Analize și opinii

Trump

Faptul că presa mainstream românească nu ştie cum să mai demonizeze pe Trump şi să laude pe Clinton, într-un efort neputincios de a influenţa (cum?) electoratul american, indică de fapt groaza tăcută care se instalează pe coridoarele politicii româneşti.

maxresdefault

România a mers pe o singură carte: subordonarea intereselor ei către SUA şi transformarea ei într-un avanpost al armatei americane în sud-estul Europei şi al politicii americane în UE:
Nu există scenariu secund pentru România, nu există alternative. Ani de-a rândul am călcat peste toate interesele, chiar şi ale noastre, pentru a demonstra SUA că suntem cei mai credincioşi.

Şi iată că există o şansă reală ca în SUA să ajungă un preşedinte care spune de fiecare dată când are ocazia că SUA nu mai trebuie să fie nici jandarmul lumii, nici să cheltuiască sume uriaşe, în ţări îndepărtate, bani ce s-ar putea investi acasă, într-o economie uriaşă, dar deloc sănătoasă, cum este cea americană.
Ne spun analiştii că preşedinţii SUA nu au obiceiul să schimbe politica externă americană şi, susură liniştitor, SUA nu va pleca nicăieri din bazele pe care le ocupă în lume.
Nimic mai neadevărat. SUA şi-a schimbat de mai multe ori în istorie în mod radical propria sa viziune politică, ţinând cont, cum e şi firesc, de interesele naţiunii americane.
Iar dezastrele din politica externă americană- tot mai greu de administrat- arată clar că SUA nu mai poate cotinua pe aceeaşi linie. Nici măcar cu doamna Clinton.

Ce se va întâmpla cu România, atunci? Se va confrunta cu realitatea pe care şi-a construit-o singură, ostilizându-şi toţi vecinii….
Dar poate că trebuie să cădem, ca să înţelegem că trebuie să ne ridicăm…..

Autor: Bogdan Duca

Sursa: Bogdan Duca Blog