Regizorul Radu Jude și senatorul USR Vlad Alexandrescu spumegă de furie.
Ministerul Culturii pregătește o ordonanță de urgență prin care să modifice legea cinematografiei, prin aceste schimbări urmând a se crea „noi arii tematice” pentru peliculele autohtone. Mai precis, aceste schimbări au rostul de a promova „identitatea spirituală și cultura națională”.
„În primul rând trebuie făcută precizarea că această OUG nu modifică ci corectează niște carențe pe care legea actuală, respectiv OG 39/2005 le are și care sunt menite să rezolve problemele urgente care au apărut în ultimul timp, respectiv, imposibilitatea de susținere financiară a producției de film românească dedicată evenimentelor de importanță națională, precum iminenta celebrare a Centenarului Marii Uniri de la 1918”, a afirmat ministrul Romașcanu pentru o publicația marxistă, brlog.com, critică a proiectului legislativ.
„Crearea unei secțiuni tematice este necesară pentru a putea marca evenimente cultural-istorice, personalități importante din istoria României, exemplu pentru anul acesta este Centenarul Marii Uniri. În 2018 sărbătorim 180 de ani de la nașterea pictorului Nicolae Grigorescu, iar în 2019 se vor împlini 120 de ani de la nașterea scriitorului G. Călinescu, ca apoi, în 2020, să se împlinească 140 de ani de la nașterea scriitorului Mihail Sadoveanu.”, continuă ministrul.
Evident, această decizie nu este pe placul unor regizori precum Radu Jude, care și-au făcut un nume din filme care prezintă doar aspecte negative din istoria sau societatea românească.
„Dacă prevederile legate de rambursarea creditelor și de mărirea salariilor angajaților mi se par în regulă, cea legată de <<filmele tematice>> mi se pare abuzivă. În primul rând, nu e treaba statului să dicteze temele de care se ocupă cineaștii. În al doilea rând, cine decide care este „identitatea spirituală și cultura națională”?, susține acesta.
Fost ministru al Culturii și unul dintre cei mai vocali contestatari ai referendumului pentru familie, senatorul USR Vlad Alexandrescu, este și el critic cu proiectul, considerându-l „naționalist”.
„E sinistru! Această ordonanță răspunde cerințelor unor regizori care nu au nicio șansă de competitivitate de a-și da bani fără niciun fel de concurs. Pe scurt, acest fond tematic va fi creat ca să-i finanțeze filmele lui Comeagă (un regizor ce vrea să facă filmul documentar „Românii – Istoria unui neam”). Se dorește crearea unui fel de Sergiu Nicolaescu 2”, susține fostul ministru al Culturii, pentru aceeași publicație marxistă citată mai sus.
Surprinzător, dat fiind trecutul său la PNL, regizorul Tudor Giurgiu se declară de-acord cu proiectul.
„De data asta, în mod paradoxal, nu sunt atât de contra definiri unor priorități în cinematografie. Mi se pare important să-ți definești și să ai niște priorități, lucru care în România nu s-a întâmplat niciodată. Dacă mă întrebați pe mine, e o mare aiureală că, de 20 de ani, nu s-a mai făcut niciun film istoric și copiii se uită tot la alea făcute de Sergiu Nicolaescu.”
Giurgiu afirmă că și alte țări au astfel de tematici, dând ca exemplu țările baltice.
„Popoarele baltice fac la anul 100 de ani. Ei bine, de trei ani au început un proiect prin care fiecare țară baltică finanțează cu 6 milioane de euro aceste filme din cadrul proiectului centenar. Au două-trei ecranizari ale unor mari opere literare autohtone, filme contemporane, câteva documentare, unul-două filme istorice. Deci se poate”, a afirmat cineastul.
Autor: Andrei Nicolae
Sursa: Active News
Sunt de acord cu initiativa, doar ca, sa faci astazi un film istoric de tipul celor lui Sergiu Nicolaescu este de domeniul SF. La cat se fura, la ce desfasurari de soldati sunt necesare si la ce preturi prohibitive se practica in cinematografia romaneasca, cu bugetul alocat pt un asfel de film, producatorii vor constata ca nu pot turna decat un cadru.
Cat despre cei 2 progresisti atei si antiromani nu pot sa spun decat atat: unul, taiat imprejur, celalalt, pe creier!