În ajunul Zilei Naționale a țării noastre, PNL denigrează România într-un clip electoral postat pe pagina de Facebook a partidului.
Pare într-adevăr de neimaginat că un partid care a dat țării un prim ministru așa zis tehnocrat, cu care se laudă, pe care l-a promovat inclusiv prin afișe electorale care au împânzit orașele țării, Cioloș fiind principalul său vector de imagine, poate să jignească atât de profund propria patrie și națiune.
Iată textul spotului liberal:
”Există în mine (adică în România n. red.) ceva care mă face să fiu rea și hoață. Dar și ceva care mă împinge înainte, să fiu bună și să ofer mai mult. Voci care-mi șoptesc să fiu coruptă.
Dar și o lumină care mă-ndeamnă să stau dreaptă. Am clipe în care mă ascund și mint. Și clipe-care mă deschid și cred în adevăr. Dar lanțurile-mi par iarăși atât de-aproape. Și vântul din Est, e atât de rece! În curând fac 100 de ani de când m-am făcut mare. Și de 26 de ani simt că sunt liberă. Acum vreau să fiu puternică și plină de viață. Eu sunt România. Și vreau să merg înainte, nu înapoi. Oare, încotro voi merge?”
Iar în spot, vocii de femeie a României îi răspunde o voce de bărbat:
”România poate merge înainte. Prin noi înșine. Dacian Cioloș și Partidul Național Liberal”.
Iar pe fundal, în timp ce e proiectat sloganul partidului, o fată cu plete blonde fluturând în bătaia ventilatorului privește, în zare, cu punct fix în dreapta ecranului.
Principalul mesaj este deci ca in Romania exista ceva profund care o face sa fie o țară rea, hoata si corupta, cu oameni care se ascund si mint. Nicidecum de vină nu sunt politicenii, dintre care inclusiv liberalii ocupă un loc de cinste, alături de alți penali notorii, condamnați de mai mult sau mai puțin timp. Noroc cu marele Cioloș care confisca pentru bugetul de stat zeci de milioane de euro de la Sanatate în vreme ce unii români mor de cancer, în chinuri groaznice, care a promovat vanzarea terenurilor agricole catre straini, care pe ultima suta de metri sustine legi prin care saracilor care nu au bani sa-si achite utilitatile li se confisca bunurile și locuintele, si ai cărui membri ai Cabinetului ar face orice sa-l interzica pe Mos Crăciun copiilor la serbări.
Ce a făcut PNL este încălcarea gravă a Constituției României care prevede la art. 30, alin 7 astfel: ”Sunt interzise de lege defăimarea țării și a națiunii”.
Acum se înțelege mai bine atitudinea Guvernului și a premierului atunci când s-a descoperit că la modificarea Codului Penal au disparut exact articolele care susțineau art. 30 din Constituție, iar 60 de senatori s-au unit pentru a reintroduce prin lege pedepse pentru încălcarea legii fundamentale în acest sens. Chiar în septembrie 2016 Guvernul României și-a precizat punctul de vedere cu privire la acest proiect legislativ. Multora li s-a părut chiar de atunci halucinant că premierul Dacian Cioloș nu a susținut proiectul în discuție motivând că „țara” și „națiunea” ar fi de fapt niște valori „esențialmente abstracte”. Atât de abstracte încât merită să le jignești?
Autor: Lavinia Ionescu
Sursa: Cotidianul
Adauga comentariu