Comuniștii au așezat în centrul gândirii lor lupta de clasă, proprietatea statului asupra mijloacelor de producție, capitaliștii merg pe libera inițiativă, pe circulația cât mai nestingherită a capitalului, pe drepturile individuale.
Desigur, sunt variații asupra metodelor în ambele sisteme, de la țară la țară, cu evoluții în timp.
Dacă comuniștii au strangulat libertatea persoanelor, în capitalism cenzura libertății este mai subtilă și, cinic spus, oamenii au și libertatea de-a muri de foame.
Cred, cum am îndrăznit să afirm, că se poate contrui o societate mai corectă punând în centrul gândirii filosofice și politice demnitatea cetățenilor, desprinși de tiparele ideologice de dreapta sau de stânga, unde nu vedem pădurea de copaci. Fiindcă doar oamenii demni au cum să fie liberi, nesubminați de faptul sau teama permanentă că nu au posibilitatea să-și asigure nevoile de bază- hrană, locuință.
Introducerea venitului de demnitate pentru toți cetățenii, de la naștere până la moarte, este o cale spre dobândirea adevăratei libertăți.
O societate a demnității umane este una a libertății. Societatea demnității este singura în care omul are cum să fie chiar om. Vezi AICI!
#
Libertatea umană deplină nu e convenabilă niciunei forme de organizare existente. Este îngăduită cu țârâita. Sau tolerată fragmentar, cum vreți, lăsați-o să cadă cum vă convine. Da, e un paradox- unul al naibii de funțional. Îngăduirea ori tolerarea libertății implică în ansamblu celulele realității contemporane. Obții atâta libertate pentru câtă lupți, niciun gram în plus.
Cât timp în interiorul omului are un cuib activ teama viscerală de foame, de lipsa unui adăpost sau de posibilitatea pierderii lui, discursul despre libertate e ca satele lui Potemkin. O exersare cotidiană a demagogiei la nivelul statelor, o minciună instituționalizată global.
Libertatea deplină are aceleași valențe cu o țară care reușește să fie pe de-a întregul suverană. Să nu depindă de nimeni, nici în conjuncturile cele mai crâncene, să se autoguverneze în așa fel încât cetățenii să fie mulțumiți. Adevărata libertate e suveranitatea personală, mulțumirea fiecăruia.
#
Dacă din muncă abia reușești să o scoți la liman cu nevoile de bază, regimul care încurajează sau tolerează situația este unul inumam. Spus pe șleau, vorbim de un scavagism în cheie modernă, ascuns după cuvinte pompoase, care adorm gândirea. Omul tratat astfel se împiedică în prostie dacă nu se revoltă.
#
Munca nu duce la progresul real al omenirii, când este o povară, o obligație. Ci dorința de-a o reduce sau de-a scăpa de ea, prin inteligență. Salturile spectaculoase ale vieții, marile invenții au ca scânteie căutarea unor drumuri care să nu presupună efortul necesar fără ele. Hărnicia oarbă seamănă cu hamsterul care fuge în interiorul roții. Idiotizare standardizată.
#
Mercurialul obținerii libertății- sânge, sânge învolburat, numai sânge. O constantă tragică, de neocolit. Nimic nu vine gratis, libertatea nu-i un organ vital al milei sau al consensului, obținut lângă un ceai, la masa tratativelor. Nicio considerație pentru cei care nu îndrăznesc să-și asume revolta. Numai cei demni au acces la libertate. Lipsa demnității e ca un bărbat absent la perspectiva reproducerii.
Autor: Alexandru Petria
Sursa: Stiri pe surse
Adauga comentariu