Politică

”Lege pentru Inocenţa Copilăriei”: un deputat vrea ca predarea educaţiei sexuale în şcoli să fie pedepsită cu închisoarea

EDUCATIA-SEXUALA-DE-LA-TELEVIZORDeputatul Ninel Peia vrea ca predarea educaţiei sexuale fără acordul scris al părinţilor să fie pedepsită cu închisoarea, el elaborând un proiect de lege în acest sens şi motivând că ”în şcolile copiilor noştri se introduc, pe ascuns, pornografia, prozelitismul LGBT şi sexualitatea deviantă”.

”Se interzice predarea către elevii din învăţământul preşcolar, primar şi gimnazial a unor informaţii sau cursuri cu privire la educaţia sexuală fără acordul scris al părinţilor sau tutorelui. Încălcarea acestei prevederi se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau amendă”, se arată în textul proiectului legislativ, făcut public de Ninel Peia pe site-ul său şi intitulat ”Lege pentru Inocenţa Copilăriei”.

”Sub diferite pretexte, unele de-a dreptul hilare, precum acela că tot mai multe fetiţe de 11 ani merg deja la psiholog ca să-şi trateze problemele din dragoste, sau că prin educaţia sexuală predată unor copii între şase şi zece ani vor fi salvate, ulterior, vieţi omeneşti prin adoptarea unor soluţii contraceptive corecte, în şcolile copiilor noştri se introduc, pe ascuns, pornografia, prozelitismul LGBT şi incitarea la punerea în aplicare a diverselor forme de sexualitate deviantă”, susţine deputatul în expunerea de motive publicată pe acelaşi site.

”Există deja şcoli unde copile de 10 ani pleacă ruşinate de la aceste ‘cursuri’, sunt băieţi care nu mai înţeleg ce este aceea o familie sau de ce nu e nimic rău să ai sentimente erotice pentru Ionel şi nu pentru Diana. Aceste vlăstare cărora le dorim cele mai bune lucruri şi o viaţă împlinită, copii pentru care facem sacrificii enorme, sunt traumatizaţi de informaţii care nu sunt, nu au fost şi nici nu vor fi specifice unei copilării normale, a singurei faze din viaţa fiecăruia care a fost binecuvântată cu miracolul inocenţei. (…) Încadrarea tuturor copiilor de o anumită vârstă la astfel de „educaţie”, în masă, fără discernământ, poate marca un suflet mai plăpând pentru întreaga sa viaţă. Cu ce este de vină un astfel de copil pentru a-i îngrădi şansele unei dezvoltări fireşti, în limitele normalităţii şi a bunului simţ comun? Va plăti oare „dascălul” pentru aceste traume? Nu, plata o vor face mai întâi părinţii şi apoi amărâtul de copil a cărui viaţă va fi mereu alta decât cea pe care o merită”, mai argumentează Ninel Peia.

Curtea Constituţională din Croaţia a interzis astfel de programe în ţara respectivă, precizează el.”Multe studii de peste hotare arată că o astfel de abordare nu a ferit pe nimeni de nimic, în schimb a dus la începerea vieţii sexuale mai devreme, cu implicaţiile de rigoare, fără vreo îmbunătăţire vizibilă în plan social. Mai mult, excesul de sexualitate prezent în mass-media a făcut să crească numărul atentatorilor sexuali minori. Căile internetului fac deja mult rău în această direcţie, de ce trebuie să legitimăm “uciderea inocenţei” încă de la vârsta când maimuţoii de pluş încă sunt prietenii cei mai buni ai copiilor?”, concluzionează parlamentarul.

Ninel Peia a fost exclus din PSD în martie, după ce a intrat într-o dispută publică cu fostul ministru al Educaţiei Daniel Funeriu pe tema cauzei pentru îmbolnăvirile bebeluşilor din Argeş. În opinia fostului social-democrat, de vină ar fi fost vaccinurile. Funeriu a replicat pe Facebook că E.coli este o bacterie, nu virus, numindu-l pe Peia ”imbecil”, iar acesta a replicat comparându-l cu un vierme intestinal.

”Asemenea unui vierme intestinal, când prinde un moment favorabil, această fantasmagorică fiinţă (Daniel Funeriu, n.r.) se iţeşte din nou căutând loc prielnic pentru a-şi depune pestilenţialele ouă pe unde o putea, numai vizibile să fie. (…) În încheiere, fiindcă sunt într-o bună dispoziţie, sunt de acord să îţi prezinţi scuzele, aşa, protocolar, ca de la un doctor în chimie la un “moron”, desigur, dacă nu ai hârtiile prin care vei putea dovedi că sunt imbecile. În caz contrar, promit că, într-o zi, te voi întâlni, dottore, şi, fără să te jugănesc în vreun fel, îţi voi administra o bătăiţă la popoul gol, în piaţa publică, de o s-o ţii minte toată viaţa ta. Şi să nu fii ruşinat, nu este decât o formă mai veche de a educa o persoană care refuză să înveţe minimum bunele maniere”, a fost replica lui Peia pentru Funeriu.

Sursa: Napoca News

Despre autor

contribuitor

comentariu

Adauga un comentariu