2018 – Cum îi vom onora pe cei ce ne-au născut pe noi ca Neam și Țară?!…

Ce „întâmplare” ar fi ca, în 2018, să ni se ridice vizele pentru SUA, nu?! Măcar atât să consemnăm și noi… Nu ar fi nici o celebrare, nici un elogiu  adus înaintașilor noștri, dar ne-am putea mândri că am făcut și noi ceva. Sau, mai bine spus, „am căpătat ceva”. Pentru că în Anul Centenarului pare că singuri nu o să punctăm nimic. Poate câteva jerbe și un tricolor, așa mai mic, să nu trecem „în sfera manifestărilor naționaliste”, nu?! Și desigur, cu fanfare intonând marșuri eroice în surdină să nu lezăm sensibilitățile minorităților!



Ce minune, chiar dacă nereprezentativă la dimensiunea astrală a Centenarului, ar fi să primim „vizele”?! Să ne lăudăm că am „înfăptuit” ceva la sorocul a 100 de ani! Nu ne-am reîntregit țara, nu am onorat monumentele lăsate de cei ce au făcut Marea Unire, nu am renovat nici măcar casele unde s-au născut cei ce ne-au născut pe noi, mai apoi, la dimensiunea măreției Neamului Românesc. Nu am înlăturat nici falsurile de pe monumentele acaparate de iredentiști, nu am repus în paginile manualelor nici Istoria, nici Limba Română, ba, și pe cea din urmă am lăsat-o ciuruită în curicula impusă de minister, chiar pe textele fundamentale ale frumuseții limbii noastre (în curând o să ajungă străinii înscriși la cursurile de Limba Română să studieze mai mulți „clasici”!). Nu am făcut nimic! Dar poate și pentru că nu am făcut nimic, o să primim și noi „vizele”. (Am putea plusa cu „Schengen”-ul, dar în ăla oricum nu mai crede nimeni, așa că nu mai e folosit pe post de momeală națională!).

Evident, nu se va întâmpla nici măcar asta! Indiferent de întreg arsenalul pe care îl vom cumpăra de la americani! Să fim fericiți dacă, în schimbul achizițiilor făcute, într-un an-doi se va mai discuta cu noi pe marginea acestui subiect. Despre vize ca posibilitate fluturată ori de câte ori trebuie să ni se mai bage pe gât câte o cheltuială. De fapt, așa ar trebui tradus mesajul ministrului nostru de externe că „într-un an-doi se vor ridica vizele”! Într-un an doi poate… vom mai discuta…

Oricum, din partea Ministerului Externe, ca momente de celebrare în Anul Centenarului, nu așteptăm astfel de mesaje! Nu ne interesează nici felul „personal” de a aduce omagii pentru victimele, „lărgite” ca bază de recunoaștere!, ale holocaustului la normă. Nu ne emoționează nici implicarea aceluiași minister în crearea unui departament de comunicare pentru combaterea știrilor false. Ar fi mai util să știm ce va face Ministerul de Externe în sensul promovării în lume a semnificației Centenarului 2018. Sau, din nou, lucrurile vor fi lăsate pe seama asociațiilor de români de afară?!

Suntem în pragul unui Centenar irepetabil și nu doar că nu avem lecțiile făcute, dar nici măcar nu se mai mimează intenția de a se încropi ceva. Ar fi trebuit ca la acest moment să avem, pentru fiecare zi a Jubileului!, un desfășurător măcar pe sfertul măreției înaintașilor. Dar nu! Avem o propagandă amenințătoare în care ni se spune să stăm la locurile noastre. De la stupizenia șefului Senatului care ne avertizează „că un conflict cu Rusia ar fi devastator” (?!), așa că „trebuie să găsim o soluție să detensionăm situația” (!), la jignirile și amenințările lui Rogozin, sub formula acelui „Așteptați răspuns, nenorociților!” (la care Ministerul de Externe ne-a invitat la calm, toleranță aia care ne-a adus deja la plata unor deconturi uriașe ce nu ne aparțin), la mesajele iredentismului maghiar care, nu doar că nu va sărbători Centenarul nostru, dar ne avertizează că va celebra prin acțiuni concrete cei „1000 de ani în Transilvania”, și ne vor face o ramă de ferpar „aniversar” pentru „cei 100 în România” (de care au avut parte!, dixit Kelemen Hunor). Acesta este prețul pe care îl plătim pentru nepăsarea de care dăm dovadă în fața acțiunilor evidente de destructurare a Armatei, Poliției, Jandarmeriei.

Ce ar fi fost dacă, de exemplu, polonezii ar fi fost acum în pragul unui asemenea moment? Cum ar fi sunat replica usturătoare dată peste botul unchiului Sam cum că nu se lasă fraieriți în achiziționarea tehnicii militare, precum românii? Dar, mai ales, cum ar fi explodat propaganda maghiară dacă ar fi avut ceva atât de măreț de celebrat?

Noi pregătim Centenarul așteptând… Nici măcar așteptând să-l pregătească alții, ci așteptând să treacă o dată și „momentul” ăsta.

Și da!, vom consemna în Anul Centenarului momente festive cu răsunet european! Nenumărate zile de plângăciune holocaustică, evreiască, țigănească și cine știe ce seminții s-or mai cuibări la sânul acestui gheșeft, ne pregătim cu zilele date maghiarimii să-și celebreze ororile săvârșite pe pământurile noastre, și nu există lună în calendarul suferinței noastre în care veneticii să nu-și fi strecurat otrava, că ne le vor trebui un veac generațiile următoare pentru a demonta ce noi am oficializat…

Poate că în 2018 vom avea și noi o zi a noastră… Ni se va permite undeva, într-un colț de sală, cu un tricolor cât mai ascuns privirilor și un acord de imn rupt dintr-un difuzor spart, să celebrăm 1 Decembrie 1918. Înăuntrul unei săli, străjuită la intrare de ferparele veneticilor, care încep a se număra, ca seminții, mai mulți decât au fost cei ce au încercat să ne strivească în milenii de existență…

Autor: Cezar Adonis Mihalache

Sursa: Ziarul Natiunea