Majoritatea centralelor electrice şi a reţelelor de transport de gaze naturale au nevoie de investiţii în retehonologizare fără să fie afectate facturile la curent şi gaze, producţia de uraniu este în colaps, situaţia financiară a producărilor de energie pe bază de cărbune este foarte dificilă, scad resursele de ţiţei iar investiţiile în găsirea de noi zăcăminte nu sunt suficiente, birocraţia, persistenţa consumului de biomasă în special în zona rurală, dependenţa de un furnizor extern unic de gaze naturale sunt câteva dintre vulnerabilităţile sistemului energetic naţional evidenţiate de Strategia Energetică a României 2016-2030, cu perspectiva anului 2050, document finalizat după ce a fost supus dezbaterii publice.
Parcul capacităţilor convenţionale de producţie a energiei electrice în unităţi mari pe bază de combustibili fosili necesită retehnologizare, în special în companiile energetice cu capital de stat. Există o diferenţă mare între capacitatea brută instalată a centralelor electrice de circa 24500 MW şi cei doar aproximativ 14000 MW efectiv disponibili, ce generează majoritatea fluxurilor de energie electrică circulate în SEN.
Reţelele de transport şi distribuţie a energiei electrice şi a gazului natural au nevoie de investiţii majore pentru reducerea pierderilor şi realizarea tranziţiei către „reţelele inteligente”, prin modernizări şi retehnologizări. Provocarea este ca aceste investiţii să fie realizate fără a creşte mai mult decât este necesar tarifele de utilizare şi, implicit, factura consumatorului final. Coordonarea şi prioritizarea investiţiilor pot fi îmbunătăţite în cadrul unor grupuri de lucru interministeriale. SEN va necesita o capacitate crescândă de echilibrare, în procesul de integrare a SRE. Siguranţa în funcţionare a SEN, în condiţii de volatilitate a pieţelor de energie, de creştere a producţiei intermitente şi a incidenţei fenomenelor meteorologice extreme (de tipul secetei prelungite şi al inundaţiilor) ridică problema adecvanţei SEN. Adecvanţa denotă „capacitatea SEN de a satisface în permanenţă cererile de putere şi energie ale consumatorilor, luând în considerare ieşirile din funcţiune ale elementelor sistemului, atât cele programate cât şi cele rezonabil de aşteptat a se produce neprogramat”, după definiţia utilizată de Transelectrica.
Sistemul Naţional de Transport gaze naturale, construit în mare parte în anii 1970 şi 1980, operează la presiune scăzută, între 6 şi 35 bar. Prin comparaţie, presiunea de operare a sistemelor de transport de gaze naturale din statele vecine este cuprinsă între 55 şi 70 bar. Din motive tehnice, capacitatea de export de gaze a României este redusă.
O verigă importantă a lanţului de producţie a energiei nucleare, producerea de combustibil nuclear, este afectată de o situaţie financiară dificilă. În prezent, pe fondul scăderii preţului uraniului pe piaţa internaţională, exploatarea minereului de uraniu din România şi concentrarea lui în materie primă pentru combustibil nuclear (UO2) în cadrul industriei autohtone de extracţie şi procesare a uraniului sunt o activitate necompetitivă economic. Sunt necesare restructurarea şi eficientizarea acestei industrii, inclusiv prin dezvoltarea şi exploatarea unui nou zăcământ de minereu de uraniu. În ceea ce priveşte apa grea, trebuie găsite soluţii instituţionale şi financiare pentru stocarea şi prezervarea calităţii apei grele, în cantităţi suficiente pentru activitatea pe termen lung a unităţilor nucleare.
O altă vulnerabilitate internă de securitate energetică este problema complexurilor energetice pe bază de lignit şi huilă. Pe fondul creşterii anticipate a preţului certificatelor ETS, cărbunele va suferi presiunea competitivă a tehnologiilor cu emisii scăzute de GES. Inevitabil, pe termen lung se va reduce ponderea cărbunelui în mixul de energie primară al României. Situaţia economică şi socială a companiilor cu activitate principală în sectorul lignitului şi al huilei, cu capital majoritar de stat, trebuie rezolvată prin restructurarea şi eficientizarea activităţii, concomitent cu demararea procesului de reconversie treptată (pe parcursul următoarelor două-trei decenii) a zonelor miniere, ţinându-se cont de importanţa lor în securitatea energetică naţională şi de caracterul monoindustrial al acestor zone.
În producţia de ţiţei şi gaze naturale, provocarea ţine de insuficienţa investiţiilor în creşterea gradului de recuperare din zăcăminte şi în dezvoltarea unor noi zăcăminte. Pe fondul persistenţei preţului scăzut al petrolului pe pieţele internaţionale, se impune stimularea investiţiilor în sectorul de explorare şi producţie, printr-un mecanism flexibil care să ţină în acelaşi timp cont de o posibilă revenire a preţurilor, precum şi de potenţialul specific fiecărui tip de zăcământ – în funcţie de vechime, mărime, complexitatea geologiei etc. În acest fel, pot fi maximizate beneficiile socio-economice pe termen lung asociate activităţii sectorului petrolier.
Energetica rurală în România este dependentă de biomasă pentru generarea de energie termică, în special în instalaţii de ardere cu randament scăzut. Consumul rural de biomasă este contabilizat în categoria SRE, fiind estimat cu grad de incertitudine de circa 20%. Reglementările privind utilizarea biomasei ca materie primă energetică sunt insuficiente. Creşterea eficienţei energetice în utilizarea rurală a biomasei este de importanţă strategică. Soluţiile depind de o reglementare adecvată. România are un potenţial ridicat pentru culturi de plante energetice, dar care nu este gestionat corespunzător. Orice demers de exploatare a plantelor energetice şi de producere a biocarburanţilor trebuie să ţină cont de criteriile tot mai stringente de sustenabilitate la nivel european. Noile propuneri ale CE prin pachetul „Energie Curată pentru Toţi” pot contribui la îmbunătăţirea gestiunii fondului forestier şi a sustenabilităţii biomasei cu destinaţie energetică. Ele aduc claritate şi predictibilitate, încurajând dezvoltarea sustenabilă a sectorului biomasei cu destinaţie energetică.
O vulnerabilitate internă priveşte guvernanţa energetică, respectiv claritatea şi stabilitatea legilor şi a reglementărilor, funcţionalitatea instituţiilor şi calitatea actului administrativ în sectorul energetic. Inconsecvenţa instituţională dăunează planificării strategice. Neclarităţile legislative/de reglementare se traduc în slaba capacitate de implementare.
Printre altele, aceste sincope generează o discrepanţă între atractivitatea României pe plan extern, ca destinaţie pentru investiţii în sectorul energetic, şi posibilitatea investitorilor de a-şi realiza în timp rezonabil şi fără costuri inutile proiectele de investiţii. Circuitul birocratic de obţinere a informaţiilor, permiselor şi autorizaţiilor este greoi şi, uneori, incoerent. Transparenţa şi combaterea corupţiei ţin, de asemenea, de buna guvernanţă. Energia este un sector cu mari mize financiare, cu grupuri de interese puternice şi active. Echilibrul dintre ele trebuie realizat sub arbitrajul competent al statului, în sensul funcţionării eficiente, stabile şi echitabile a întregului sector energetic. Elaborarea şi modificarea legislaţiei din sectorul energetic au consecinţe majore asupra economiei în ansamblu, dar şi asupra securităţii naţionale. Legislaţia este, uneori, modificată în mod conjunctural, fără transparenţa necesară. Fundamentarea actului legislativ este, uneori, precară şi înconjurată de suspiciuni privind ingerinţele unor grupuri de interese.
Riscurile externe
Pe plan extern, securitatea energetică presupune diminuarea riscului de dependenţă de un singur furnizor extern sau de o unică rută de tranzit, prin diversificarea surselor de energie şi a căilor de transport.
Transformările profunde pe plan global şi tranziţia energetică din UE pot deveni riscuri dacă România nu se adaptează la timp. Tehnologia, în combinaţie cu piaţa competitivă, modifică raportul de forţe pe harta mondială a energiei, cu ample consecinţe geopolitice şi geoeconomice. Pe de o parte, noile tehnologii de producere a energiei au adus un excedent de ofertă de energie pe pieţele internaţionale, astfel că preocupările de securitate energetică nu mai sunt, în primul rând, legate de insuficienţa surselor de energie. Pe de altă parte, progresul tehnologic a contribuit la diminuarea cererii, prin multiple măsuri de eficienţă energetică. Efectul cumulat este avantajarea consumatorului, prin creşterea concurenţei în segmentul producţiei de energie şi prin diminuarea generală a preţurilor angro. Incertitudinea decizională în ceea ce priveşte investiţiile în energie se resimte în toate segmentele: producţie, infrastructură şi consum.
Dezechilibrul dintre cererea şi oferta de energie reprezintă un risc de securitate energetică. În ultimii ani, consumul de energie a fost în scădere, iar capacitatea de producţie este mare prin comparaţie, ceea ce explică dependenţa redusă de importuri. Există, în prezent, o supracapacitate de producţie de energie electrică în regiune. Însă, în lipsa investiţiilor în noi capacităţi, regiunea poate ajunge după 2025 la un deficit de capacitate. Este anticipată o creştere a consumului intern de energie, deşi România se află pe o tendinţă clară de decuplare a creşterii economice de consumul de energie. Capacitatea excedentară de producţie trebuie echilibrată, treptat, cu nivelul consumului, pentru optimizarea costurilor, atât pe partea de producţie, cât şi pe cea de reţea. Cuplarea pieţelor de energie electrică va aduce o presiune competitivă asupra producătorilor români, în special asupra activelor ineficiente, ajunse la sfârşitul duratei normate de viaţă. Există şi problema neaplicării uniforme a constrângerilor de mediu: între statele vecine României, doar Ungaria şi Bulgaria sunt supuse csondiţiilor de operare cărora li se conformează producătorii din România. Este posibil ca producţia indigenă de hidrocarburi şi de energie electrică bazată pe cărbune să se diminueze.
Principalul risc extern de securitate energetică în ceea ce priveşte alimentarea cu gaz natural este dependenţa de un furnizor extern unic de gaz natural. Interconectarea SNT gaze naturale la reţelele de transport din ţările vecine este un factor esenţial de diminuare a ameninţărilor de securitate în aprovizionare. Nealinierea la standardele europene de presiune plasează România într-o „groapă de potenţial”, ocolită de fluxurile de energie – „groapă” nu doar de natură tehnică, ci şi economică, financiară şi tehnologică.
Pe termen mediu şi lung, printr-o capacitate adecvată de interconectare în flux bidirecţional, terminalele regionale de GNL ar putea deveni surse alternative de gaz pentru România. Concurenţa gazului natural livrat din diferite surse va contribui la crearea unei pieţe mai lichide şi competitive, în care preţul se stabileşte mai ales prin tranzacţionare pe pieţe spot.
Opţiunea strategică a României este pentru deschidere şi interconectare în piaţa unică europeană, cu toate infrastructurile majore. Altminteri, există riscul izolării pe partea de tranzit energetic, fără a menţiona costuri de oportunitate ale tranzacţiilor neefectuate. Fluxurile de energie pot fi reorientate către şi prin România doar dacă se realizează investiţii importante în infrastructură şi se dezvoltă mecanisme de piaţă competitivă.
Statul român trebuie să fie bine informat şi pregătit să reacţioneze la evoluţiile de pe plan regional, european şi internaţional, atât din punct de vedere politic, cât şi economic şi tehnologic. Proiectele energetice ale României trebuie să fie realiste, bine coordonate la nivel regional, pentru a îşi putea asigura finanţarea. Ele constituie, în egală măsură, un element de securitate naţională. În Ghidul Strategiei Naţionale de Apărare a Țării pentru Perioada 2015-2019 (Administraţia Prezidenţială 2015) este specificată, ca direcţie de acţiune, „asigurarea securităţii energetice prin adaptarea operativă şi optimizarea structurii consumului de resurse energetice primare, creşterea eficienţei energetice, dezvoltarea proiectelor menite să asigure diversificarea accesului la resurse, îmbunătăţirea capacităţii de interconectare şi a competitivităţii, inclusiv prin implementarea obiectivelor Uniunii Energetice”.
Ca riscuri, ameninţări şi vulnerabilităţi sunt incluse următoarele: (i) „distorsiuni pe pieţele energetice şi proiectele concurente ale unor actori statali/non-statali menite să afecteze eforturile României de asigurare a securităţii energetice (…); (ii) „acţiuni/ inacţiuni menite să limiteze accesul liber al consumatorilor la resurse energetice sigure, alternative şi la preţuri rezonabile (…); şi (iii) „incoerenţa în gestionarea diverselor tipuri de riscuri; corupţia; elemente ce ţin de limitarea capacităţii instituţiilor statului de gestiona riscurile şi ameninţările la adresa infrastructurii critice”.
Autor: Cosmin Pam Matei
Sursa: Cotidianul
Adauga comentariu