Sistemul energetic se afla sub semnul unor grave incertitudini. In timp ce au inceput sa fie percepute concret semnale – altfel anticipabile – ale inaintarii sale spre dezastru (e drept, nu oricum, ci odata cu tara!), sistemul energetic este supus unor presiuni economice si politice imense care urmaresc, chipurile, restructurarea si eficientizarea, dar care risca sa-i vina definitiv de hac.
Un proiect al conducerii PDL-iste actuale a Ministerului Economiei, sub jurisdictia caruia se afla sistemul energetic, vizeaza reunirea producatorilor (toti de stat) si a ceea ce a mai ramas neinstrainat din distributia de electricitate in doua mari companii, despre care se spune ca ar intra in concurenta una cu alta pe piata, ceea ce ar fi benefic pentru preturile la consumator si pentru dezvoltarea sistemului insusi.
In esenta, producatorii de energie ieftina din surse hidro – reuniti acum in compania Hidroelectrica – ar fi distribuiti cat de cat paritar intre cele doua noi companii nationale, urmand sa fie asociati in ambele cu producatorii de energie scumpa din surse termo, si ei distribuiti cat de cat paritar in noile entitati.
La una din companii, careia i-ar reveni mai putina productie de energie ieftina, ar fi asociat si producatorul de energie din surse nucleare. Astfel incat – se spune – s-ar obtine doua entitati care ar produce la costuri medii apropiate si ar putea deci practica preturi de furnizare echilibrate.
O avalansa de critici a fost napustita asupra proiectului. Cel putin la fel de mare ca si aceea de care a “beneficiat” anteriorul proiect liberal de constituire a unei companii nationale energetice integrate.
S-ar lovi, vezi Doamne, in competitia care ar trebui sa existe in domeniul energiei, caci ar fi asociati in mod administrativ producatori de energie ieftina cu producatori de energie scumpa, punandu-i pe primii sa-i intretina pe ultimii, consumatorii urmand sa fie afectati, ca si perspectivele de modernizare si de crestere a performantei in sistem.
Si, bineinteles, insa, tot felul de bla-bla-uri “europene” au fost puse la bataie, precum intrarea in contradictie cu normele din UE de concurenta loiala si de ajutor de stat. Norme stabilite, de altminteri, doar pentru catei, caci marii dulai vest-europeni isi pastreaza monopolurile integrate vertical cu care fac legea pe piata comunitara.
Ca sa vedem de unde vin si ce urmaresc de fapt aceste critici, este de ajuns a lua act de vehementa incriminarilor pe asemenea teme consemnate din partea d-lui Jean Constantinescu, presedintele Institutului Roman de Resurse Energetice.
Fost important corifeu in sistem si bun cunoscator al acestuia, ba chiar si fost presedinte al Autotitatii de reglementare in domeniu, d-l Constantinescu a devenit un fel de purtator de cuvant, neoficial si neoficializat, al capitalului strain, debitand niste sentinte care te lasa cu gura cascata, dar care tradeaza dorintele mai greu de pus direct pe tapet ale unor jucatori energetici straini, in nici o legatura cu interesele nationale romanesti.
Spusele domniei sale vizeaza, in esenta, sa discrediteze si deci sa blocheze orice fel de coagulare de stat in sistemul energetic, piesele actuale urmand a ramane cu forta scazuta pe plan financiar si competitional pentru a fi frunza-n vant in fata diferitilor lupi straini din energie carora sa le cada pe tava pentru a fi mancate rapid si cat se poate mai pe gratis.
In esenta, se vizeaza a se pastra pe mai departe intact jaful din productia de energie ieftina, care, prin diferite metode, este indreptata catre clienti privilegiati, inclusiv din afara tarii prin export, in timp ce restul consumatorilor, in frunte cu cei casnici, sa fie obligati a cumpara pe mai departe energie electrica produsa scump, singura care mai ramane disponibila pe piata.
Si ce ar mai dori onor investitorii carora le poarta cuvantul d-l Constantinescu ar fi pur si simplu scoaterea la privatizare a hidrocentralelor, pentru ca strainii sa se bucure direct si pe gratis de monopolul natural pe care l-a lasat Dumnezeu romanilor.
Caci amplasamentele energetice favorabile nu le gasesti pe oriunde, iar valorificarea lor energetica s-a facut cu niste efortuir materiale si chiar umane – pe care d-l Constantinescu le stie prea bine – si care au apartinut poporului roman si nimanui altcuiva!
Acest popor a ajuns deja, prin contractele incheiate de jefuitorii de la Hidroelectrica cu “baietii destepti”, sa nu mai beneficieze direct de energia produsa ieftin – caci doar cateva procente din aceasta mai alimenteaza populatia! -, in timp ce contributia ei in consumul global este de aproape 30%!
La preturi de doua ori mai mici decat plateste populatia, energia produsa ieftin ajunge prin aceste mecanisme – zise de piata si derulate in numele liberalizarii proclamate de UE! – la clienti privilegiati, inclusiv din afara tarii.
Si vai, prin fortarea utilizarii apelor din lacurile de acumulare, atatea din ele secatuite pana la punerea in pericol a securitatii energetice nationale!
Cu toate ca sunt suficiente chiar si numai opiniile d-lui Constantinescu pentru a indentifica sursa criticilor proiectelor de constituire a unor companii energetice nationale, sa mai observam implicarea nemijlocita in aceste critici a Bancii Mondiale pe exact aceleasi coordonate.
Nu este de mirare, intrucat Banca Mondiala a fost cea care a impus Romaniei dezmembrarea companiei energetice integrate pentru ca distributiile – respectiv componentele ei cele mai rentabile – sa ajunga, prin privatizare, la capitalul strain.
Paroxismul criticilor in materie, dar si al demagogiei a fost atins insa de d-l Claudio Zito, country manager si CEO al Enel Romania. Acesta ne povatuieste ca “statul roman ar trebui sa nu se mai implice. Sa-si pastreze functiile de reglementator si de supraveghetor in sistemul energetic, dar nu trebuie sa mai fie activ ca jucator”.
Mai, dracia dracului! Dupa ce a devenit cel mai puternic distribuitor de energie electrica din Romania, prin preluari de la statul roman, Enel vrea sa desfiinteze complet statul roman!
Facandu-se a uita ca Enel nu este nicidecum o companie privata, ci o clasica companie de stat! Atata doar ca apartinand nu statului roman, ci statului italian!
Ilie Serbanescu
sursa: bloombiz.ro
Domnule Şerbănescu, ca economist care vă admir, vă rog să apuneţi dacă acest scenariu ar merge s-au ar fi mers in România. Ca să nu mai fie privatizate (adică furate) entităţi economice de către băieţii deştepţi, guvernanţii ar fi putut tipări un număr de acţiuni la orice entitate, şi să fie împărţite toate aceste acţiuni în mod absolut legal la lucrătorii din acel obiectiv economic. Dar nu ceva asemănător, cu faimoasa privatizare din anii 90. Acţiuni cu valoare reală, după un audit făcut de către o firmă specializată. Apoi salariaţii să facă ce vor ei cu firma lor. Pot vinde acţiunile, asta a fi ca un balon de aer pentru o perioadă de timp la mulţi români. S-ar învăţa şi românul cu acţiunile cu această ocazie. Apoi toţi salariaţii din aceste entităţi economice, nu ar mai avea motiv să vină cu căciula în mâini la guvern pentru diferite ajutoare. Dar cum sunt convins că sunt hiene care vor să pună mâna gratuit pe averea ţării, sunt convins că niciodată nu va fi adoptată o lege care să avantajeze o majoritate a populaţiei, ci doar pentru câţiva aleşi. Pentru că nu-i aşaaaa….Legea este ca o barieră, la care dulăii sar pe deasupra, căţeii trec pe dedesubt, iar boii stau la ea! Boii, fiind majoritatea românilor.