Un recent sondaj CURS ne arata ce asteapta poporul de la presedintele pe care se pregateste sa-l aleaga: 25% – imbunatatirea situatiei economice a tarii, 16% – nivelul pensiilor, 15%- nivelul salariilor, 14% – coruptia. Doar 1% dintre romani sunt interesati de politica externa a Romaniei.
Este o radiografie exacta a preocuparilor romanilor, mai ales la vreme de criza, dar in fapt niciuna dintre aceste probleme nu tine de atributiile prezidentiale. Singura potentiala parghie a sefului statului, indiferent cum se numeste el, sa raspunda acestor exigente este sa numeasca un premier care sa-l reprezinte si asupra caruia sa aiba influenta, adica exact ceea ce acum parlamentarii contesta ca ar fi un drept al presedintelui.
Dar chiar si asa vorbim despre o parghie, nu despre posibilitatea unei interventii directe, iar daca premierul vireaza, se duce pana si aceasta parghie. De exemplu, dupa ruptura de Calin Popescu Tariceanu, Traian Basescu nu a mai avut nicio posibilitate de a influenta, in bine sau rau, guvernarea.
Prin urmare, asa cum arata acum Constitutia, presedintele Romaniei, practic, nu poate raspunde asteptarilor romanilor decat daca se comporta intr-un fel denuntat drept abuziv de catre adversarii sai.
Este, intr-adevar, nefiresc ca un demnitar ales prin cel mai larg sufragiu posibil sa aiba atributii constitutionale atat de putine si atat de irelevante pentru traiul de zi cu zi al alegatorilor. Aceasta contradictie nu poate inceta decat printr-o reforma constitutionala care fie sa-i dea presedintelui prerogative care sa-i permita sa raspunda asteptarilor pe care le are poporul de la el, fie sa trecem la o republica parlamentara, presedintele sa nu mai fie ales de popor, astfel incat sa nu mai existe iluzia unor puteri prezidentiale inexistente.
Asteptarile acestea mai demonstreaza ceva. Romanii par a avea nevoie de un tatuc (nu in sensul stalinist al cuvantului, subliniez). Are nevoie de un personaj central, care sa le dea sentimentul ca vegheaza, ca detine fraiele si comanda, o mana forte la care sa-si raporteze si asteptarile si nemultumirile.
De-a lungul timpului acest personaj central, acest tatuc al poporului, fie s-a numit voda, fie s-a numit rege, fie s-a numit presedinte. Nici Ion Iliescu nu a fost privit altfel, iar prabusirea lui Emil Constantinescu a fost si efectul faptului ca nu a reusit sa intre in acest tipar.
Probabil ca romanii ar accepta mai degraba o republica 100% prezidentiala decat o republica parlamentara, pentru ca puterea cu un chip bine definit pare, in mentalitatea colectiva, preferabila puterii unui personaj colectiv, fara identiate certa. Priviti unde s-au dus fermierii care cereau subventii: nu la Parlament, ci la Presedintie si sunt convins ca ar fi facut la fel indiferent cine ar fi fost locatarul de la Palatul Cotroceni.
Nu stiu daca aceasta mentalitate majoritara denota o inadaptare la democratie. Iata ca si americanii simt aceeasi nevoie, de aceea au o republica prin excelenta prezidentiala si nimeni nu i-a acuzat de atitudine antidemocratica.
Dupa cum este posibil ca acesta mentalitate sa vina dintr-o trasatura de caracter, dar si dintr-o neincredere cronica, devenita deja ancerstrala, in clasa politica. Cu exceptia catorva nume mari, care au marcat decisiv istoria Romaniei, asa cum au fost Bratienii de exemplu, politica romaneasca a fost mereu cea descrisa de Caragiale.
Cert este ca, pana la o eventuala reforma constitutionala care sa puna functia in acord cu asteptarile, la fiecare ciclu de cinci ani are loc o mare pacaleala, pentru ca toti candidatii promit sau propun, in masura mai mica sau mai mare, lucruri pe care ar trebui sa fie constienti ca nu le pot pune in practica. Iar daca s-ar limita la ceea ce tine de atributiile lor, ar fi fundamental neinteresanti pentru alegatori.
Adauga comentariu