Un personaj cu limbaj grobian, CONDAMNAT pentru discriminare împotriva creștinilor de către CNCD, vicepreședinte la USR Cluj. Cum vrea să le dea foc ortodocșilor în biserici colegul lui Nicușor Dan
radulescu
În Statutul Uniunii Salvați Bucureștiul, partidul care și-a schimbat denumirea în Uniunea Salvați România, oamenii conduși de Nicușor Dan au afirmat că scopul formațiunii„este dezvoltarea României pe baze, principii și relații sociale corecte, prin promovarea moralității și competenței, prin respectarea legii, printr-o administrație publică eficientă și printr-o competiție economică corectă, care să asigure creșterea substanțială a calității vieții românilor”.
Ca o paranteză: este interesant că deși USB își propunea la vremea respectivă să „salveze” doar Bucureștiul, în statutul partidului se vorbea încă de pe atunci despre România.
De asemenea, la articolul 6 al formațiunii lui Nicușor Dan, primul obiectiv politic asumat este „reașezarea ierarhiilor în societatea românească pe criteriile moralității și competenței” (SURSA).
La sfârșitul lunii septembrie, la Cluj Napoca s-a constituit filiala locală, informa la vremea respectivă Actual de Cluj.
Conform sursei citate, USR Cluj este condusă de Elek Levente, ajutat de cinci vicepreședinți: Radu Chirilă, Florin Chereji, Radu Boloveschi, Bogdan Rădulescu și Mihai Chereji.
Unul dintre vicepreședinți, dar și una dintre vocile cele mai vocale ale organizației clujene este actorul Bogdan Rădulescu. Acesta a fost condamnat de CNCD pentru pentru discriminarea creștinilor, după ce în 2014 acesta a avut o intervenție într-o emisiune televizată în care folosea un limbaj agresiv împotriva credincioșilor ortodocși.
Plângerea a fost depusă de două ONG-uri și de mai multe persoane fizice, CNCD finalizând dosarul cu o amendă pentru actorul în cauză.
Printre cele mai blânde apelative folosite de actor la adresa comunității ortodoxe, amintim: „scârbă de religie ortodoxă”, „viermi paraziți ce cresc pe oameni precum cancerul”, „analfabeți, tâmpiți și mulți”. Acesta a mai spus că în momentul în care se va preda religia în școală, bisericile vor fi incendiate.
„În clipa în care o să vă târâți hoiturile peste copiii nostri în școli, să le vomați laturile Creației, asteptați-ne pe noi să dăm buzna peste voi în c…e voastre de biserici și să vă predăm evoluția cu torțe în mâini”. Despre manualele de religie, actorul a spus că sunt “mânjite cu c…t”.
Acum câteva zile, respectivul personaj s-a remarcat din nou cu un comentariu agresiv la adresa românilor care au participat la o procesiune din București: „Cred că Sfântul Ciprian are niște moaște erecte, de v’o 24 de cm, noduroase și vânoase, altfel nu-mi explic de ce se înghesuie toți alegătorii lui Firea la pupat…”
autor: ANDREI NICOLAE
sursa: activenews.ro
Intr-o zi, cand Iisus a intrat in curtea Templului din Ierusalim, El a vazut ca VANZATORII isi instalasera acolo NEGOTUL, cu boi, oi si porumbei ( in zilele noastre, negotul cu resursele, bogatiile, activele unei tari, faza pe metale pretioase si in mod special pe inteligenta si sufletul omului). El si-a facut atunci un bici si i-a alungat, spunand: ” Luati acestea de aici. Nu faceti din Casa Tatalui Meu, casa de negustorie”.
Asadar, sa nu ii imitam pe negustorii din Templu, sa nu facem din corpul nostru, tara noastra, continentul, planeta noastra, CASA de NEGUSTORIE, barlog de animale, dobitoace, paraziti, alte entitati, creaturi rele, odioase; altminteri, nu Dumnezeu va fi Cel care va veni sa locuiasca acolo, ci niste entitati obscure, niste nepoftiti carora le place sa se hraneasca cu : zilele, energia noastra, resursele noastre umane, materiale si spirituale, bogatiile noastre naturale, Patrimoniul nostru National transmis din generatie in generatie, din mosi stramosi!
Cum credem ca ne vom simti in prezenta unor astfel de locatari, straini de neam, de tara, de valori, traditii si fara Dumnezeu, Sursa Suprema, Suverana, datatoare de Viata in infinitul Univers?
Domnul Bogdan Radulescu este actorul simpatic din trupa clujeana de stand-up comedy, EPIC SHOW.Cred că grozăviile pe care le-a debitat la televizor (şi pentru care a fost şi amendat) iar mai apoi comentariile aiuritoare (pentru care urmează să fie amendat) la adresa creştinilor, nu sunt altceva decât o punere în practică a celor învăţate la facultatea de teatru (gen arta actorului, arta declamaţiei etc.).El şi-a propus să facă lumea să râdă. Unii au râs la perlele pe care le-a debitat, alţii urmează să-l taxeze prin CNA.După cum se vede arta unui actor e plină de surprize, lucru care nu ne miră nici pe noi, dar nici pe dumnealui. Cu alte cuvinte, dacă luăm prestaţia lui drept un exerciţiu de discurs actoricesc, în mod normal, n-ar trebui să ne enervăm cu nervii la cap. Poate doar să-l asigurăm că la poantele lui nu s-a prea râs, iar glumele au fost cam nesărate.
Dacă în schimb el a fost PUS să ţină un asemenea discurs, lucrurile se schimbă radical. În cazul acesta tot ceea ce a debitat nu face parte decât dintr-un scenariu menit să COMPROMITĂ partidul în care se pare că s-a înscris şi unde este deja dom preşedinte de filială. Cu alte cuvinte s-a înscris în partid, oamenii au avut încredere în el, l-au promovat, l-au făcut mare sculă de partid, i-o fi promis că-l fac poate chiar bufon guvernamental, după care omul a găsit de cuvinţă să dea cu mămăliga în geam.
Hai Bogdane draghe, spune-ne sincer, ai debitat din convingere sau la ordin?
Aceasta este întrebarea….