Analize și opinii

Sorin Faur: ”Planul este compromiterea completă a încă unuia dintre cei trei piloni pe care stă structura oricărui stat- Justiția!”

În frunte cu comandatul suprem, toată garnizoana din domeniul muncii cu informarea clasei muncitoare urbane a aplaudat ieri cu ovații uriașul succes al popularilor din România de a obține un vot în Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei în favoarea trimiterii la Comisia de la Veneția a “legilor justiției”. Pentru neofiți: APCE nu e Parlamentul European. Din APCE fac parte și țări cu democrații de litraj ceva mai modest.



Dar și dacă era vorba despre Parlamentul European, ceea ce nu e nici vorba, cu atît mai puțin cazul, NU există vreo obligativitate de a trimite legislația la vreun examen de conformitate în străinătate. Legile, chiar și cele din domeniul pfoaaaa! al JUSTIȚIEI, sînt (încă) de competența forurilor legislative naționale.

Ce-i drept, dacă marile competențe juridice neaoșe care au generat actualele coduri penal și de procedură învățau carte bine, la timp și mai întrebau pe cîte cineva, chiar din străinătate, care știa abecedarul domeniului, poate nu eram unde ne aflăm acum, inclusiv în privința conformității legislației penale cu propria Constituție. Asta neînsemnînd că respectarea propriei Constituții ar conta, după cum au stabilit cuplul Iohannis – Kovesi &Co…

Deci, nimeni nu poate obliga pe nimeni să… nimic. Cu atît mai puțin ar putea Comisia de la Veneția să oblige CCR să decidă în vreun fel, așa cum văd că susține în continuare garnizoana pomenită. Cu regret vă informez că asta (un truism, de altfel) nu e doar opinia odiosului Iordache from Ciuma Roșie, ci și a pantocratorului expertizei juridice din biserica diez, domnul judecător Cristi: “Comisia de la Veneția nu poate decreta, adică a trașa și obliga; ci ea salută anumite propuneri și recomandă îmbunătățirea altora. (…) Comisia de la Veneția este un organism consultativ (în traducere: nu decident).”

Tristă, jalnică și foarte periculoasă este menținerea justiției în ringul meciurilor politicianiste pentru amatori de categorie mică și proastă. Sau poate exact ăsta e planul: compromiterea completă a încă unuia dintre cei trei piloni pe care stă structura oricărui stat. Ca să se prăbușească așa cum se cuvine…

Autor: Sorin Faur

Sursa: Sorin Faur

Despre autor

contribuitor

Adauga comentariu

Adauga un comentariu