Am urmărit cu interes reacţiile la raportul de evaluare al procurorului şef Augustin Lazăr şi a procurorului şef DNA, Laura Codruţa Kovesi, întocmit de Tudorel Toader. Pentru prima oară s-a realizat un consens în reacţiile critice a clasei politice. I-am văzut laolaltă, hulind pe Traian Băsescu, Gelu Vişan, Adriana Săftoiu, Cătălin Predoiu, Liviu Dragnea, Codrin Ştefănescu etc. împreună cu aşa-zişii analişti politici care în fapt au analizat raportul fără să-l citească. Iar aparătorii “statului de drepți”, gen USR, au tăcut precum peștii. Cum se explică astfel de poziționări?
Sunt unul dintre cei care am declarat de la început că acest raport nu va avea drept concluzie începerea procedurii de destituire a celor doi procurori şefi. Nu acesta a fost scopul raportului. Când analizezi doar o acţiune punctuală, concluzia logică este că nu poţi să începi cu destituirea şefilor unor instituţii. Și atunci care a fost raţiunea acestui demers al lui Toader Tudorel? Pentru a vedea dacă şi-a atins obiectivele, trebuie să analizăm atât raportul scris, cât şi expunerea acestuia de 40 de minute. Raportul scris ne arată care a fost scopul declarat al acestei acţiuni: “Scopul evaluării a fost acela de a determina, prin prisma constatărilor Curţii Constituţionale, şi a efectelor pe care decizia acesteia le produce, conduita de urmat pentru ministrul justiţiei, dat fiind rolul său constituţional, consfinţit prin art. 132 din Legea fundamentală care, referindu-se la statutul procurorilor, stabileşte în alin. (1) faptul că «Procurorii îşi desfăşoară activitatea potrivit principiului legalităţii, al imparţialităţii şi al controlului ierarhic, sub autoritatea ministrului justiţiei».”
În aceste condiţii concluzia nu este în nicio discordanţă cu conţinutul. Raportul arată şi alte decizii ale Curţii Constituţionale în care diferite instituţii au ieşit din “matca constituţională” şi modul în care s-au rezolvat acele conflicte.
“Am observat în acest sens că, de-a lungul timpului, Curtea a constatat conflicte juridice de natură constituţională produse deopotrivă de Parlament, Guvern, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Preşedintele României, Ministerul Public, iar efectul deciziilor sale a fost, aşa cum am precizat şi mai sus, de reaşezare a autorităţilor respective în matca lor constituţională iar nu de demitere/demisie, încetare în orice alt mode a activității reprezentanților acestora.”
Deci logic era ca o soluţie să fie valabilă pentru toate cazurile. Şi atunci de ce acest raport când se ştia soluţia dinainte?
Scopul real şi nu cel declarat al raportului, precum şi a precizărilor făcute de Tudorel Toader în conferinţa de presă a fost cu totul altul: a fost de fapt de a afirma autoritatea Ministerului Justiţiei asupra parchetelor şi de a demola un mit şi o statuie. Raportul a fost destinat cancelariilor străine, iar precizările din conferinţă forţelor politice interne. Se observă acest lucru din limbajul tehnic şi diplomatic utilizat. Ce le transmite Tudorel Toader aliaţilor noştri? Le transmite că atât de lăudatele parchete din România deseori au încălcat norme legale şi constituţionale şi mai ales drepturile şi libertăţile individuale. Tudorel Toader le aminteşte că trebuie să existe un echilibru şi că scopul nu scuză mijloacele. Citez din raport: ”Derapajele instituționale nu pot fi justificate prin invocarea dezideratului combaterii corupției, însă acestea trebuie abordate, considerăm noi, într-o cheie de proporționalitate, respectiv cu luarea în considerare a ansamblului activității structurilor implicate în combaterea corupției, a mecanismelor de reglaj pe care Constituția le stabilește și a obiectivelor pe care ni le-am asumat, la nivel național și european, inclusiv prin actualul Program de Guvernare.”
În acelaşi timp vorbeşte despre acţiunile cel puţin excesive ale parchetelor şi de imixiunea uneori nejustificată în viaţa privată. Vă închipuiţi ce efect au astfel de constatări în ţări în care politicienii trebuie să ţină cont de opinia publică şi în care drepturile omului nu sunt un lux, ci sunt valori recunoscute. De aici concluzia privind necesitatea ca organismele de forţă să fie controlate. Aceste aspecte au fost detaliate în conferinţa de presă în care Tudorel Toader a vorbit despre aplicarea neuniformă a legii, despre excese şi abuzuri şi mai ales despre conflictul pozitiv constituţional între instituţiile statului. A arătat că în ultimii 12 ani fiecare putere şi-a asumat atâta putere câtă a fost capabilă să îşi ia fără să ţină cont de normele constituţionale. Şi cum parchetele scăpate de sub orice control au avut această putere, ele şi au arogat drepturi nelegitime, încălcând norma constituţională, privind liberăţile şi drepturile individuale. În acest mod Tudorel Toader a demolat mitul instituţiei – parchetul ca o instituţie intangibilă şi infailibilă care nu necesită niciun control şi a dărâmat statuia Laurei Codruţa Kovesi. După acest raport oficial, Guvernele aliate, oficialii U.E, Ambasadele etc. vor avea o marjă de acțiune mult redusă când vor dori să intervină în Justiția românească. Pentru că vor trebui să se gândească la drepturile omului, iar presiunea va veni din partea propriilor alegători.
Tudorel Toader şi-a realizat scopul. A afirmat autoritatea Ministerului Justiţiei asupra parchetelor, a demolat un mit şi în acelaşi timp a introdus monitorizarea instituţiilor mentionate şi posibilitatea unor revocări ulterioare. Tudorel Toader s-a dovedit mai politician decât majoritatea politicienilor români. A dat dovadă de inteligență, strategie și curaj. În locul unui război fără nicio şansă de succes (revocarea era de competenţa preşedintelui Klaus Werner Iohannis şi care deja declarase că nu va da curs unei astfel de solicitări) care ar fi vulnerabilizat Guvernul (vezi OUG 13) a preferat (în pofida criticilor la care se aştepta) să îşi stabilească câteva obiective realizabile şi de interes major pentru viitor. Înțeleg frustrarea electoratului PSD. Ei au votat și au așteptări de la cei pe care i-au votat. Dar trebuie să înțeleagă că în politică dincolo de afect trebuie să existe și rațiune. Nu-i ințeleg însă pe liderii PSD. În loc să profite de această oportunitate și să promoveze legislația necesară se pierd în discuții sterile inclusiv dacă să-i acorde în continuare sprijin politic Ministrului Justiției.
În concluzie, prin acest raport Tudorel Toader a dat șah sistemului. Urmează șah mat?
QED
P.S.1: Am remarcat încă o dată diferenţa dintre Liviu Dragnea şi Călin Popescu Tăriceanu. Liviu Dragnea s-a dovedit acelaşi politician care spune ce aşteaptă oamenii să audă şi care acţionează reactiv şi nu proactiv. E indmisibil să te pronunţi, spunând în același timp că nu ai citit raportul. Mai ales când la OUG 13 ai capitulat fără luptă și l-ai sacrificat pe Florin Iordache. Călin Popescu Tăriceanu a citit, a înţeles raportul şi a văzut oportunitatea utilizării acestuia. De altfel, așa cum trebuie să facă un lider responsabil.
P.S.2: Am avut o mare satisfacţie, urmărind conferinţa de presă şi am apreciat prestaţia lui Tudorel Toader. Lăsând deoparte felul în care a făcut dintr-o conferinţă de presă un eveniment naţional (timp de 2 săptămâni toată lumea a aşteptat raportul şi a discutat despre justitie), modul în care le-a ţinut un curs de drept constituţional ziariştilor dâmboviţeni care timp de 40 de minute au aşteptat cu sufletul la gura concluziile m-a umplut de satisfacţie. Şi m-a mai bucurat deziluzia pe care au avut-o propagandiştii sistemului în momentul în care a anunţat concluziile. CTP se sufoca de indignare.
Autor: Vasile Astărăstoae
Sursa: Vasile Astărăstoae
Adauga comentariu