Imaginaţi-vă un Guvern avându-l ca prim ministru pe Moise Guran, pe Mândruţă la Cultură, pe Tunegaru(sau Vlaston) la Învăţământ, pe Cartianu la Tineret şi Sport, pe Câţu la Finanţe, pe Isar la Industrii, pe Poliţeanu (sau Guseth) la Justiţie. Un asemenea guvern ar avea nevoie de cel puţin două ministere suplimentare faţă de cele de până acum: un minister al Gândirii condus de Pleşu sau Cristian Tudor Popescu şi unul al Reeducării, condus de Macovei, Koveşi sau Liviu Avram.
Ştiu, marea majoritate dintre cei care-mi citesc textul se vor uita strâmb la unele nume deoarece nu le cunosc. Şi e logic să fie aşa întrucât întreaga şleahtă enumerată nu s-a ridicat „la lumină” prin fapte de excepţie sau prin realizări memorabile ci doar prin propagandă. O masă de indivizi goi, fără repere, fără direcţie, cunoscând instinctiv doar mirosul banului şi gustul dulce al pupatului în cur pentru obţinerea lor. E o specie nouă, răsărită din rândul foştilor propagandişti ai PCR, repetând cu aceeaşi abnegaţie sloganuri goale, mimând eroismul şi împuindu-le capul unor făpturi prea precare pentru a gândi.
Guvernul pe care l-am amintit este guvernul #rezist, al oilor scoase la păscut în Piaţa Victoriei, la Parlament, sau oriunde le cer păstorii neomarxişti ai lumii de azi. Înainte transhumanţa se desfăşura între vale şi munte, având ca rezultat brânză, lână şi carne. Transhumanţa neomarxistă se desfăşoară între birou şi diverse puncte ale oraşelor importante, având ca efect doar credibilizarea idioţilor şi înfierbântarea oilor cu sentimentul că sunt folositoare la ceva.
Ce poate oare înţelege un om cât de cât civilizat văzând că în piaţă se desfăşoară o manifestaţie „pro justiţie” în care se cere desfiinţarea Curţii Constituţionale? O demonstraţie pentru independenţa justiţiei în care se protestează împotriva autonomizării unor instituţii fundamentale şi se cere subjugarea lor intereselor unui individ, în cazul de faţă preşedintele ţării. O demonstraţie pentru democraţie în care se cere desfiinţarea Parlamentului. Despre ce e vorba în toată ecuaţia asta?
Minţile precare ale celor care mănâncă rahat în numele unor interese total ilegitime n-au logică. Dar nici măcar nu au nevoie de ea. Asta pentru că întreaga organizare a unor astfel de defilări de oi nu este o acţiune raţională, ci, din contră. Oile ies pentru că au nemulţumiri proprii, iar influencerii nu fac altceva decât să le ofere nemuţumiţilor o falsă cauză. Nu-ţi mai funcţionează ţuţurelul, te-a părăsit pisi din cauză de iubit mai potent? Dragnea e de vină! Te-a dat afară stăpânul? Legile Justiţiei din Parlament sunt de vină? Îţi chiorăie maţele de foame? Cu siguranţă „ciuma roşie” te-a lăsat nemâncat. Chiar dacă sunt hazlii, acestea sunt şabloanele manipulării universal valabile. Sunt brutale, rudimentare şi uneori penibile, dar FUNCŢIONEAZĂ. Şi funcţionează la fel de când lumea.
Ceea ce este de-a dreptul fascinant e peisajul sumbru care se așază în momentul în care bombele propagandistice de acest gen îşi ating ţinta. Aş fi preferat să încep cu Revoluţia Franceză, cu foametea teribilă şi cu masacrele care au urmat „victoriei”. Dar, pentru că mulţi m-ar putea acuza că aduc în discuţie un fapt istoric îndepărtat şi controversat, o să aduc discuţia mult mai aproape de noi. Ce s-a întâmplat după instaurarea regimului „bulă propagandistică” băsescu? Mai ţineţi minte picajele abrupte ale economiei, prostovanii incapabili să gâlgâie două cuvinte? Vi-l mai amintiţi pe boc şi prostia sa legendară? Sigur n-aţi uitat hoţiile teribile făcute la lumina zilei, dar niciodată sancţionate de „justiţia independentă” de-atunci şi de-acum. Cum a fost posibil? E simplu: bulele propagandistice împing în faţă tot felul de farsori, în realitate prostovani goi, dar care ştiu bine să fenteze, să inducă în eroare. Nu credeţi? Parcurgeţi istorisirile lui Cristian Sima în care descrie cum era purtat pe la diverse comiţii şi comitete oficiale sau oculte pentru a oferi soluţii pentru ieşirea din criză. Vă imaginaţi cât habarnism pentru a experimenta pe o ţară întreagă ideile creţe ale unui aventurier cam cutremurat la creier precum Cristian Sima?
Aceleaşi lucruri – şi poate unele chiar mai grave – s-ar întâmpla şi acum în cazul în care mişcarea #rezist va putea să genereze o bombă propagandistică prin intermediul căreia să dea lovitura de stat mult dorită. Şi atunci s-ar putea ca guvernul fantomă pe care l-am prezentat la începutul articolului să devină realitate, iar negura în care ne va împinge atât de neagră încât să nu mai vedem niciodată ieşirea.
P.S. De la „Revoluţie” Franţa a mers din ce în ce mai jos, iar picajul său nu se va opri până când ţara nu va intra în rândul naţiunilor eşuate. Diferenţa dintre noi şi Franţa este aceea că Franţa a avut de unde să cadă, pe când noi n-am ridicat niciodată capul deasupra colbului.
Autor: Dan Diaconu
Sursa: Dan Diaconu
Adauga comentariu