Toată România a fost ieri spectatoare într-un show mediatic cu accente geopolitice. Povestea începe cu puciul din Turcia. La frații noștri de altă altă religie a avut loc la începutul lunii un fel de revoluție în care americanii au jucat rolul sufleorului, dar care s-a încheiat cu victoria regimului aflat la putere. Erdogan a fost deranjat de gestul Statelor Unite, care este de fapt pasul doi după protestele din piața Taksim și a stins lumina bazei militare americane de la Incirlik. Baza americană de la Incirlik are personal atât american cât și turc, dar codurile de lansare pentru rachetele nucleare sunt doar în responsabilitatea SUA.
În acest context, apare pe site-ul Euractiv.com știrea cum că Pentagonul este pregătit să mute rachetele nucleare de la Incirlik la Deveselu pentru că Turcia nu mai este o țară atât de prietenă cu SUA. Bineînțeles, site-urile serioase sunt sceptice la această știre dar Hotnews preia informația și apoi internetul românesc se inflamează. Unii pro alții contra, toata lumea a vorbit despre rachete nucleare.
De ce a apărut această ”știre”?
Informația a fost destul de repede contrazisă de MAE, dar nu a reușit să oprească speculațiile. Este foarte important canalul prin care ne este livrată această știre: un site teoretic străin, care vine cu o știre bombă. Informația este luată de Hotnews, unul dintre cele mai credibile canale românești și apoi negată cu vehemență de MAE.
La prima vedere pare un traseu ciudat, dar aflăm că domeniul ”euroactiv.com” este înregistrat în România și că redacția Euroactiv are sediul social în același loc cu Hotnews.
Ce este această ”fumigenă” și mai ales cui servește?
Relațiile dintre SUA și Turcia sunt întreadevăr sub-zero. Practic, comunicarea Ankara – Washington este făcută prin intermediari sau prin înțepături în mass-media. Este destul de clar că Statele Unite nu-și mai doresc ca o parte din arsenalul lor nuclear să se afle într-o țară nesigură. Fumigena cu ”arme nucleare în România” lansată prin canalul cunoscut ca oficină a ambasadei SUA în România, Hotnews, este o testare a publicului românesc la această idee.
Da, Statele Unite plănuiesc să aducă focoasele nucleare din Turcia în România. Alegerea este simplă. Suntem singurul stat din regiune 100% sigur. Polonia era o variantă mai bună, dar noul guvern euro-sceptic face Pentagonul să se gândească la alte soluții iar Bulgaria este prea apropiată de Moscova și Berlin.
După ce MAE a negat, Pentagonul[1] nici nu confirmă nici nu infirmă informțiile, ceea ce arată totuși magnitudinea problemei. În aceste momente delicate, președintele, premierul și ministrul Apărării dorm, dorm în post pe timp de război, iar pentru asta pedeapsa nu este cu suspendare ci se execută, rapid și cu zgomot.
Ce înseamnă arme nucleare pe teritoriul României
Trebuie stabilit din capul locului, arme nucleare americane pe teritoriul românesc nu înseamnă că Guvernul sau Președintele României pot folosi acele arme în caz de nevoie. Nu, armele acelea aparțin armatei americane, sunt păzite de militari americani în baze americane.
Politica externă a SUA în Estul Europei a avut şi are un singur scop: provocarea Rusiei şi întreţinerea unei situaţii de conflict între statele UE şi Rusia. Mutarea armelor din Turcia în România este cu 300 de km mai aproape de Moscova. Această mișcare ajută SUA, dar pune o țintă pe spatele României: deoarece este cea mai apropiată bază nucleară, România ar fi prima victimă într-un potențial război cu Rusia.
Pentru a accepta arsenal nuclear, România ar putea fi momită cu o posibilă unire cu Republica Moldova, dar asta nu ar face decât ca România să aibă graniță directă cu Rusia și ne-am expune la un pericol suplimentar. Unirea cu Moldova este totuși greu de realizat dacă ținem cont de UE, de criza din Transnistria și mai ales de Federația Rusă. Probabil administrația de la Washington va aplica cu România binecunoscuta strategie ”nimeni nu îți poate da cât îți pot promite eu” iar noi, ca de fiecare dată o să acceptăm, seduși de niște promisiuni frumoase.
Pentru că suntem un stat mic, fără leadership, fără viziune și fără armată vom fi forțați să acceptăm arme nucleare la Deveselu, iar România va deveni încă odată câmpul de luptă al marilor puteri. America își va vinde și în România cel mai bun produs de export, războiul, iar noi vom ajunge nu ca în alte vremuri colonie, ci vom ajunge deșert, pentru că armele nucleare nu iau prizonieri și nu au nevoie nici de guverne paravan sau de sclavi.
[1] http://www.mediafax.ro/politic/exclusiv-pentagon-sua-nu-confirma-sau-infirma-prezenta-sau-absenta-nuclearelor-in-niciun-loc
Autor: Alexandru David
bai rusulica! noi tot ne unim cu Basarabia CU ORICE PRET bai petarda pro-rusia! Indiferent de mijloace , situatii, indiferent de orice NOI TOT NE UNIM CU PAMANTUL ROMANESC BASARABEAN ! Scarbele ruse inca nu au invatat ca trebuiau sa se reinprieteneasca cu Romania, trebuiau sa ii dea Tezaurul si pamanturile furate inapoi! Ce au facut in ultimii 26 de ani sa imbunatateasca relatia cu Romania ?!?!?!??! NIMIC ! Ia sa se mai duca dracului atunci – daca nu stiu de frumos vor sti de urat! SA VINA ARMELE NUCLEARE IN ROMANIA !
1. Este vorba de site-ul EurActiv.com si nu eurOactiv.com.
2. Debka.com spune ca armele nucleare se muta chiar acum:
http://www.debka.com/article/25613/Rushed-evacuation-of-US-nukes-from-Incirlik
Debka e vocea Mossad-ului si site-ul nr. 1 pe intel in Orientul Mijlociu, deseori citat de NYTimes, The Economist, Washington Post, Jerusalem Post, etc.
3. In caz de razboi, adevarul e ca romanii vor fi morti in proportie de peste 90%. Trist dar adevarat.
ma bag si eu in seama, asa de amoru’… logicii:
1) n-au cum sa fi venit, ‘ca n-au unde sa stea (trebuiesc buncare subterane serioase, iar astea nu se pot face peste noapte – mai ales in Ro);
2) testeaza a publicului romanesc la idee!?? ii doare fix in c.r de gloata, de masa de sclavi romani! sunt doar mutari in jocul lor de sah pe partea asta de tabla, incearca sa determine adversarul, eventua, sa se mai descopere putin;
3) unirea cu Moldova! pfff… a fost odata ca niciodata. cat de orb sa fi ca sa nu vezi ca ‘fratii nostrii’ moldoveni i-ar pupa in c.r pe rusi de 12 ori/zi, daca rusii ar face efortul sa se aplece. Pana si astia ne fac tigani si sunt primii care ne-ar vinde! De fapt, chiar si o fac si sunt f multi (e adevarat, unii dintre ei ‘ne lucreaza’ pentru cealalta tabara…
“Omul poate stapini NATURA atata timp cat tine seama de LEGILE ei”, Grigore Antipa.
Tactica procedurala a focoaselelor in speta, respecta dispozitiile tratatului de neproliferarea a armelor nucleare?! De prevederile legilor universala, tin seama?! Si de care anume tip de invazie, ne apara?!
Accente geopolitice, in contextul unei invazii terestre sau de alta natura, constienti fiind ca, de-a lungul vremurilor, reprezentanti ai unor civilizatii benefice, extrem de avansate, in popasul lor bineintentionat pe Pamant, au fost anihilati, eliminati: rastigniti, arsi pe rug, aruncati la groapa cu lei, var incins, exilati, declarati nebuni, internati in ospicii, otraviti, torturati, “sinucisi”, santajati, intemnitati, ridicandu-se firesc intrebarea: Atunci, care anume specie pamanteana sau extra, subjuga, tinand in captivitate planeta (desigur, niste entitati malefice, satanice, hidre draco-reptiliene, descendenti anunnaki etc. prin reprez. terestri). Ceva nou sub Soare?!
Universul este intr-o continua miscare, evolutie, lumea se schimba sub ochii nostri, la toate nivelurile, in bine cu conditia de a CONSTIENTIZA, aspectul multidimensional al fenomenelor, actiunilor/faptelor noastre, strategiilor, politicilor, deopotriva aspectul multidimensional al fiintei umane, privita “in integrum”: trup, suflet si spirit, trupul-componenta materiala, ca forma a energiei condensate( din pamant ne nastem, in pamant ne intorcem), suflet, spirit- componenta divina, energia eterna, transformatoare (din lumina ne nastem, in lumina ne intoarcem ), fotoni (Lg. lui Lavoisier),in fapt, conceptul, credinta in nemurire care i-a tinut pe stramosii nostri getodaci, neinfricati, moartea fizica nefiind altceva decat o etapa inevitabila, fireasca, naturala in trecerea intr-o alta dimensiune, forma a existentei noastre ca fiinta suprema, suverana, interconectati la constiinta universala, akashica, asigurandu-se perpetuarea, transformarea, expansiunea creatoare universala, in conformitate cu care, reparatia morala, “restitutio in integrum”, reprez. principii “sine qua non”, in lumina si spiritul invataturii sacre: “Adevarul ne va elibera!”