De la cibernetică la Littleton: tehnici pentru controlul minții

Industria jocurilor video din America, cu o valoare de aproximativ 9 mld. $ anual, care a contribuit din răsputeri la carnagiile din Littleton, Paducah și Jonesboro, este mai mult decât exploatarea comercială a tehnicilor și tehnologiilor dezvoltate ca tehnici „legitime” de instruire pentru armată și agențiile legale.



Pentru a înțelege rădăcinile acestei noi forme de terorism programat de tipul „Candidatului manciurian”, este necesar să ne întoarcem în perioada celui de-al Doilea Război Mondial și în cea imediat următoare, când a existat un efort concertat lansat de Școala de la Frankfurt și de către London Tavistock Institute pentru a utiliza marxismul, pervertirea freudiană a psihologiei și a altor științe sociale ca instrumente pentru controlul social al maselor și pentru spălarea creierului. Cei doi stâlpi ai asaltului asupra tradiției intelectuale americane au fost reprezentați de către cibernetică și subcultura drogului.

În acea perioadă, mai multe figuri proeminente ale științelor sociale și-au expus deschis țintele, pentru utilizarea tehnicilor de manipulare în masă verificate în perioada războiului în vederea pervertirii și controlului poporului american. Și, în cele mai multe cazuri, accentul lor a fost pus pe copii, pe necesitatea distrugerii structurii vieții de familie.

Lordul Bertrand Russell, care s-a alăturat Grupului de la Frankfurt în domeniul ingineriei sociale a maselor, a divulgat totul în cartea sa din anul 1951, „Impactul științei asupra societății”(The impact of Science on Society). El scria:

„Fiziologia și psihologia deschid câmpuri pentru tehnici științifice care încă așteaptă dezvoltarea. Doi mari oameni, Pavlov și Freud, au clădit fundația. Nu voi accepta viziunea că cei doi se află într-un conflict fundamental, însă structura care se va construi pe fundația cercetărilor lor este încă incertă. Cred că subiectul care va fi de cea mai mare importanță politică este psihologia maselor… Importanța sa a crescut enorm prin înmulțirea metodelor moderne de propagandă. Dintre acestea, cea mai influentă este cea numită „educație”. Religia jocă un rol, dar unul minor; presa, cinematografia și radioul unul major… Sperăm că, la un moment dat, fiecare va fi capabil să convingă pe oricine de orice dacă va prinde pacientul de tânăr și va fi susținut de către stat cu bani și echipamente.”

Russell continuă „Subiectul va face pași decisivi când va fi preluat de către oamenii de știință aflați sub o dictatură a științei. (… )Psihologii sociali ai viitorului vor avea un număr de clase cu copii asupra cărora vor încerca diferite metode de producere a convingerii de nezdruncinat că zăpada e neagră. Mai multe rezultate vor urma imediat. În primul rând, faptul că influența de acasă este obstrucționistă. Apoi, că nimic nu poate fi realizat dacă îndoctrinarea nu începe înaintea vârstei de zece ani. În al treilea rând, că versurile puse pe muzică și repetate intonat sunt foarte eficiente. În al patrulea rând, că opinia referitoare la faptul că zăpada e albă trebuie asociată ca un excentric gust morbid. Dar anticipez. Este rolul viitorilor oameni de știință să facă aceste lucruri precis și să descopere exact care sunt costurile pe cap de copil pentru a-l face să creadă că zăpada e neagră și cum ar putea reduce costurile pentru a-i face să creadă că este gri închis.”

Russel concluzionează cu un avertisment: „Deși această știință va fi studiată cu sârguință, aceasta va fi strict limitată pentru uzul clasei conducătoare. Populația nu va fi lăsată să cunoască modul în care convingerile sale au fost generate. Când tehnica va fi perfecționată, fiecare guvern va fi responsabil de educație pentru o generație va putea să-și controleze subiecții în siguranță, fără ajutorul armelor sau al poliției.”

Russell și „Camera Letală”

Russell a lucrat mai multe decade la conceptul de dictatură științifică. În cartea sa din 1931, „Perspectiva științifică”(„The Scientific Outlook”), a dedicat un capitol educației, „Educația în societatea științifică”. Aici el are o atitudine la fel de contondentă referitoare la viziunea sa oligarhic-totalitară. Făcând o paralelă între cele două nivele de educație oferite de către iezuiți, Russell afirmă:

„În aceeași măsură, regulile științifice vor oferi un tip de educație pentru oamenii de rând și o alta pentru cei care vor deveni purtători ai puterii științifice. De la oamenii de rând se așteaptă să fie docili, harnici, punctuali, nechibzuiți și satisfăcuți. Dintre aceste calități, probabil satisfacția va fi cea mai importantă. Pentru a o produce, toate cercetările psihanalizei, comportamentului și biochimiei vor fi puse în joc… Toți băieții și toate fetele vor învăța de la vârste fragede ceea ce este numit „co-operativ”, de exemplu, a face exact ceea ce toată lumea face. Inițiativa va fi descurajată la acești copii, iar nesubordonarea, fără a fi pedepsită, va fi științific eliminată.”

Pentru copiii aleși să facă parte din clasa conducătorilor științifici, educația va fi diferită. „Cu excepția chestiunii de loialitate față de statul mondial și a ordinului lor,” Russell explică faptul că „membrii clasei conducătoare vor fi încurajați să fie aventuroși și plini de inițiativă. Vor fi recunoscuți după faptul că treaba lor va fi să îmbunătățească tehnicile științifice și să mențină muncitorii manuali motivați prin intermediul unor distracții noi.”

Russell, de asemenea, adaugă un avertisment foarte puternic. „În rarele ocazii când un băiat sau o fată, trecuți de vârsta la care de obicei se determină statutul social, arată o abilitate marcantă astfel încât să pară egali celor din clasa conducătoare, se va produce o situație dificilă, care va necesita o tratare foarte serioasă. Dacă tânărul este dispus să-și abandoneze asociații anteriori și să se alăture din toată inima celor din clasa conducătoare, el poate fi promovat, după teste relevante, dar dacă arată orice urmă de regret sau solidaritate cu asociații săi anteriori, conducătorii vor concluziona cu răbdare că nu mai este nimic de făcut cu el și-l vor trimite în camera letală înainte ca inteligența sa nedisciplinată să aibă timp să se revolte. Va fi o datorie dureroasă pentru conducători, dar nu cred că se vor da înapoi de la executarea ei.”

„Lagărul de concentrare al minții” al lui Huxley

Descrierea contondentă a lui Russell a „dictaturii științifice” a fost întărită de Aldous Huxley, autorul utopiei „Minunata lume nouă”(„Brave New World”), într-un discurs transmis de Vocea Americii(postul de radio al Departamentului de Stat al SUA), în 1961, despre o lume a sclavilor manipulați prin intermediul farmacologiei, trăind într-un „lagăr de concentrare al minții”, întărit de propagandă și droguri psihotrope, învățând „să-și iubească aservirea” și abandonând orice tentație de a rezista. „Aceasta”, concluzionează Huxley, „este revoluția finală”.

Vorbind la California Medical School din San Francisco, Huxley a anunțat: „Va exista în următoarea generație o metodă farmaceutică de a face oamenii să-și iubească sclavia și care va produce dictatura fără lacrimi. Producând un asemenea lagăr de concentrare pentru societăți în întregul lor, astfel încât oamenii vor avea, în realitate, libertățile confiscate, dar vor iubi aceasta deoarece vor fi îndepărtați de orice dorință de rebeliune prin propagandă sau spălare de creier sau spălare de creier accentuată prin metode farmacologice. Iar aceasta va fi revoluția finală.”

Membrul al cohortei lui Huxley, care în anii 50 a făcut experimente cu droguri psihotrope, dr. Timothy Leary de la Departamentul de Psihologie al Universității Harvard, a oferit o altă perspectivă asupra minților pervertite de Russell/Huxley/Școala de la Frankfurt în „Flashback”, cartea sa autobiografică asupra Psychedelig Drug Project al Universității Harvard. Leary l-a citat pe Huxley:

„Aceste droguri ale creierului, produse în masă în laboratoare, vor aduce schimbări vaste în societate. Aceasta se va întâmpla cu sau fără voia mea sau a ta. Tot ce putem face este să răspândim cuvântul. Obstacolul acestei evoluții, Timothy, este Biblia.” Leary apoi a adăugat: „Ne-am îndreptat împotriva angajamentului iudeo-creștin asupra unui singur Dumnezeu, o singură religie, o singură realitate, care a ghidat Europa de secole și America încă de la zilele fondării. Drogurile, care deschid mintea către realități multiple, conduc inevitabil către o viziune politeistă a universului. Am simțit că sosise timpul pentru o nouă religie umanistă bazată pe inteligență, pluralism blajin și păgânism științific.”

Cum aceste noțiuni monstruoase ale ingineriei sociale de masă au fost prezentate ca alternative „umaniste” față de războiul mondial în epoca bombelor atomice și cu hidrogen, două proiecte cruciale au fost lansate pentru a ghida implementarea acestei „Minunate lumi noi” și a ne aduce azi în lumea lui Littleton, Jonesboro, Doom, Quake, și Duke Nukem.

Personalitatea autoritară

Primul dintr-o serie de două proiecte, a fost lansat în ianuarie 1943 de o echipă compusă din trei psihologi ai Universității din California la Berkeley, Else Frenkel-Brunswik(fondatoare a Institutului de la Frankfurt pentru Studii Sociale, cunoscut ca „Școala de la Frankfurt”), Daniel J. Levinson și R. Nevitt Sanford. Ceea ce a pornit ca un grant modest de 500$ pentru studierea rădăcinilor antisemitismului se va transforma în final la cel mai mare proiect de profilare sociologică din America până în acel moment.

În mai 1944, Comitetul Evreiesc American a constituit „Departamentul de cercetare științifică”, a cărui conducere a fost încredințată directorului Școlii de la Frankfurt, Max Horkheimer. Horkheimer a promovat un proiect, numit „Studii asupra prejudiciului”, cu o sponsorizare generoasă de la Comitetul Evreiesc American(AJC) și alte agenții, incluzând Fundația Rockefeller. Studiile asupra prejudiciului au oferit de lucru unor membri ai Școlii de la Frankfurt care, din diverse motive, nu fuseseră cooptați direct în război(de exemplu, Herbert Marcuse și Franz Neumann au activat în Secția de Cercetare și Analiză a Oficiului pentru Servicii Strategice, sau OSS, precursorul actualei CIA). Hedda Massing, Marie Jahoda, Morris Janowitz și Theodor W. Adorno, cu toții au lucrat la „Studii” sub coordonarea lui Horkheimer, toți fondând Institutul Internațional de Cercetări Sociale, în fapt o reîncarnare a Institutului pentru Studii Sociale din Weimar, Germania.

Cel mai important studiu dintre cele cinci, produs pentru Asociația Evreilor Americani între anii 1944-1950, a fost „Personalitatea autoritară”. Autorii Adorno, Frenkel-Brunswik, Levinson și Sanford au adunat o largă echipă de cercetători de la „Berkeley Public Opinion” și „Institutul Internațional de Cercetări Sociale” pentru a desfășura mii de interviuri cu americani pentru a-și descrie tendințele lor adânc înrădăcinate față de autoritarism, prejudiciu și antisemitism. Dr. William Morrow, liderul protejat al lui dr. Kurt Lewin, care a fost un personaj cheie al legăturii dintre Școala de la Frankfurt și Tavistock Institute, a fost director de cercetare pentru proiectul „Personalitatea autoritară”.

Studiul a fost un exercițiu de auto-împlinire a profeției și de autoamăgire Marxist/Freudistă. Mult înainte de primul draft al unui chestionar de interviu, Horkheimer și Adorno scriseseră exhaustiv despre „caracterul autoritar” al nucleului familiei americane, despre problema credinței poporului american într-un Dumnezeu monoteist și transcendent și despre caracterul subteran fascist al tuturor formelor de patriotism american. Ei „preparaseră” în avans datele studiului, prin construirea unor scale, pretinzând că măsoară tendința spre antisemitism a populației americane, spre etnocentricitate, ideologie anti-democratică și, în final, spre fascism. Fără nicio surpriză, echipa de cercetare a găsit ca vinovat publicul american și a tras un semnal de alarmă asupra faptului că, fără o reorganizare dramatică a ideologiei americane și a culturii de masă, America va aluneca în curând spre „Al Patrulea Reich”, repetând ororile lui Hitler, la o scală mult mai mare.

Autorii „Personalității autoritare”, în capitolul dedicat concluziilor rezumă constatările și explică rețeta lor pentru transformarea socială:

„Pare evident că modificarea potențialei structuri fasciste nu poate fi atinsă doar prin mijloace psihologice. Sarcina este comparabilă cu eliminarea nevrozei, a delicvenței sau a naționalismului din lume. Acestea sunt produse ale organizării în general ale societății și vor putea fi schimbate doar dacă societatea se schimbă. Nu e treaba psihologului să spună cum trebuie să se producă aceste schimbări. Problema este una care necesită eforturi ale tuturor oamenilor de știință din domeniul social. Singurul lucru asupra căruia insistăm este acela ca în consilii sau la mesele rotunde unde se analizează problema și se elaborează planul de acțiune, psihologul trebuie să aibă un cuvânt de spus. Noi credem că înțelegerea științifică a societății trebuie să includă o înțelegere a ceea ce fac oamenii și în acest fel este posibil să avem reforme sociale care, deși ar fi de dorit în sine, nu vor schimba obligatoriu structura personalității prejudiciate. Pentru ca potențialul fascist să se schimbe, sau chiar să fie ținut sub control, trebuie să existe o creștere a capacității oamenilor de a se vedea și de a fi ei înșiși. Aceasta nu poate fi obținută prin manipularea oamenilor, oricât de bine întemeiate ar fi în psihologia modernă dispozitivele de manipulare. (…) Aici psihologia își poate juca rolul cel mai important. Tehnicile pentru înfrângerea rezistenței, dezvoltate în principal în domeniul psihoterapiei individuale, pot fi îmbunătățite și adaptate pentru utilizarea pe grupuri sau chiar pentru utilizarea la nivelul maselor.”

Autorii concluzionează cu această propunere extrem de revelatoare: „Noi nu trebuie să presupunem că apelarea la emoții aparține celor care se străduiesc să meargă în direcția fascismului, în timp ce propaganda democratică trebuie să se limiteze la motiv și reținere. Dacă frica și distrugerea sunt emoțiile majore ale fascismului, erosul aparține în principal democrației.”

Erosul a fost arma perfectă pe care Școala de la Frankfurt și urmașii lor au angajat-o, în următorii 50 de ani, pentru a crea o schimbare a paradigmei culturale cât mai îndepărtată de numita matrice „autoritaritară” a omului ca imagine a chipului viu al lui Dumnezeu(„imago viva Dei”) , sanctitatea familiei tradiționale și superioritatea regimurilor republicane ale statelor-națiuni peste celelalte forme de organizare politică. Ei au transformat cultura americană prin erotic, matrice perversă, asociată cu prezenta tiranie a „corectitudinii politice”, a toleranței pentru dezumanizantul abuz de droguri, perversiune sexuală și glorificare a violenței. Pentru marxist-freudiștii revoluționari ai Școlii de la Frankfurt, ultimul antidot la detestata civilizație iudeo-creștină vestică a fost aceea de a o dărâma din interior prin transformarea generațiilor în necrofili.

Dacă acest diagnostic pare aspru, considerați următoarele. În lucrarea sa din 1948, „Filosofia muzicii moderne”, liderul Școlii de la Frankfurt, Theodor Adorno, argumentează că misiunea misiunea muzicii moderne este aceea de a-l transforma literalmente pe ascultător într-un nebun. El justifică aceasta prin faptul că societatea modernă este un focar al răului, autoritarismului cu potențial fascist și aceasta distruge civilizația, prin răspândirea tuturor formelor de cultură a pesimismului și perversitate. Ca rol al muzicii moderne, el scrie: „Schizofrenia nu este este direct exprimată în interiorul său; dar muzica imprimă prin ea însăși o atitudine similară bolii mentale. Individul își produce singur dezintegrarea. (…) El își imaginează împlinirea promisiunii prin magie, în ciuda realității imediate. (…) Preocuparea sa devine dominarea trăsăturilor schizofrenice prin intermediul conștiinței estetice. Făcând astfel, speră să justifice nebunia ca pe o adevărată stare de sănătate.” Necrofilia, adaungă el, este ultima expresie a „adevăratei sănătăți” în această societate bolnavă.

Erich Fromm, o altă figură importantă a Școlii de la Frankfurt, care a contribuit încă din 1930 la elaborarea scalelor utilizate în studiul dedicat „Personalității autoritare”, a dedicat o mare parte a lucrării sale din 1972, „Anatomia distructivității umane”, analizei necrofiliei, pe care el o consideră trendul dominant al societății moderne. Fromm definește necrofilia ca totalitate a formelor obsesive având moartea și distrugerea, în particular pe cele cu intense supratonuri sexuale. În mod ironic, „cura” lui pentru această perversiune socială în masă a fost drogul, muzica rock, subcultura sexului a sfârșitului anilor 60. „Simultan cu creșterea dezvoltării necrofile”, scrie Fromm în capitolul despre „Agresivitatea malignă: Necrofilia”, „tendința opusă, cea a iubirii de viață, se dezvoltă de asemenea. Se manifestă în mai multe forme: în protestul asupra decadenței vieții, protest al oamenilor din toate straturile sociale și grupurile de vârstă, dar în special al tinerilor. Există o speranță a întețirii protestelor împotriva poluării și a războiului. (…) Acest protest trebuie de asemenea înțeles ca efect al atracției tinerei generații față de droguri.”

Eliberarea prin abuzul de droguri

Este demn de remarcat faptul că unul dintre cei patru directori ai proiectului „Personalitatea autoritară”, R. Nevitt Sanford, a jucat un rol esențial în experimentele anilor 50 și 60 referitoare la utilizarea în masă a drogurilor psihedelice. În 1965, Sanford a scris prefața la „Utopiates: The Use and Users of LSD25”(„Utilizarea și utilizatorii LSD25”), care a fost publicată de Tavistock Publications, arma editorială a agenției britanice de război psihologic, Tavistock Institute. Tavistock, condus de „Divizia psihiatrică” a armatei britanice în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, și-a transferat cei mai proeminenți spălători de creiere în SUA în perioada de după Război, pentru a lucra în secret la proiectele de control ale minții demarate de către CIA și Pentagon, incluzând proiectul MK-Ultra, axat pe studierea LSD și a altor psihedelice.

În prefața sa la Utopiates, Sanford, care a condus Institutul pentru studiul problemelor omului din cadrul Stanford University, un avanpost al experimentării LSD în cadrul proiectului MK-Ultra, a postulat argumentul pentru legalizarea drogurilor care este și în aceste zile elementul central al propagandei pentru legalizarea drogurilor. „Națiunea”, spune Sanford, „pare a fi fascinată de cei 40.000 de dependenți de droguri, considerat ca fiind un număr alarmant, care trebuie diminuat cu orice cost de forțe polițienești scumpe. Numai un puritan disperat ar putea susține practica de a te concentra pe dependenții de droguri(în condițiile existenței unui număr de 5 milioane de alcoolici), considerându-i o problemă a poliției în locul uneia medicale, în timp ce sunt interzise drogurile ușoare precum marijuana și peyote la pachet cu cele periculoase.” Capii de azi ai propagandei pentru legalizarea drogurilor – George Soros, Ethan Nadelman, etc. – își bazează argumentele pe exact aceleași escrocherii științifice postulate de dr. Sanford acum 36 de ani în Utopiates.

Grupul de Cibernetică

Una dintre „Marile minciuni” strecurate în „Anatomia…” lui Fromm a fost ideea că subcultura eroticului drog-rock-sex ar fi antidotul pentru societatea cibernetică „necrofilă”. Adevărul este că Școala de la Frankfurt și aliații lor apropiați printre care oligarhii britanici Russell/Wells/Huxley au fost atât arhitecții proiectului contracultural cât și al celui cibernetic. În realitatea, Grupul de Cibernetică, sponsorizat de Josiah Macy Foundation, a fost umbrela sub care CIA și serviciile secrete britanice au condus propriile experimente în masă referitoare la drogurile psihedelice incluzând LSD-25, care experimente s-au extins practic în fiecare campus american dându-ne schimbarea de paradigmă contraculturală a anilor 1966-1972.

Grupul Cibernetic, cunoscut printre membrii săi ca „Proiectul om-mașină”(„Man-Machine Project”) a fost lansat neoficial la New York în cadrul conferinței „Ședința de Inhibare Cerebrală”, sponsorizată de directorul medical al Josiah Macy Foundation, Frank Fremont-Smith. Printre participanți au fost Warren McCulloch, Arturo Rosenblueth, Gregory Bateson, Margaret Mead și Lawrence K. Frank. Rosenblueth era un protejat al lui Norbert Wiener, care, cu acest prilej, a stabilit principalii parametri ai proiectului. Vorbind în numele lui Wiener și John von Neumann, el a propus formarea unui grup de ingineri, biologi, neurologi, antropologi și psihologi pentru elaborarea de experimente în domeniul controlului social, bazându-se pe ipoteza că creierul uman nu este nimic mai mult decât o mașinărie complexă având intrări și ieșiri care pot fi programate atât la nivel individual cât și la scală socială(behaviorism). Al Doilea Război Mondial a împiedicat proiectul să iasă la suprafață pentru mai bine de patru ani. Dar, imediat după capitularea Japoniei, McCulloch i-a cerut lui Fremonth-Smith să convoace o a doua adunare sub sponsorizarea formală a Fundației Macy. Prima din ceea ce avea să devină seria de zece conferințe majore și eforturi anuale de cercetare, desfășurate între 1946-1953, a avut loc în 8-9 martie 1946, la New York, sub titlul „Mecanismul de feedback și sistemele cauzale circulare în biologie și științele sociale”.

Ceea ce a urmat acelei prime întâlniri a fost mai mult decât fondarea unui program demonic de creare a „societății finale”, bazată pe fuziunea dintre om și mașină. Un nucleu de bază format din 20 oameni s-a constituit într-o echipă menită a duce la capăt această misiune și de a da naștere unor instituții permanente care să continue cercetările până în prezent. La un an după sesiunea de fondare, Wiener a dat termenul „cibernetici”(„cybernetics”) pentru descrierea efortului lor.
Poate vă întrebați cine sunt „doctorii Jekyll” adunați în jurul mesei la prima dintre Conferințele Macy.

Warren McCulloch a fost președintele titular al tuturor celor zece conferințe. La momentul primului congres era profesor de psihiatrie și psihologie la University of Illinois, dar curând după aceasta se va muta la Research Laboratory of Electronics din cadrul MIT.

Walter Pitts – protejat al lui McCulloch, inițial la Illinois, apoi la MIT.

Gregory Bateson – antropologist și soț soț al Margaretei Mead; ulterior va ocupa poziția de director de cercetare la Veterans Hospital din Palo Alto, Ca, unde a fost un membru esențial al MK-Ultra și al altor experimente guvernamentale secrete cu droguri care alterează mintea.

Margaret Mead – ulterior asistent de etnologie la Muzeul American de Istorie Naturală din New York , unde s-a bucurat de atenție ca o ”zeiță a pământului”, în cadrul Grupului de Cibernetică, ajutând la lansarea mișcării feministe moderne prin persoana lui Betty Friedan, o studentă protejată de Kurt Lewin.

Kurt Lewin – fondatorul Centrului de Cercetare al Dinamicii de Grup de la MIT, lider al Institului de la Frankfurt și tovarăș de convingeri cu Karl Korsch de la același institut, fondator al lingvisticii în domeniul inteligenței artificiale (AI). Laboratorul „Lewin’s National Training” va deveni mai târziu parte a Asociației Naționale de Educație, având ca misiune facilitarea transformării educației publice din America în ceva foarte aproximativ cu schema de coșmar a lui Bertrand Russell, de a-i învăța pe copii altceva decât până atunci și care poate fi rezumat concis prin noua paradigmă potrivit căreia, ”zăpada nu mai este albă, ci neagră” (susținerea unui lucru, oricât de aberant, împotriva tuturor evidențelor – n.tr.)

Paul Lazarsfeld – directorul Biroului de Cercetări Sociale Aplicate de la Universitatea din Columbia, care în timpul Războiului a fost șef al Laboratorului de cercetări radio din cadrul Princeton University și a fost șeful filialei de aici a Școlii de la Frankfurt.

John Von Neumann

Norbert Wiener

O colecție incredibilă de oaspeți au participat la sesiunile Grupului de Cibernetică în decursul celor șapte ani de existență a sa. Printre ei s-a numărat Max Horkheimer, șeful Școlii de la Frankfurt, care colaborase cu Grupul de cibernetică în timp ce condusese Studiile asupra prejudiciului.

Dr. Harold Abramson – unul dintre oamenii de știință de top ai CIA, implicat în experimente secrete legate de LSD, nu doar participant la cea de-a șasea întâlnire a Grupului de Cibernetică, ci și organizator – alături de Dr. Frank Fremont-Smith(directorul de cercetare al Macy Foundation) al unei serii de conferințe în care personalul de top al proiectului MK-Ultra s-a întâlnit sub acoperirea Macy Foundation, complotând pentru drogarea în masă a americanilor.

Macy Foundation a oferit finanțare și publicitate și pentru inginerul social britanic Dr. William Sargant care, în cartea sa din 1957, „Bătălia pentru minte”(Battle for the mind) furnizează un manual de tipul „cum să faci să” pentru spălarea creierului în masă. Sargant a petrecut 20 de ani în SUA unde a lucrat la proiectul MK-Ultra precum și la alte proiecte secrete de control al minții derulate de serviciile secrete americane și britanice.

Printre proiectele ticăloase lansate de Grupul de Cibernetică s-a numărat și Federația Mondială pentru Sănătate Mentală(WFMH – World Federation of Mental Health), al cărei prin președinte a fost Gen. Brig. John Rawlings Rees, fost director al Institutului Tavistock.

Read, Mead, Lawrence, K. Frank, Fremont-Smith și Horkheimer s-au întâlnit cu toți în Paris în toamna anului 1948 pentru a lansa WFMH. Deși murise cu un an înainte, Kurt Lewin a fost implicat în operațiunile necesare pregătirii lansării Federației, prin implicarea sa – sub coordonarea lui Frank și împreună cu mai mulți mai mulți membri de conducere ai Grupului de Cibernetică – în Comitetul Național pentru Igienă Mentală(National Committee for Mental Hygiene) și Comitetul Internațional pentru Igienă Mentală(localizat la Londra). Ambele organisme au supravegheat un număr de 4000 de „trupe psihiatrice”(conform cuvintelor lui Rees) care-au reprezentat miezul aparatului mondial de inginerie socială care a penetrat fiecare comunitate.

Margaret Mead și Lawrence F. Frank, doi stâlpi ai Grupului de Cibernetică, sunt autorii declarației de fondare a grupului lui Rees, Federația Internațională a Sănătății Minții(atât Mead cât și Frank vor fi mai târziu succesorii lui Rees în funcția de președinte al organizației), pe care ei l-au intitulat „Manifestul Primei Internaționale”. Mead și Frank au scris răspicat: „Scopul sănătății mentale a fost extins de la preocuparea pentru sănătatea persoanei la scopuri mai înalte precum crearea unei societăți sănătoase… Conceptul de sănătate mentală coexistă împrenă cu cele de ordine mondială și comunitate mondială”. De asemenea, Frank a propus crearea unei noi religii a sănătății mintale.

Computerele și Inteligența artificială

Pentru John von Neumann și Norbert Wiener, nucleul proiectului Grupul de Cibernetică a fost dezvoltarea computerelor și planificarea unei combinații a computerelor cu viteză foarte mare de procesare cu ceea ce este denumit „inteligența artificială” pentru „programarea” rasei umane. La baza tuturor acestor eforturi a stat convingerea de neclintit a lui von Neumann că nu este nimic sacru în mintea umană și că creierul e o mașină a cărei funcționare poate fi reprodusă și, în cele din urmă, depășită de către calculatoare.

Dr. Jerome Wiesner, președintele MIT, care a devenit cel mai apropiat centru al Grupului de Cibernetică, a participat la numeroase sesiuni organizate de Macy Foundation. El a exprimat limpede viziunea luciferiană despre om într-un interviu cu propagandistul contracultural Steward Brand, care-a apărut în cartea din 1987 a lui Brand, „The Media Lab: Inventing the Future at M.I.T.”:

„Nu sunt suficient de arogant pentru a gândi că, în scurt timp, vom dezvolta mașini gânditoare. Numai că semnalele nervoase circulă cu o viteză de 300 metri pe secundă. Semnalele electrice circulă cu o viteză de … 300 milioane metri pe secundă. De asemenea, componentele pe care le fabricăm noi sunt mult mai de încredere decât neuronii. Nivelul mare de încredere al componentelor precum și viteza mult mai mare a impulsurilor electrice înseamnă pentru mine că poți fi capabil să faci mașini mult mai bune decât creierul, dacă știi cum să le faci.”

Când Brand îl întreabă pe Wiesner: „Vă așteptați la aceasta?”, acesta îi răspunde: „Da, dar nu obligatoriu în timpul vieții mele. Nimeni nu mi-a dat un motiv pentru care aceasta nu se poate rezolva. Ei spun tot felul de argumente stupide – „Computerul n-are suflet.” Cum știm că nu are același suflet ca și noi? Până la urmă tot oamenii îl vor programa. Nu cred că întrebările legate de identitate sunt suficient de interesante.”

Dr. Wiesner nu doar a participat la eforturile Fundației Macy în Grupul de Cibernetică. În 1952, el a preluat funcția de director al Laboratorului de cercetare în Electronică de la MIT(RLE), unde Wiener, McCulloch și Pitts au locuit cu toții. În scurt timp din RLE s-a desprins Laboratorul de Inteligență artificială, cu dr. Seymour Papert și Marvin Minsky care au preluat sarcina de a programa comportamentul uman și interacțiunile acestuia.

Până în 1980, MIT a dat naștere Laboratorului Media, o altă manifestare directă a Grupului de Cibernetică din anii 40-50. Aici, inginerii sociali au lucrat cot la cot cu inginerii și designerii de platforme informatice pentru dezvoltarea computerelor ultrarapide, a graficii pe calculator, holograficii și a primei generații de simulatoare computerizate. Marea majoritate a muncii de la MIT și de la Laboratorul de Inteligență Artificială din Palo Alto al Universității California a fost subvenționată de către Agenția DARPA(Defence Advanced Research Projects Agency – Agenția de cercetare avansată în domeniul apărării) a Pentagonului.

Steve Joshua Heims, autorul istoriei semi-oficiale a conferințelor Macy dedicate ciberneticii, „The Cybernetics Group”, a raportat că, până în 1980, grupurile cibernetice au dat naștere unei proprii religii – de orientare fățiș păgână – dezvoltată în conformitate cu chemarea lui Thimothy Leary de a se găsi un „păgânism științific”. „James Lovelock și Lynn Margulis”, scrie Heims, „au examinat cum viața – plantelor, animalelor, microorganismelor – a influențat chimia atmosferei și climatul și cum viața și climatul au evoluat împreună. Ipoteza Gaia a lui Lovelock – care se bazează pe o analiză cibernetică detaliată – susține că întreaga viață de pe pământ acționează concertat împreună cu atmosfera pentru crearea unui sistem care se auto-reglează astfel încât pământul să se mențină ca habitat viu.” Heims admite însă că „validitatea ipotezei Gaia este în prezent subiect de controversă științifică.”

Lucrările lui Heims din cadrul Laboratorului Media nu prea au fost studiate, cu toate că Laboratorul Media era o dezvoltare directă a proictului cibernetic al Macy.

„Abordarea din 1943 a lui McCulloch și Pitts pentru înțelegerea minții și creierului a avut succesori entuziaști în anii 80”, scria el. „Gândiți-vă în continuare la noul Laborator Media, transdisciplinar, fondat la MIT în 1980. Un membru al Macy, Jerome Wiesner(care era apropiat de McCulloch, Pitts și Wiener), Seymour Papert și Marvin Minsky(figuri importante ale istoriei abordării inteligenței artificiale pentru minte și creier) sunt asociați ai laboratorului… În conformitate cu propunerile inițiale, laboratorul a fost constituit pentru a oferi „mixul intelectual a două domenii cu evoluție rapidă și foarte diferite: tehnologia informației și științele umaniste” … S-a ocupat cu îmbunătățirile televiziunii de înaltă definiție, comunicarea prin satelit, fibră optică și cablu TV, grafica tridimensională și compresia de date care să permită transferul ieftin al filmelor color pe compact disk-uri.”

Gașca LSD-iștilor se întâlnește cu Cyber Hacker-ii

În 1947, Stewart Bard, propagandist șef atât pentru revoluția drogurilor psihotrope cât și pentru revoluția computerelor personale, a publicat o colecție a eseurilor sale sub titlul „Frontiera ciberneticii”. Două dintre eseuri constau în interviuri pe care le-a realizat cu Gregory Bateson, unul dintre arhitecții revoluției psihedelice în America, ocupant al unui post în cadrul Spitalului Veteranilor din Palo Alto, locul unde s-au făcut multe dintre experimentele MK-Ultra. Bateson a fost unul dintre cei mai influenți patru membri ai Grupului de cibernetică. Un alt eseu, unul dintre cele mai lungi din carte, „Viața fanatică și moartea simbolică în brațele computerului” a fost prima dată publicată în ediția din decembrie 1972 a publicației „Rolling Stone”, una dintre publicațiile fanion ale contraculturii.

Brand își începe în forță articolul din Rolling Stone: „Indiferent dacă ești gata sau nu computerele vin către oameni. Aceasta este o veste bună, poate cea mai bună de la psihedelice”. Apoi el continuă:

„Este depășită vremea criticii liberale „Computerul – amenințare sau pericol”, dar, suprinzător, în conformitate cu fanteziile romantice ale părinților științei precum Norbert Wiener, Warren McCulloch, J.C.R Licklider, John von Neumann și Vannevar Bush. Trendul își datorează sănătatea unei serii de influențe: fervoarea tinerească și atitudinea fermă anti-establishment a ciudaților care proiectează știința computerelor; un desăvârșit și iluminat program de cercetare demarat de la vârful Departamentului Apărării; o neașteptată mișcare a pieței generată de producătorii computerelor personale; și un fenomen de nestăpânit cunoscut ca Războiul Stelelor.”

Brand a oferit explicații detaliate despre „Războiul Stelelor”, probabil primul joc de război pentru calculator care trebuia dezvoltat. „A, Războiul Stelelor. În mod sigur, în fiecare noapte(de exemplu în afara programului de lucru) în America de Nord, sute de experți ai calculatorului se află efectiv în afara propriului corp, cu ochii proiectați pe tubul catodic al ecranului, blocați ore întregi în lupte spațiale pe viață și pe moarte, ruinându-și ochii, amorțindu-și degetele pe butoanele de control, ucigându-și cu bucurie prietenii și risipind extrem de prețiosul timp de procesare al angajatorilor.”

Este o versiune ceva mai ușoară a sexului și violenței jocurilor video din ziua de azi.

Începând cu 1963, când programul spațial al SUA a fost mutat la NASA, J.C.R. Licklider și-a convins șeful de la ARPA(precursoarea DARPA) să aloce o fracțiune a bugetului Agenției pentru cercetarea în domeniul computerelor. În acea perioadă, Departamentul Apărării era cel mai mare consumator de computere. Licklider a devenit directorul unității ARPA denumită IPTO(prescurtarea de la Information Processing Tehniques Office) și, în următorii ani, a rambursat milioane de dolari unor centre de cercetare în domeniul computerelor și inteligenței artificiale(AI).

Până în 1969, când Amendamentul Mansfield a impus restricții modului în care Pentagonul poate să-și cheltuiască banii pentru cercetare, nu au fost restricții de finanțare ale proiectelor de tipul celor derulate de IPTO. Miliarde de dolari au fost cheltuiți în dezvoltări incipiente ale rețelelor de calculatoare, graficii computerizate, realității virtuale, simulării și altor aspecte cheie a ceea ce azi s-a transformat în industria de peste 9 mld. $ anual a jocurilor video de tipul „țintește și trage”. Laboratorul Media al MIT și Laboratorul de Inteligență artificială al Universității Stanford au fost magneții principali ai acestor bani, iar munca de cercetare a ajutat atât programul de simulări al Pentagonului cât și industria jocurilor video.

În cartea sa „Despre ucidere”, lt. Col. David Grossman povestește modul în care apariția calculatoarelor de mare viteză a permis inginerilor sociali responsabili pentru pregătirea soldaților pentru depășirea aversiunii naturale de a ucide, oferindu-le o tehnologie de neegalat pentru schimbarea comportamentului „stimul-răspuns”. Creșterea calitativă a graficii video realiste, lucrările avansate din domeniul proceselor neurologice – toate acestea fiind dezvoltări ale proiectului cibernetic „om-mașină” – au transformat armata SUA într-o forță de ucigași programați și, în cele din urmă, într-o „armă de încercare” a inginerilor sociali prin intermediul căreia au fost rătăcite mințile milioanelor de tineri americani.

Inginerii sociali au căutat să se conformeze viziunilor lui Adorno, Horkheimer, Russell și Huxley despre societatea perfectă, condusă de o dictatură științifică, niciodată îndepărtată de computere și laboratoare de inteligență artificială, unde tehnologiile sunt dezvoltate și testate. Este doar o chestiune de timp până când, asemeni experimentelor LSD ale anilor 60, fazele experimentale militare se vor încheia și populația Americii va deveni țintă de această dată a sexului și violenței programate prin Doom, Quake și restul.

Notă: Materialul de faţă reprezintă o traducere a unui articol apărut în „Executive Intelligence Review” în anul 2000(volumul 27, nr. 11). Mulţumesc prietenului „R”, cel care, după ce i-am furnizat mai multe materiale de studiu, mi-a întors, dintre ele, materialul de faţă tradus, cu dorinţa de a-l pune la dispoziţia celor care nu ştiu limba engleză.

Dat fiind caracterul public al materialului de faţă, copierea şi reproducerea sa este permisă în orice formă.

Traducere după un articol scris de  Jeffrey Steinberg,  senior editor of the Executive Intelligence Review

Sursa: Trenduri economice