Tulburătoare statistici europene în domeniul educației arată că, spre deosebire de țările-fanion ale UE, transformate pe la București în „mântuitori“ care alocă procente bune din PIB pentru educație, România, cu alocații de nici 4% din PIB, subfinanțează pur și simplu domeniul, altfel cotat în mod mincinos de către toți politicienii „prioritate nr. 1“. Acesta-i doar aspectul să-i zicem „global“!
În timp ce prin țările „mântuitoare“ grosul alocațiilor se îndreaptă spre învățământul primar și liceal, doar vreo 15-20% orientându-se spre învățământul universitar, în România, peste 50% bulucește spre universitar, unde învață vreo 500.000 de studenți, lăsând de căruță primarul și licealul, unde învață 3 milioane de elevi. Dincolo de orice fel de interpretare, se vede de la o poștă că, la antipodul celei „mântuitoare“, abordarea românească este una pe termen scurt (acum și gata, ce-o mai fi mâine nu contează!), total contrară celei pe termen lung, care trebuie să ghideze un domeniu ca educația.
Adăugând o mulțime de alte aspecte care decurg din anomaliile semnalate, situația din educația din România este supusă unui tir de critici din partea unor români, dar și a unor străini chiar de prin țările-fanion ale UE. În cazul criticilor celor dintâi, la zid este pusă clasa politică, ceea ce, fără o explicație de fond din realitatea obiectivă, care transcende clasa politică, înseamnă fie prostie, fie pactizare diversionistă cu vina adevărată. În cazul criticilor celor din urmă, este vorba pur și simplu despre tupeu sau chiar obrăznicie, pentru că beneficiarul de ultimă instanță al situației s-ar cuveni măcar să tacă!
Pentru situația în care a ajuns educația în România nu poate exista decât un singur vinovat: transformarea României într-o colonie în sistemul centru-periferie pe care îl constituie UE. Că, fără îndoială, clasa politică din România a avut un concurs trădător masiv la această dezonorantă transformare colonială a României, asta e o altă problemă! Dar să faci clasa politică din România culpabilă pentru subfinanțarea educației și pentru orientarea pe termen scurt a respectivei finanțări a acesteia este doar comod, dar inexact! Aceste aspecte sunt consecințe ale statutului colonial al României și adaptări aproape inevitabile la acest statut! Când, în virtutea acestui statut, a fost anulată decizia națională și se încearcă sistematic distrugerea identității naționale și repudierea istoriei naționale, când, în consecință, au loc o cădere a învățământului pe toate palierele și coborârea degradantă a pregătirii spre zone ale muncii necalificate, spre activități sub potențial sau de tip salahorial, iar rata în abandonul școlar atinge cote abominabile, când, din cauza aceluiași statut colonial, tinerii abia așteaptă să termine școala ca să plece prin țările „mântuirii“ și când, prin această emigrare, părăsesc țara tinerii cei mai dotați și oricum persoanele în vârful maxim al potențelor biologice de muncă și care reprezintă peste 40% din totalul populației active între 18 și 40 ani, ar trebui să fii idiot să nu te adaptezi, insistând a băga bani într-o pregătire care nu mai aduce nimic țării, ci doar nesățiosului colonialism care numai mântuitor nu este. Or, poți acuza politicienii români de trădare, de hoție, pe unii chiar de banditism, dar că ar fi idioți nu ține! La ce bun să cheltuiască statul român mai mult pentru educație?! Ca să bage indirect și mai mulți bani în buzunarele „mântuitorilor“? Ce, Marea Britanie, Italia, Spania sau Germania n-au bani să-și finanțeze învățământul? Trebuie să-și ia tinerii în vârstă de muncă gratis și deja pregătiți de la alde noi?! Cu toată responsabilitatea spus, statul român nu prea mai are mari răspunderi în domeniu! Răul s-a făcut deja, acceptându-se statutul de colonie pe care i l-a impus României „mântuitorul“ vestic! A continua să-l și subvenționezi pe acesta, atât timp cât îl pupi deja în fund de zor și fără oprire pe când el te desființează economic, politic, național și identitar, ar fi o prostie! Stăm tragic la capitolul viitor! Chiar și numai din punct de vedere demografic, căci rata natalității s-a prăbușit, iar familiile fertile sunt, într-o pondere periculoasă, deja cetățeni ai altor state și produc acolo valoare adăugată!
Se spune că învățământul românesc a ajuns să pregătească în momentul de față „analfabeți funcțional sau social“ în proporție de 40%, un concept care-i desemnează pe cei ce nu pot înțelege, nu pot exprima, nu pot explica ceea ce citesc, nu pot face mai mult decât operațiuni simple, mecanice, fizice. De inovare, de cercetare, de operațiuni complexe nici nu poate fi vorba. Mai simplu spus, oameni certați cu matematica, cu fizica, cu logica. Cum să schimbi acest lucru, când sistemul din care faci parte în calitate de colonie îți cere salahori și nimic altceva?!
De se vrea o schimbare, trebuie început cu începutul, respectiv cu respingerea statutului de colonie! Cu toate durerile inevitabile, eliberarea României din lațul care a prins-o de gât în sistemul centru-periferie pe care-l reprezintă UE este o obligație, dacă vrea să mai existe! Dacă vrea să mai existe și nu numai în numele educației!
Autor: Ilie Serbanescu
Sursa: Cotidianul
Afirmatia socanta a lui Basescu catre licheaua Liiceanu: “Şcoala românească scoate tâmpiţi”, este cat se poate de adevarata!
In CSAT-uri nu s-a discutat si despre CONSECINTE, EFECTE, URMARI?! Macar la “Diverse”.