Feminismul şi Noua Ordine Mondială

1. Otrava ce omoară feminitatea

Omul zilelor noastre este un purtător inconştient al virusului feminismului. Ideologia dominantă, care a pătruns masiv în societatea noastră după căderea comunismului prin intermediul culturii de masă, a presei, reţelelor de socializare şi şcolii, este percepută de cei mai mulţi ca o stare de normalitate, ca o axiomă, ca un dat. O întreagă armată de „activişti civici” şi „formatori de opinie” inoculează de zor noul cult, punându-i la punct pe toţi cei care nu respectă dogmele respective în numele „drepturilor omului” şi a „corectitudinii politice”. Servanţii locali ai acestui cult păgân, executând cu un zel demn de o cauză mai bună „indicaţiile preţioase” parvenite de la finanţatorii lor dinafară, ba impun un procent minim de reprezentare a femeii în Parlament, ba sperie lumea cu violenţa în familie, ba vor un preşedinte-femeie. Şi toate acestea şi atâtea altele sunt ventilate sub stindardul emancipării femeii, nediscriminării acesteia etc.

Pentru a ajuta cititorul nostru să se dumirească asupra esenţei problemei respective, am zis că e bine să facem o prezentare a unei cărţi pe care am procurat-o recent dintr-un anticariat de la Bucureşti. Este vorba de lucrarea „Feminismul şi Noua Ordine Mondială. Emanciparea femeii. Pervertirea familiei. Deturnarea societăţii.”, semnată de Dr. Henry Makow din Canada, apărută la editura „Meteor Press” în 2012 şi tradusă din engleză de Mihaela Drăghici.  Cartea este prefaţată de părintele profesor Mihai Valică. Deşi editată cu patru ani în urmă, stocul masiv de cărţi nou-nouţe clădit pe masa din anticariat mi-a creat impresia că, dată fiind necorespunderea conţinutului ei limitelor admise ideologic, poate nici n-a fost admisă în librăriile de lux, doldora de scriituri toxice.

Nota editorului conţine o remarcă pe care am găsit cu cale să o citez aici: „Cartea de faţă nu va fi o carte promovată de mass-media, ci va fi arsă pe rugul indiferenţei şi al ignorării. Acesta este preţul, pe care trebuie, de fapt, să îl plătească astăzi orice idee, carte sau persoană care încearcă să apere valorile tradiţionale”. Mai preluăm din aceeaşi notă precizarea că autorul este „unul dintre cei mai mari specialişti în literatura conspiraţionistă”. Astfel, cititorul neavizat va avea surpriza să descopere originile istorice ale feminismului, contribuţia clanurilor Rockefeller şi Rothschild la promovarea acestui curent, ca şi legătura dintre iluminaţi şi Iluminism, masonerie şi marile evenimente istorice din ultimele secole, dar şi atâtea adevăruri la prima vedere şocante şi neverosimile.

Autorul recunoaşte din capul locului că el însuşi a fost de-a lungul întregii vieţi un feminist convins. Însă la un moment dat a simţit că ceva nu se leagă în toată povestea asta. El zice:

„Dumirirea mea s-a petrecut la vârsta de 48 de ani, în 1997, când am început să supun îndoielii educaţia mea în spirit feminist. Instinctele mele îmi spuneau că nu trebuie să îi las pe alţii să gândească în locul meu… Dar mi-a luat trei ani ca să reuşesc într-un final să elimin orice urmă de îndoctrinare. Am petrecut toată această căutare ca pe o luptă de a mă dezbrăca de o cămaşă de forţă mentală”. H. Makow şi-a mărturisit întreaga experienţă pe www.savethemales.ca . Iată un blog pe care ar trebui să îl frecventeze cei care ştiu engleza.

2. Alienarea prin inginerii sociale

Pentru a ne da seama de proporţiile uriaşe ale unor inginerii sociale malefice, puse în aplicare în doar câteva decenii, dar şi pentru a realiza gravitatea mortală a imitării modelului occidental de către ţara noastră, vom parcurge această lectură cu multă luare aminte, citând copios din ea. Cine are ochi de văzut, va vedea despre ce este vorba. Autorul spune:

„Fiind născut în 1949, maturitatea mea a coincis cu un plan secret de inginerie socială menit să destabilizeze societatea prin programarea oamenilor normali să se comporte ca nişte homosexuali. Asaltul insidios asupra heterosexualilor a fost deghizat sub forma „revoluţiei sexuale”, a „drepturilor homosexualilor” şi a „feminismului”.  Pe noi, cei de dincoace de Cortina de Fier, valul respectiv a început să ne copleşească abia după prăbuşirea comunismului, duhul libertăţii în stil occidental penetrând masiv în zona noastră.

Autorul precizează că planul de alienare a societăţii a fost pus la cale încă acum câteva secole de către o elită financiară internaţională cu sediul la Londra. Este vorba despre planul de a ne transforma în „hetero-homosexuali”, respectiva elită având drept scop final acapararea întregii bogăţii a lumii şi instalarea unui „guvern totalitar secret peste întreaga planetă, care să i se închine lui Lucifer”. Asemenea afirmaţii pot părea neverosimile doar celor care încă n-au desluşit esenţa globalizării, a corporatocraţiei, a concentrării unor averi fabuloase în mâinile unui număr restrâns de familii, a dezechilibrelor catastrofale dintre masele planetare de miliarde de muritori de foame şi secta de miliardari care controlează jocul. Desigur, pentru orice creştin care ştie că Apocalipsa este inevitabilă aceste adevăruri nu par deloc şocante, precum nu sunt nici semnele vremurilor de apoi, când tronul Tatălui ceresc va fi uzurpat de un fals Mesia, căruia i se vor închina mulţimile de pretutindeni.

Henry Makow continuă să fie „incorect politic” şi spune adevărul pe uliţa mare:

„Planul vizează distrugerea tuturor forţelor „colective” capabile de a opune rezistenţă. Aceste forţe, care constituie fundamentele identităţii umane, sunt familia, rasa, religia şi statul naţional. Ele trebuie eradicate printr-o campanie a „toleranţei”, care să şteargă diferenţele dintre ele”.

Aşadar, astăzi cine se mai minunează de esenţa zis laică, seculară, dar de fapt anticreştină a ideologiei dominante în societăţile noastre, cine nu observă declaraţiile liderilor europeni, care răspund crizei imigranților cu „Welcome!”, cine nu sesizează cum elitele globaliste surpă din temelii statele naţionale prin politici de liber-schimb, de confiscare a actului decizionale în favoarea unor centre de putere mondiale, cine nu simte proporţiile catastrofale a destrămării familiilor? Totul e să putem aduna laolaltă realitatea din jur şi să-i decriptăm resorturile profunde.

Revenind la tema centrală a cărţii, autorul ne focalizează atenţia supra rolurilor sociale diferite, ce le revin în mod normal bărbaţilor şi femeilor, roluri care întotdeauna pe parcursul istoriei au fost complementare, nu interschimbabile. Ţinta predilectă a ingineriilor sociale occidentale din ultimele decenii a fost anume aceasta: ştergerea diferenţelor dintre bărbat şi femeie, incitarea femeilor împotriva bărbaţilor, prezentarea femeilor drept „proletariat subjugat”, care trebuie să se răscoale contra jugului impus de bărbaţi. Cultura modernă a supus deconstrucţiei „familia patriarhală”, dinamitând vechile temeiuri ale acestei instituţii rânduite de Dumnezeu. Femeia-militar, femeia-poliţist, femeia-fotbalist, femeia-boxer, femeia-tractorist sunt deja modele care nu mai surprind pe nimeni. Citind o multitudine de cărţi în engleză şi franceză din domeniul ştiinţelor socio-umane, am observat în ultimii ani un tic stilistic prezent invariabil în lucrările respective. Când e vorba să se dea vreun exemplu, pronumele „el” este dat invariabil în pereche, prin bară (aceste a semnul „/”) cu „ea”. Astfel, he/she, il/elle sunt omniprezente, ca semn al „corectitudinii politice”. Iar în ultima vreme auzim tot mai frecvent şi în română monstruozităţi lingvistice de genul „deputata”,”ministra”,  etc.

3. Revoluţia ca apostazie

Expunând cu simplitate şi exactitate natura relaţiilor fireşti dintre bărbat şi femeie, autorul oferă nişte formule pe înţelesul oricui: „Feminitatea are drept trăsătură definitorie iubirea unei femei pentru soţul, copii şi familia ei. Masculinitatea are drept trăsături definitorii puterea şi spiritul de conducător… Femeile nu pot avea totul. În sfera personală, ele trebuie să facă alegerea între dragoste şi putere.  Astfel funcţionează heterosexualitatea. O ideologie care distribuie egal puterea este una ce ţinteşte către neutralizarea heterosexualilor. Masculinizează femeile şi efeminează bărbaţii (subl. noastră – Iu. R.). Creează hetero-homosexuali – doi indivizi identici, incapabili de a stabili o relaţie, în loc de doi indivizi complementari”.

Rolul devastator pe care îl deţine de secole un cartel bancar, care utilizează diverse reţele secrete cum sunt masoneria, este scos în vileag de către H. Makow fără menajamente şi jumătăţi de măsură. Anume aici descoperă autorul originile feminismului. Cunoaştem prea bine maniera în care reacţionează aceste congregaţii şi exponenţii lor din viaţa publică: ei iau totul în derâdere, îi scot pe cei care rostesc adevărul întreg drept demenţi şi ricanează cu ipocrizie, invocând „teoria conspiraţiei”, pe care au şi transformat-o într-un semn al alienării mentale. „Începând cu epoca „iluminismului”, cultura apuseană a fost în esenţa sa luciferiană. Ea se bazează pe negarea lui Dumnezeu”, – subliniază autorul.

Acum să ne amintim că atât sub vechiul regim comunist, cât şi sub noul regim liberal copii învaţă la şcoală aceleaşi dogme ale Modernităţii, care fac din aşa-zisul Iluminism şi din Revoluţia Franceză, dar şi din darwinism cu tot cu evoluţionismul lui stupid, dar şi din ideea de progres şi din cea de om ca „măsură a tuturor lucrurilor” elemente obligatorii ale noului cult păgân, impus cu străşnicie societăţilor obligate să-şi uite originea divină şi rosturile adevărate. Omul a încetat să fie unul religios şi a devenit „un animal raţional”, iar zeiţa Raţiunii L-a detronat pe Creator şi îşi impune cu viclenie şi perversitate impostura.  Ce are toată această tărăşenie cu feminismul, vă veţi întreba? Vă răspunde imediat prietenul nostru canadian:

„Istoria apuseană este punctată de o serie de „revoluţii” susţinută de aceşti bancheri – cea engleză, americană, franceză şi rusă. „Revoluţie” înseamnă răsturnarea lumii cu susul în jos, înlocuirea lui Dumnezeu cu bancherul, adică înlocuirea Vechii Ordini (aristocraţia, Biserica) cu Noua Ordine Mondială. „Revoluţia” sexuală a constituit o parte a acestui proces. Fiindcă creează bani, bancherii cred că ei sunt Dumnezeu. Ei cred că pot fi artizanii realităţii”.

Atunci când ne plângem de oligarhii locali, când ne lamentăm că aceştia au uzurpat puterea şi că au pervertit lumea cu bani murdari şi spălare de creieri prin TV, trebuie să realizăm că aceştia nu sunt decât nişte mici copii pe lângă plutocraţia care controlează prin metode la fel de abominabile „marele joc”. În momentul în care negustorul a eliminat din scena istoriei preotul şi războinicul, numele adevărat al formei de guvernământ impuse societăţilor occidentale, iar mai târziu practic întregii lumi, este mamonocraţie. Pentru a-şi menţine controlul asupra popoarelor, ea a creat toate variaţiunile de ideologii şi mituri politice, economice şi culturale, inoculate cu metodă în minţile golite de sensuri şi repere. Şi aici curentul feminist este doar o piesă din acest angrenaj sofisticat. Iar ca experimentul să reuşească, era nevoie ca Dumnezeu să fie izgonit, deportat, defăimat şi scos înafara legii. Sau, altfel zis, am fost constrânşi să acceptăm minciuna „secularismului”, ceea ce nu a fost atât de dificil de impus după ce ni s-a rupt conexiunea la sacralitate.

Henry Makow ne atrage atenţia asupra pretinsei „neutralităţi” a statelor moderne, care prin constituţie se erijează în această jalnică impostură. În capitolul „O conspiraţie împotriva Lui Dumnezeu” el arată:

„Credem că trăim într-o societate „secularizată” (adică neutră din punct de vedere religios). Însă nu Îl putem izgoni pe Dumnezeu din lume, după cum nu putem suprima lumina fără să fim înghiţiţi de întuneric. Secularismul este, în fond, stadiul de trecere de la o civilizaţie fundamentată pe adevărul spiritual la una fundamentată pe credinţa ocultă a bancherilor luciferieni. Mai întâi suntem dezbăraţi de religie; apoi ni se propovăduieşte dogma new-age-istă (luciferiană)”.

Expun în mod deliberat cel puţin o mică parte a tezelor de bază din cartea pe care o prezint tocmai ştiind bine că multă lume pur şi simplu nu are timp să se aplece asupra unor lecturi de acest gen. Acum să trecem la alt capitol. Să vedem care este rolul presei în alienarea femeilor. „Fiecare faţetă a mass-mediei (filme, televiziune, reviste, muzică, reclame, „ştiri”), – susţine autorul, – este folosită pentru îndoctrinare şi control social”. Făcând trimitere la Myrna Blyth, autoarea cărţii „Cum femeile din media vând nefericirea – şi liberalismul – femeilor din America”, H. Makow scrie:

„Conform părerii lui Blyth, revistele pentru femei deţinute de iluminaţi au subminat instinctele naturale de iubire ale femeilor prin următoarele mantre: 1) bărbaţii nu mai sunt demni de încredere; 2) femeile sunt victime prin însuşi sexul lor; 3) femeile ar trebui să fie egoiste; 4) sexul nu este apanajul iubirii şi al căsătoriei; 5) împlinirea de sine rezidă în carieră, şi nu în familie”.

Oare nu anume acest model este preluat de către tinerele noastre în ultimele decenii? Fiind virusate de miturile impuse prin cultura de masă, acestea nici măcar nu realizează starea de anormalitate şi de nefericire în care sunt aruncate de către „stăpânii discursului”. Tehnologiile moderne permit inocularea acestui drog prin anestezierea totală a conştiinţei. Iar starea de nefericire, nefiind resimţită, este percepută ca o fericire adevărată şi ca o culme a performanţei spre care trebuie să aspire orice victimă inconştientă a noului cult. Astfel, întreaga experienţă multimilenară a omenirii, toată viaţa plină de sens şi de jertfă a bunicilor  şi a mamelor, care se dedicau familiei, naşterii şi creşterii copiilor, este privită de către tinerele domniţe ca ceva depăşit, demodat, patriarhal. Fiind atrase de fascinaţia propriei împliniri, dornice „să mai trăiască şi pentru ele”, aceste suflete rătăcite îşi iau zborul către „visul femeii moderne” ca fluturele de noapte spre becul aprins.

Şi ca să nu se creadă că trucul cu eliberarea femeii de povara familiei şi absorbţia ei în câmpul muncii este o idee nouă, izvodită de către liberali pentru a dubla numărul de angajaţi, dar şi de consumatori (consumatoare cu propria pungă în poşetă!), autorul ne oferă un citat din Friedrich Engels (precizare pentru tânăra generaţie: Engels este, alături de Karl Marx, fondatorul comunismului):

„Condiţia primordială pentru eliberarea femeilor măritate este de a le aduce pe acestea în industria publică, ceea ce de la sine va antrena abolirea familiei monogame în calitatea sa de unitate economică a societăţii”. („Originile familiei, proprietatea privată şi statul” , New York, International Publishers, 1942, p. 67).

Nimic surprinzător în citatul de mai sus. Comunismul şi liberalismul sunt două ideologii-gemene ale experimentelor sociale puse la cale de către aceleaşi forţe oculte, pe care obişnuim să le numim generic şi eufemistic „spirit al Modernităţii”. Căci multiple sunt manifestările duhului rău în lume. Aşa cum spune şi Evanghelia după Marcu (5:9), „Legiune este numele meu, căci suntem mulţi.”

4. Trenduri unisex în era androginului

Trecem peste extrem de importantele menţiuni ale autorului care dezvăluie rolul serviciilor secrete americane în crearea şi promovarea feminismului, peste raporturile de subordonare ale acestora clanurilor financiar-bancare, precum istoria şi rolul jucat şi astăzi de către organizaţii cum este „Craniu şi Oase” („Skull & Bones ”) ca să nu încărcăm prea mult textul acestei prezentări. Şi totuşi aş vrea să accentuez un aspect pe care îl găsesc de o actualitate stringentă şi pentru ţara noastră. Iată-l:

„Bătălia nu se duce între stânga şi dreapta”, titrează autorul nostru, citându-l pe Dr. Anthony Sutton, mai exact preluând câteva idei din cartea acestuia „Instituţia secretă a Americii: o introducere în ordinul „Skull and Bones”.  Astfel, potrivit autorului, „Dr. Sutton crede că separaţia „stânga” versus „dreapta” este falsă şi este folosită să controleze dezbaterea şi să îi condiţioneze pe cetăţeni să gândească pe anumite coordonate”. Şi în continuare: „Mai devreme sau mai târziu oamenii se vor trezi. Mia întâi trebuie să ne debarasăm de cursa diviziunii stânga-dreapta. Aceasta este o cursă hegeliană menită a dezbina şi a controla. Bătălia nu se duce între dreapta şi stânga, ci între noi şi ei”.

Ar fi de reţinut această abordare, poate chiar să tindem spre depăşirea barierelor convenţionale, existente între cei care se poziţionează pe cele două flancuri politice.

„Protejarea femeilor şi a copiilor este un instinct natural şi o motivaţie pentru bărbaţi, – aminteşte autorul ceea ce parcă ştiam cu toţii. – Acceptarea acestei protecţii defineşte femeile ca fiind feminine”.  Aşa este, veţi spune. Desigur, doar că suntem martorii unei tragedii fără precedent în istorie, care afectează în mod direct şi neamul nostru, periclitându-ne viitorul şi transformându-ne în într-un popor pe cale de dispariţie. Vorba e că în ultimele decenii s-au produs nişte mutaţii sociale atât de grave, încât tinerii bărbaţi s-au pomenit devirilizaţi, sterili, predispuşi spre distracţie, trândăvie şi sex, iar tinerele femei au ajuns a fi sterile de bună voie. Instinctul matern li s-a atrofiat, iar căminul familial le repugnă unei alarmante majorităţi. Dintotdeauna, de la Facerea lumii încoace, de când Dumnezeu a dat porunca „Creşteţi şi vă înmulţiţi şi umpleţi pământul” (Geneza, 1:28), ceea mai mare nenorocire pentru o familie era să nu poată zămisli copii. O astfel de tragedie era privită ca o pedeapsă a lui Dumnezeu. Astăzi sunt alte vremuri, iar nedorinţa de a întemeia o familie şi de a face copii sunt tratate ca drepturi fundamentale ale omului (de a-L sfida pe Tatăl ceresc şi de a-şi pângări propria menire).

Referindu-se plasarea femeilor în roluri sociale eminamente masculine, H. Makow menţionează:

„Subversiunea unisex nu este rezervată doar armatei. Insistenţa ca femeile să aibă slujbe care să presupună pericolul şi duritatea fizică este un asalt asupra naturii noastre heterosexuale. Mă refer aici la femei pompieri, poliţiste sau muncitoare în construcţii. Suntem subiecţii unui experiment în care femeile sunt masculinizate, iar bărbaţii demasculinizaţi!”.

Acum mai bine de douăzeci şi cinci de ani în urmă am mers pentru prima oară în Europa de Vest şi apoi în SUA. Acolo m-am surprins la gândul că atunci când urmăresc trecătorii de pe stradă, dacă aceştia se află la o anumită distanţă, nu-mi pot da seama decât atunci când obiectul observaţiei mele este foarte aproape dacă e vorba de o fată sau un băiat. Aşa ceva nu mi se întâmplase acasă, în universul nostru sovietic. Am văzut, deci, cu un sfert de secol în urmă că tinerii occidentali sunt la fel, indiferent de sex, cu plete lungi, în blugi, în haine şi încălţăminte colorate strident, cu ghiozdane fistichii în spate, cu umeri înguşti, cu cercei în urechi, iar atunci când se deplasează în grup, sunt de o voioşie neghioabă care îi face să râdă zgomotos şi aiurea fără oprire. Societatea noastră, aşa cum era ea ieşită de sub comunism, încă mai păstra puternica distincţie dintre bărbat şi femeie, rolurile lor sociale încă nu devenise interşanjabile. Dar a trecut timpul şi generaţiile tinere de azi seamănă leit cu tinerii din Occident. Nu doar la exterior, dar şi la (vidul) interior, care se lasă umplut cu insanităţile culturii de masă, cu hedonism, trândăvie, superficialitate şi lipsa oricăror aspiraţii superioare. Aici excepţiile remarcabile doar confirmă regula generală.

Iar pentru a-i reduce la un infantilism neghiob pe oamenii de ambele sexe şi de toate vârstele, moda de azi impune un stil caricatural, distorsionat, asimetric, în mod obligatoriu „funny” (amuzant, caraghios): şepci cu cozorocul pe ceafă, ochelari de soare pe frunte şi pe ceafă, frizuri fistichii şi păr vopsit în culori ţipătoare, piese de metal agăţate de orice parte a corpului (pe nas, pe buze, pe sprâncene, pe limbă, pe burtă etc.), gel şi lac pe capete de (ex)bărbaţi ferchezuiţi şi unşi cu toate alifiile de dame. Acestea sunt astăzi semnele nonconformismului, ale libertăţii de a fi dizgraţios, scandalos şi în definitiv neghiob în rând cu lumea.

Cât priveşte proporţiile în care s-a prăbuşit familia, e suficient să parcurgem dinamica demografică a ultimilor ani, la scara fiecărui sat, raion, dar şi la nivel naţional. Carevasăzică, experimentul elitelor globaliste a reuşit. Prin urmare, dragi moldoveni, bine aţi venit în Lumea Liberă a orbecăielii fără noimă prin universul goanei după bani, a lipsei de rădăcini şi a consumismului generalizat!

Autor: Iurie Rosca

Sursa: Iurie Rosca Blog