Politică

Scandalul spionilor israelieni: o telenovela proasta si posibilele ei dedesubturi

56f8bacc682ccfb524f2a978În 2004, cînd reputatul strateg israelian de campanie Eyal Arad, fost consilier al lui Ariel Sharon, a acceptat să lucreze pentru Corneliu Vadim Tudor, trecînd inclusiv peste opoziția ministerului de externe de la Tel Aviv, românii au înțeles că banii nu au miros nici măcar în Țara Sfîntă. Urmărind cel mai proaspăt scandal care implică israelieni, e greu să nu te întrebi: cît costă să angajezi o firmă evreiească de prim rang ca să spioneze și să intimideze un demnitar român? Dar, mai ales, cît costă să angajezi o firmă israeliană de prim rang care să SIMULEZE că spionează un demnitar român, și să se lase prinsă ca o găină beată fix la momentul oportun? Deloc puțin, probabil, mai ales în al doilea caz.

O telenovelă proastă. Cam așa se prezintă scandalul Kovesi-israelieni. Un scandal în care ditamai firma de superagenți ai Mossad (termenul de ”fost agent” e ușor nerealist în cazul serviciilor israeliene dar, în fine…) e angajată să spargă niște amărîte de mailuri și dă chix, iar victima se prinde și semnalează incidentul DIICOT.

România, să nu uităm, e țara care l-a dat pe Guccifer, cel care a spart mailurile lui George W.Bush, Hillary Clinton ori Colin Powel, fără să afle cineva că a făcut-o mai înainte de a pune, el însuși, pe net, conținutul mailurilor.

Zmeii Mossadului nu au reușit asta. Măi să fie. Pe urmă, aflăm de la șeful DIICOT că nu s-a declanșat nicio anchetă penală, că se fac doar cercetări preliminare, dar doi dintre agenți sunt deja arestați pentru 30 de zile.(??!!)

Nu e clar, deocamdată, care sunt resorturile autentice ale acestei povești.

Așa că nu ne permitem să furnizăm, la cald, mai mult decît o simplă ipoteză: și dacă scandalul spionajului a fost pus la cale mai din timp strict pentru eventualitatatea că președintele Iohannis refuză reinvestirea Laurei Kovesi la șefia DNA?

O decizie de care atîrnă multe, așa cum am mai scris, pentru că un nou mandat 2016-2019 deschide drum frumos candidaturii la președinție a lui Kovesi, la finalul acestuia.
Chestie care nu prea îi place actualului locatar de la Cotroceni, abia dedulcit la huzurul vieții de președinte.

Așa se explică și precipitarea misterioasă în desemnarea noului procuror general și a noului șef al DNA, ale căror mandate expiră abia în mai.
Numai că, dacă s-ar fi așteptat pînă în ultima clipă, iar Iohannis făcea nazuri, forțele din spatele lui Kovesi nu ar mai fi avut timp să reacționeze.
Așa, cu scrisorile de investire deja trimise încă de la finele lui martie, e timp berechet.

Scandalul spionilor israelieni, cum spuneam, e probabil să fi fost pregătit spre a fi lansat într-un moment cînd ar fi devenit clar, inclusiv pentru opinia publică, faptul că Iohannis tărăgănează în mod intenționat semnarea reinvestirii.
Odată declanșat, președintele intră într-un mare clinci de imagine, pentru că percepția ar fi că refuzul său în privința lui Kovesi ar avea legătură cu un lobby evreiesc – vezi miliardarul Benny Steinmetz, Tal Silberstein etc – și, mai ales, cu vizita cam ciudată făcută în martie în Israel, de pe urma căreia nu e clar cu ce s-a ales statul român.

O vizită marcată de gestul la fel de misterios al DNA de a cere arestarea unor nume grele de israelieni, în frunte cu cei sus pomeniți exact cînd Iohannis dădea mîna cu oficialii statului oriental.
O arestare la fel de misterios respinsă, ulterior, de ÎCCJ, după ce fusese aprobată de Curtea de apel Brașov.

Deocamdată, au trecut opt zile de cînd documentul de reinvestire stă degeaba pe masa președintelui, o perioadă suficient de lungă pentru a ridica semne de întrebare.

Cu toate acestea, e probabil că un alt eveniment a fost în măsură să precipite devoalarea ”pe surse” a scandalului de spionaj, și anume declarațiile incendiare ale procurorului general interimar, Bogdan Licu, privind redeschiderea dosarelor revoluției.
Declarații eclipsate de scandalul Panama, dar care merită toată atenția, pentru că reprezintă o lovitură cumplită expediată în bărbia fostului procuror general Laura Kovesi, cea sistematic trasă de urechi de Băsescu tocmai pentru dosarele respective.

Iată ce spunea Licu:

“Am dispus infirmarea rezoluţiei şi redeschiderea urmăririi penale, infirmarea fiind adoptată pe baza unor informaţii incomplet. În modul de desfăşurare a anchetei rezultă că nu a existat o preocupare pentru stabilirea aspectelor esenţiale pentru evenimentele din decembrie ’89”.
Totodată, procurorul general interimar a mai spus că deşi “procurorii au efectuat un număr mare de acte procedurale în cauză”, aceştia “nu au valorificat un număr mare de informaţii”.
“Nu au făcut niciun demers pentru desecretizarea documentelor privind audierile din comisia senatorială în condiţiile în care s-au efectuat mii de audieri în această comisie şi deşi SRI a a întocmit un document amplu, acesta nu se regăseşte în dosarul de urmărire penală şi nici nu rezultă că s-ar fi făcut vreun demers pentru obţinerea lui”, a mai spus procurorul general interimar.

Potrivit acestuia, cele mai multe dintre audierile care s-au făcut în acest dosar au fost “sintetice şi formale” iar “trăgătorii nu au fost identificaţi”. Totodată, el a mai spus că muniţia care s-a folosit nu a fost identificată şi nici armele cu care s-au tras.

“Modul în care s-a făcut ancheta nu corespunde normelor Curţii Europene a Drepturilor Omului” a mai declarat Licu. ” Urmează să se facă cercetări pentru genocid pentru că există indicii temeinice iar omorul şi omorul calificat au devenit imprescriptibile” a mai spus acesta, conform Mediafax.

Ați auzit bine: ancheta derulată inclusiv în cei șase ani de mandat ai Laurei Kovesi a încălcat pînă și normele CEDO.
Se poate și mai grav de atît?

Pentru gruparea Kovesi, declarațiile acuzatoare ale lui Licu au reprezentat nu doar semnalul că reinvestirea la DNA se cam tărăgănează la Cotroceni, dar chiar au început atacurile.

Operațiunea ”Spionii Mossadului”, menită să ducă la victimizarea puternică a șefei DNA a trebuit grăbită.
În zilele următoare, teza ”Kovesi – victimă a luptei anticorupție” va fi puternic rostogolită de acoperiții presei (vom afla, cred, inclusiv că se dădeau telefoane de amenințare de pe cartele prepaid), iar președintele Iohannis va fi constrîns să reacționeze într-un fel sau altul. Meciul e abia la prima repriză și se anunță foarte disputat.

UPDATE: Deocamdată, Kovesi si-a atins scopul. Iohannis i-a semnat noul mandat

Președintele Klaus Iohannis a anunțat, astă seară, că a semnat decretul privind numirea Laurei Codruța Kovesi pentru un nou mandat la șefia DNA.
“Am semnat decretul de numire a doamnei Kovesi pentru un nou mandat de trei ani în fruntea DNA, decret care va fi publicat mâine la prima oră în Monitorul Oficial”, a spus șeful statului la TVR 1.Întrebat cu privire la subiectul Black Cube, președintele Iohannis a răspuns că nu poate da mai multe detalii având în vedere că este vorba de o investigație în derulare și a adăugat că nu are nicio îndoială în ceea ce o privește pe Laura Codruța Kovesi, dar și că este foarte mulțumit de rezultatele DNA din ultimii ani.

 Autor: Bogdan Tiberiu Iacob

Sursa: InPolitics

Despre autor

contribuitor

comentariu

Adauga un comentariu

  • Numa’ MEGADOSARE: Revolutiei, Panama si restul la sertar…ne intrebam si noi, poporul: le solutionati odata?! Mai pierdeti vremea cu numiri, predare dosare in baza procesului verbal opisat?!!! Noi, vrem sa se restabileasca ordinea fireasca a lucrurilor in tara noastra iar cei chemati, sa-si exercite atributiile conform functiei si INTERESELOR NATIONALE!…SI RECUPERAREA EFECTIVA A PREJUDICIULUI IN SCOPUL REVIGORARII TARII CU INFUZIE DE CAPITAL DIN CONFISCARI!etc