Prăbuşirea morală a Occidentului

Ca şi dacii, strămoşii noştri contestaţi de experţii inepţi ai băsismului mecanic prooccidental, gen Iulian Fota, am ajuns apropiaţii Imperiului Occidental abia după ce acesta o luase la vale. Asta e, probabil, soarta ţărilor şi neamurilor de margine, cum suntem noi.


Am fost marginea tardivă a Imperiului Roman, am fost marginea furnizoare (berbecuţi, miere, sare, soldaţi…) a Imperiului Bizantin şi apoi a Imperiului Otoman, marginea Imperiului Ţarist, marginea Imperiului Habsburgic şi apoi a celui de-al Treilea Reich, şi din nou marginea Imperiului Sovietic. Când acestor imperii a început să le meargă rău, au venit şi pe la noi, „de-au cerut pământ şi apă”, aur, grâu şi petrol, iar pentru că s-au întins prea mult, până la urmă au crăpat.

Noi nu am fost mai niciodată capabili să le facem faţă, nu am avut decât din când în când bărbaţi de stat ca Burebista şi Decebal, Mircea cel Bătrân, Iancu de Hunedoara, Ştefan, Vlad, Mihai, Ion Ghica, Kogălniceanu, Titulescu, câţiva Brătieni (adevărata dinastie a României moderne) şi alţi Horea, Tudor Vladimirescu, Bălcescu, Avram Iancu. Azi, ca şi altădată, avem în fruntea bucatelor nişte gunoaie din mai toate punctele de vedere. Iar de-acum, răul care bântuie din ce în ce mai devastator Imperiul Occidental, a cărui margine suntem de-o bună bucată de vreme, a ajuns şi la noi şi face ravagii.

Recenta coaliţie a celor trei mari „democraţii” (în fapt, oligarhii agravate) occidentale împotriva nefericitei Sirii, tocmai ieşită pe brânci, cu ajutorul Rusiei şi al Iranului, dintr-un război nimicitor provocat de Occident, care a bombardat nişte clădiri goale mult mai ieftine decât rachetele azvârlite asupra lor (tomahawk-urile americane de alaltăieri ar fi costat 165 de milioane de dolari), ne dă măsura eşecului moral al marelui Occident. Războiul din Siria a fost câştigat pe toată linia în principal de Rusia, iar bombardamentul ordonat de Donald Trump, exaltat grotesc în media mainstream, nu va putea ascunde palma încasată de Occident. În Siria, occidentalii s-au asociat cu partea cea mai reacţionară a ţării, iar Rusia a susţinut partea mai modernistă, cu standarde de civilizaţie mai evoluate (vezi drepturile femeii), din care face parte şi tribul alawit al lui Bashar al-Assad. România e singurul stat din UE cu ambasadă deschisă la Damasc, fapt profund definitoriu pentru noi, pentru felul în care ne raportăm prin tradiţie la toate naţiunile.

Cinismul anglo-americanilor faţă de lumea arabă şi musulmană, prin instrumentarea Primăverii Arabe, prin războaiele din Afganistan, Irak, Libia, Siria, Yemen, prin asocierea cu Arabia Saudită, multă vreme seră a extremismului (wahhabismul), a adus instabilitate, foamete, molime, moarte, durere într-o parte a lumii care era oricum foarte fragilă şi fragmentată. Prăbuşirea Afganistanului, a Irakului, dar mai ales teribilele dezastre din Libia şi Siria sunt în strânsă legătură cu, provocate adică de prăbuşirea morală a Occidentului.

Dar dezastrul nu s-a oprit la Orientul Apropiat şi Orientul Mijlociu. Occidentul, după încheierea Războiului Rece cu Uniunea Sovietică, a trebuit să-şi inventeze rapid un nou inamic. A fost aleasă lumea islamică pentru acest job. Mulţi îi impută Occidentului chiar fabricarea monstruozităţii numită Statul Islamic. Dar noul duşman atât de necesar Occidentului (pentru propaganda internă şi expansiunea externă) nu a corespuns decât câţiva ani, aşa că a trebuit să fie din nou înlocuit.

De aceea Occidentul s-a întors la vechiul şi verificatul său inamic, imensa Rusie. Asistăm trăsniţi, cu gura căscată la rebrănduirea Rusiei ca mare duşman al Occidentului, mai ales al SUA. O minciună şi o prostie cât noul secol XXI, dar de care oligarhiile din ce în ce mai bogate şi mai violente ale Occidentului au nevoie acasă, în interior, împotriva adevăratului lor duşman, populaţiile precarizate, lipsite de viitor, care se organizează politic în cadrele aşa-zisului „populism”. „Populismul” a câştigat deja două importante bătălii, Brexit-ul şi preşedinţia lui Donald Trump, precum şi câteva mai mici în fosta Europă de Est, în Polonia, în Ungaria, în Cehia, dar şi în Austria, mica succesoare a fostului Imperiu Habsburgic. Şi „populismul” a pierdut o bătălie foarte importantă în Franţa, unde oligarhia şi clasa educată l-au impus pe Emmanuel Macron împotriva „populiştilor” Marine Le Pen (zisă extrema dreaptă) şi Jean-Luc Melenchon (zis extrema stângă). Adevăratul război contemporan este cel dintre oligarhiile lacome şi poporul căruia nu i-a mai rămas decât „populismul”. Lucru vizibil nu numai în Occident, ci şi în Rusia, China, India şi Brazilia.

Prăbuşirea morală a Occidentului e în curs şi ea merită observată cu atenţie. La fel cum merită observată ridicarea Asiei, a Orientului îndepărtat, a Chinei, şi a Indiei, mare cât un continent, cu o populaţie pe măsură. Cum s-a întâmplat întotdeauna în istorie, prăbuşirii morale a unor imperii (Nero, Caligula) îi urmează prăbuşirea politică, deja vizibilă, cu situaţii haotice precum cele din Italia, Spania, Grecia, Portugalia, şi prăbuşirea economică. Europei Occidentale, după căderea Imperiului Roman, o organizaţie bazată pe crimă (războaie) şi jaf (aurul Daciei, printre altele), i-au trebuit o mie de ani de Ev Mediu, uneori foarte întunecat, pentru a ajunge la Renaştere.

Autor: Petru Romoșan

Sursa: CorrectNews