trebuia şi să confirme continuitatea afacerilor isra­e­liene politico-economice ce implică România, aşa cum fuseseră ele asu­mate de regimurile Boc şi Ponta. Băsescu fusese şi el într-o vizită fulger în Israel, în ultimul an de mandat ca preşedinte, în ianuarie 2014, iar în 23-24 iunie 2014 întregul guvern Ponta (aflat în opoziţie cu preşedintele Băsescu) se aflase şi el în Israel ca să semneze o serie de acorduri. La finele lui 2015, Iohannis reuşise să dărâme guvernul Ponta şi să-şi in­sta­leze pro­priul cabinet, prin premierul Dacian Cioloş. Respecta acesta pro­gra­mul de priva­ti­zări, angajamente militare şi politice şi de „reforme“ (mai ales în Sănătate) asu­mat de pre­cedenţii guvernanţi români în faţa evre­i­lor şi a altor foruri străine? Iohannis era cel mai în măsură să răspundă, aşa că a stat aproape o săptămână în Israel, împreună cu staf personal secret.

Aşa că Iohannis a avut şi o serie de alte discuţii discrete în Israel: afacerile israeliene în plină desfăşurare atunci asupra României. Iar vârfurile de lance ale dis­cuţiilor în această direcţie erau nu oficialii israelieni, ci marii oameni de afaceri evrei. Toată clasa suprabogată din Israel are afaceri de protejat şi de dezvoltat în România şi urmăreşte să-şi păstreze privilegiile câştigate deja.

Când înalţii oficiali români se duc în Israel, se duc acolo degrabă şi marii afacerişti evrei din România, alţii îi aşteaptă, deoarece gu­ver­nan­ţii israelieni le facilitează discuţii directe, neprotocolare, fie cu preşedintele, fie cu premierul sau diverşi miniştri ai României, ceea ce pot obţine mai greu la Bucureşti, în discreţie, iar asemenea discuţii, ca în timpul vizitei lui Iohannis, au fost aproape secrete şi din cauza duratei mari a vizitei.

Instituţii media importante din România nu l-au însoţit pe preşe­din­­tele Klaus Iohannis în vizita din Israel pentru că nu şi-au permis să stea atât de mult într-o delegaţie. Încă din anii ’90 practica era ca admi­nis­tra­ţia Prezi­den­­ţială să asigure în deplasările externe transportul jurna­liş­tilor agre­­­aţi, iar presa să-şi achite hotelul. Pentru că preşedintele Iohannis stă, însă, într-o vizită externă cu zilele, presa din România a ajuns să nici nu îşi mai permi­tă să-l însoţească în delegaţii, fiind prea scump. În pro­gra­mul vi­zitei în Israel de pe site-ul preşedinţiei, presa era chiar descurajată prin faptul că doar la câteva din întâlnirile oficiale din cele anunţate ale lui Iohannis se menţiona „oportunităţi de imagini“ pentru jurnaliştii acre­di­taţi. Adică media afla că, în ge­ne­ral, nici nu i se va permite accesul în jurul preşedintelui.

Iar aceasta pentru că Iohannis, în spatele imaginii de plimbăreţ de­ta­şat, ascunde, cum s-a văzut, şi pe omul culiselor, al aranjamentelor se­cre­te, departe de ochii publicului. Un elocvent exemplu în acest sens este mo­men­tul când a doua zi după alegerile generale din decembrie 2016, preşe­din­tele Iohannis îl chema la o discuţie de taină, înaintea celor ofi­ci­a­le, pe Călin Popescu Tăriceanu, pentru a-l convinge, şi prin ameninţări, ca par­tidul său să nu facă alianţă la guvernare cu PSD-ul, căci el, Iohannis, va declanşa un „război total“, ceea ce a şi făcut în ianuarie 2017.

În Israel, unele dintre discuţiile cu uşile închise ale lui Iohannis le-a purtat cu „reprezentanţi ai diasporei române“ cu „scopul de a îmbu­nă­tăţi relaţia dintre România şi Israel“. Dar „diaspora românească“ înseamnă în cazul Israelului, una străină, adică evreii plecaţi din România şi stabi­liţi în Israel, care, în bună parte, au recolonizat economic teritoriul româ­nesc şi, conform tradiţiei lor naţionale, se află într-un etern lamentaţio pe lângă orice putere de la care pot obţine favoruri. La acea dată, de la Iohannis.

Pretenţii economice evreieşti către Iohannis şi români

Principalele probleme stabilite de guvernanţii români cu Israelul, din 2014 încoace, mai ales, „ţin de securitate, de co­o­perarea între agen­ţi­ile guvernamentale specializate“, iar discu­ţi­ile s-au extins asupra „marilor do­sa­re internaţionale din regiune“. S-au semnat acorduri prin care Israelul va folosi „capa­cită­ţi­le româneşti de producţie din industria aeronautică şi de apărare“.

Mai multe firme israeliene s-au prezentat la discuţiile cu guverna­men­talii români, rea­fir­mându-şi interesul şi pretenţiile faţă de Româ­nia, interesându-le energia, chi­mia, petrochimia, logistica, infras­truc­tura şi IT-ul româneşti, în fruntea acestor fir­me israeliene postându-se Shlomo Group, una dintre cele mai mari com­­­­panii stră­ine de construcţii din România, ce efec­tu­ea­ză lucrări comer­ciale, rezidenţiale, clă­diri de birouri şi acum gu­ver­­na­men­tale, la noi, precum baza militară americană de ra­chete de la Deveselu. În 2013, israelianul Shlomo Shmeltzer însuşi, pre­şe­din­tele Shlomo Group, se deplasase la Bucureşti pentru a cere să preia în pro­pri­et­ate (prin subsidiara Israel Shipyards Ltd) şantierul naval Mangalia.

În cadrul întâlnirilor avute la Ierusalim de oficialii români cu conducerile companiilor Shlomo Group şi Maman Group, acestea au anunţat că îi interesează să preia din România domeniile de lo­­gistică aeroportuară şi navală. Concret, au indicat portul Con­stan­­ţa, aeroportul internaţional Braşov şi, din nou, şantierul naval Mangalia (de fapt, oraşul Mangalia s-a înfrăţit din anul 2013, prin interme­diul Clu­bului Rotary, cu oraşul israelian Karmiel, israelienii vrând să preia aici şi her­ghe­­lia de cai şi alte afaceri).

În afară de Shlomo Group, din 2015 interesate de o extindere a afacerilor lor în România sunt şi marile companii israeliene Is­ra­el Corp., Israel Electric Corporation, Israel Aerospace Industry, Elbit Sys­­tems şi Maman Group. Alte asemenea firme evreieşti sunt deja de mult timp foarte bine instalate în spaţiul românesc.

Grupul Maman, parte a gigantului israelian Taavura, mai cumpărase din 2013 şi firma ro­mâ­neas­că International Business Transport (IBT, com­pa­nie locală de logistică, transport şi vămuire ce gestionează din 1994 pes­te 18.000 mp de depozite, printre clienţii acesteia aflându-se nume mari precum Michelin, P&G, Knauf, Kronospan sau Intersnack, cu 2000 de trans­porturi lu­nare în camioane TIR, în România, zona est-europeană şi a fos­tei Uni­u­ni Sovietice), israelienii fiind în plină extindere pentru „a crea [prin Româ­nia] un cap de pod pentru dezvoltarea în Europa a afacerilor“ (cf. Z.Fin.), căci Maman, al căruia al doilea mare acţionar sunt liniile aeriene is­raeliene El-Al, deţine în Israel cel mai mare terminal de containere, de peste 150.000 mp, fiind conectat şi cu reţeaua israeliană de căi ferate.

Vicepreşedintele Maman Group, israelianul Ilia Volkov (evreu slav), se întâlnise din martie 2013, la Bucureşti, şi cu şeful corupt al Camerei de Co­merţ şi Industrie a României, Mihail Vlasov (alt nume slav), pentru a pre­lua ce în­treprinderi româneşti poate. El era însoţit de Zvi Oren, pre­şe­din­te­le Aso­ciaţiei Producătorilor din Israel a punctat: „Suntem interesaţi de pri­­vatizările întreprinderilor din por­to­foliul statului român, în mod spe­ci­al de Societatea de Căi Ferate. În calitatea mea de preşedinte al Aso­ciaţiei Pro­ducătorilor din Israel, voi pre­zenta întreaga listă a so­cietăţilor ce urmează a fi privatizate în România oamenilor de afa­ceri israelieni“.

Iar Elbit Systems este cea mai insistentă prezenţă israeliană pe lân­­gă oamenii preşedintelui, ca să tot vândă tehnologie militară românilor. În plus, se vrea şi o masivă prezenţă israeliană în Sănătatea românească.

„Ministrul de Externe al lui Iohannis”şi „gaşca spionilor trădători” de la Externe

Preşedintele român –  spunea presa israeliană în prima zi a vizitei lui Iohannis în Israel –  „a sosit noaptea trecută pentru un sejur de 4 nopţi, ceea ce este consi­de­ra­tă o «şedere lungă» pentru un preşedinte… El a mai fost însoţit şi de ministrul său de Externe, Lazăr Comănescu, …pentru a se întâlni cu lide­rii parlamentari ai Israelului“. De fapt, înainte de a fi ministru de Externe în gu­vernul Cioloş, înainte de noiembrie 2015, Comănescu fusese consilier pre­zidenţial de politică externă, la Cotroceni, pentru Iohannis. Ca­rierist la Ex­terne încă din perioada comunistă, acest Comănescu a trebuit însă să pă­răsească ministerul în 1982, din motive tainice, dar în acel an încă se mai făceau epurări după fuga lui Pacepa, şeful Securităţii, din 1978. „Re­vo­luţia“ din 1989 l-a readus la ministerul de Externe pe Comănescu, ca şi când ar fi fost un dizident anticeauşist, venind pe post de consilier în gu­vernul evre­ului Petre Roman.

Relaţiile lui L. Comănescu din perioada comunistă duc mai toate spre foşti securişti, deveniţi după 1989 masoni, unii dintre ei, precum pri­etenul său Ştefan Mâşu, fost şef de rit în Marea Lojă Naţională a Româ­niei. Acest fost general de Securitate sub acoperire din fostul Minister al Comerţului Exterior, Mâşu, lansa aluzia despre Lazăr Comănescu că ar fi şi acesta mason (ceea ce azi nu este deloc rar la diplomaţii români, la care adeziunea la masonerie pare că ar face parte din fişa postului), afir­mând textual: „Eu vă spun că [Comănescu] nu este [mason]. Şi chiar dacă ar fi… La noi, masoneria a exercitat o atracţie exagerată după 1990“ (aluzia a fost folosită adesea de Ştefan Mâşu pentru a arăta cine dintre per­soanele publice româneşti este mason, fără a încălca interdicţia masonică pri­vind deconspirarea „fraţilor“; el a procedat astfel şi când, la finalul uneia din căr­ţi­le sale despre templieri, a publicat o listă cu personalităţile, mai ales politi­cieni, care „corespund“ standardelor masonice, deşi mulţi dintre aceştia erau cunoscuţi deja în media ca fiind masoni, ceilalţi nu). În timp, până în 2001, Lazăr Comănescu a fost ba secretar de stat la Externe, ba ambasador al României pe lângă UE, sau chiar pe lângă NATO, care are ea însăşi o largă structură masonică afiliată, formată din militari, cu sediul central în Germania, ce activează în ritul scoţian.

                                                          *

Şeful de cadre pe linie de Securitate al lui Lazăr Comănescu a fost în anii ’70-’80 „bancherul“ (de după 1989) Emil Traian Andreescu, ofiţer de informaţii „D”, coordonator pe America de Nord la UM 0920/V2 (UM 0201, după 1978), Departamentul de Informaţii Externe (DIE/SIE) al Securităţii, care a lu­crat şi ca acoperit la New York, sub paravanul de cercetător al „In­sti­tu­tu­lui de Studiu al Conjuncturii Economice Mondiale“, de ataşat la ONU sau de lu­cră­tor la agenţia economică a României, conducând de fapt re­ţeaua de spionaj română din SUA.

Este important de înţeles că această lume a „găştii spionilor“ de la Externe, mazilită pentru suspiciuni de trădare de către Ceauşescu din 1978 cam până în 1984-85, s-a re­găsită şi s-a organizat după 1989, ocu­pând poziţii importante în stat, chiar dacă nu în prim-plan. Astfel, Emil Tr. Andreescu a fost plasat de la începutul anilor ’90 la Bancorex, cea mai mare bancă de stat. El însă deţinuse dosarele de cadre ale „multor dem­ni­tari post-decembrişti, aflaţi la început de ca­ri­e­ră în deceniul şapte“. Este vorba despre «externiştii» care au preluat România după căderea regimului co­mu­nist, precum, de exemplu, Teodor Meleşcanu, Bogdan Baltazar, Traian Chebeleu, Ion Goriţă, Nicolae Ropo­tean sau, în sfârşit, Lazăr Comănescu, mai târziu mâna dreap­tă a preşedintelui Klaus Iohannis, în politica externă.

Căpitanul Andreescu absolvise aceeaşi facultate din ASE cu nu­mai doi ani înaintea lui Comănescu, dar amândoi au ajuns în ministerul de Externe în anii ’70, Andreescu fiindu-i superior, ca locotenent major DIE şi, mai apoi, ca şef de agentură în SUA. Astfel, în 1973 Emilian Andrees­cu a fost trimis la post, la New York, pentru a-l înlocui pe un alt ofiţer-„di­plo­mat“, pe Nicolae Ropotean, care nu mai prezenta sigu­ranţă. Ropo­tean s-a întors în ţară, fiind plasat să lucreze la Securitatea Municipiului Bu­cu­reşti, apoi la Banca Română de Comerţ Exterior, unde a lucrat până în 1989, la un serviciu special………..”

[……..]

(Am arătat ce arătat ce face PSD-ul în Israel în capitolul „Guvernul PSD vrea „parteneriat strategic“ cu Israelul: militaro-politic şi, abia apoi, economic, în „«marile proiecte»”)

În concluzie: şedinţa de guvern mixtă, „România-Israel” sau „G2G”, pe care guvernul PSD vrea să o întrunească la Bucureşti în luna mai 2018, a fost antamată chiar de către „ministrul de Externe al lui Iohannis“, de Lazăr Comănescu, de atunci, din timpul vizitei prezidenţiale din 2016.

Autor: Cornel-Dan NICULAE

Sursa: Justitiarul.ro