O fi o glumă toată povestea asta cu interceptările pentru justiţie?! Sau o măciucă abătută din senin, care i-a năucit pentru o clipă pe cei întâlniţi în cale?
La prima vedere ar părea o răfuială între Daniel Morar şi binom. Dar cine să fie Daniel Morar să se pună el cu ditamai cuplul de forţe care până acum a zburdat, printre politicieni şi instituţii, cu procente de vânătoare mai ceva ca ale unui motan lihnit scăpat într-o colivie cu sticleţi?
Despre Daniel Morar ştim de la Traian Băsescu numai lucruri bune (ceea ce-l recomandă ca fiind mercenarul capabil de orice): un tip hotărât, căruia “nu-i suflă nimeni în ciorbă”.
Doar că el nu e singur la CCR. Şi nici preşedinte. Şi nici hipnotizator.
Am înţeles că hotărârea CCR afost adoptată în unanimitate. Pe ceilalţi judecători cine să-i fi convins să voteze “pentru”? Cumva evidenţa unei anomalii factuale, combinată cu un curaj atipic de a face dreptate? Sau un ordin implacabil, venit din tăriile Olimpului, dimpreună cu garanţii liniştitoare?
Răspunsurile la toate aceste întrebări se află în zona obscură a intrigilor, inaccesibilă ochilor şi urechilor fără dotări speciale. Noi, tot ce putem înţelege privind oceanul de deasupra, suspect de liniştit după un cutremur, totuşi, grav, şi doar bănuind vânzoleala din adâncuri, este că nu e vorba de o luptă între “justiţia independentă a lui Basescu – Coldea – Kovesi – Stanciu” şi inamicii ei clasici (“PSD, A3, marii corupţi, vânduţii ruşilor”), ci de o luptă în interiorul “justiţiei independente”, între bunii unora şi bunii altora.
Ambasada SUA, după cum ne-au demonstrat-o numeroase luări de poziţie intempestive din ultimii ani, s-a constituit, în timp, într-un fel de “Stat Major” şi “gardă de corp” ale unei “coaliţii a binelui” formată din Traian Băsescu (sic!), Codruţa Kovesi, Florian Coldea şi instituţiile de forţă ale statului român: SRI, DNA, CCR, ICCJ, ANI. De câte ori această coaliţie era atacată sau propusă unui control mai aplicat al Parlamentului, Ambasada SUA sărea ca arsă să-şi apere “experimentul”.
De data aceasta, tace. De ce? Pentru că lupta care a izbucnit, aparent din senin, se duce în interiorul propriei coaliţii: Kovesi, Coldea şi, odată cu ei, binomul, sunt atacaţi, cu o violenţă de care doar ei se credeau în stare, de Băsescu şi CCR. Din două, una: sau americanii au pus la cale toată tărăşenia şi tăcerea lor semnifică o evoluţie a evenimentelor conform planului dinainte stabilit (ceea ce nu prea cred), sau au fost luaţi prin surprindere şi au nevoie de timp şi instrucţiuni mai elaborate pentru a se poziţiona (ceea ce mi se pare mai plauzibil).
Nu-i văd dispuşi pe americani să o sacrifice pe Kovesi dar nici să-l atace la baionetă pe Băsescu Traian care, prin intermediul interviului lui Darren White şi a insolentei solicitări a acestuia de a se organiza o confruntare la care să mai participe Ambasadorul SUA, Kovesi, Tobă şi Codruţ Olaru, le-a atras atenţia cât se poate de mafiotic foştilor licurici aliaţi că e gata să moară cu ei de gât, făcând dezvăluiri devastatoare prin intermediul unora dintre cei numiţi, decât să se predea fără luptă.
La specia asta de actori şi la genul acesta de situaţii critice, unde nu-s răbufniri publice există sigur intense manevre ascunse. Care, în final, se vor concretiza cu noi găşti şi solidarităţi reevaluate.
Lovitura dată binomului de Băsescu Traian, prin acţiunea conjugată a CCR şi a lui Darren White, este, cât nu-mi place să recunosc asta, una magistrală. Scaraoţchi a mai demonstrat odată, dacă mai era nevoie, de ce nu este el un simplu aghiuţă.
I-a pus pe infatuaţii de americani şi pe teleghidaţii lor administratori de instituţii binomiale în faţa unui fapt împlinit care le-a tăiat, literalmente, nu doar genunchii dar şi respiraţia. O hotărâre executivă năucitoare. Nu eruptă din iad ci edictată chiar de Dumnezeul lor pe pământ de până mai ieri, Curtea Constituţională. Şi traumatizantă, cât separarea, sternală, a doi siamezi.
Orice soluţie vor încerca să promoveze, după ieşirea din buimăceală, urmaşii la Bucureşti ai lui Nuland şi Philip Gordon, această soluţie a lor va trebui să plece, dramatic, de la o nouă realitate. Cea stabilită acum de CCR, dură ca o amputare.
Tăcerea preşedintelui Johannis, devenind un fel de excrescenţă fizică a fiinţei dânsului, cu care ne-am obişnuit ca şi cu negul de pe nasul vrăjitoarei din Albă ca Zăpada, aproape că trece nebăgată în seamă pe lângă muţenia Ambasadei SUA la Bucureşti. O tresărire, totuşi, ar trebui să producă asupra noastră tăcerea preşedintelui, măcar şi pentru faptul că noi suntem un popor gălăgios la emoţii, care înţelege introvertirea ca pe un fel de nesimţire. Adică marele ideal al naţiunii, al continentului, al planetei (mă refer la lupta anticorupţie din România) este ameninţat prin decuplarea SRI de la aparate (de ascultare, desigur), şi, în această agonică zbatere, preşedintele ţării rămâne inert cu inima şi cu limba. Cool, nu?!
Aproape că este imposibil să-ţi închipui că domnul Johannis ar putea avea vreun amestec în toată zavera asta la care asistăm. În sensul că ar fi tras el sfori, prin interpuşi, să piardă unii sau alţii. Sigur, interesul domniei sale, teoretic, ar fi să-i mai taie puţin din nas binomului, că prea şi l-a luat la purtare. Dar îl crede cineva în stare de o aşa chirurgie? Să se alieze cu Băsescu şi Morar împotriva lui Helvig (Coldea) şi Kovesi? Pe de altă parte, dacă ar fi cu adevărat susţinătorul binomului în lupta anticorupţie, ar putea rămâne apatic, atâta vreme, la tot ceea ce vedem că se întâmplă?
Declaraţia de acum două zile a Laurei Codruţa Kovesi “noi suntem DNA şi nu ne lăsăm” mi se pare primul semn major de slăbiciune din partea acestei atotputernice doamne. Ca atunci când ai parte de dezertări şi vrei să ridici moralul trupelor, să stopezi fenomenul.
Ambasada SUA tace, preşedintele Johannis tace. De aici îngrijorarea, nu îndeajuns de bine camuflată retoric, a doamnei Kovesi. Ceva nu e în regulă! Unde a dispărut reacţia lor rapidă, în a o apăra? Chiar dacă, după două – trei zile de repliere, îi vor redeclara susţinere totală, sentimentul de sincopă va persista.
Este foarte posibil ca pripeala slugarnică a doamnei ministru Prună, de a forţa lucrurile propunând-o pe Laura Codruţa Kovesi, înainte de termen, fără respectarea procedurii, pentru un nou mandat la şefia DNA, să fi fost scânteia care a declanşat atâtea puternice şi imprevizibile reacţii de respingere.
Iar Monica Macovei, cu necontrolatele ei ieşiri viscerale şi reflexe securistoide, nu face altceva decât să mobilizeze forţe nebănuite în tabăra anti – Kovesi.
Eu unul aştept cu mare interes următorul interviu cu Darren White. Cred că acesta, prin secretele la care a avut acces, ştie întâmplări fascinante cu Kovesi, Tobă şi Codruţ Olaru. Că doar nu degeaba i-a propus pe toţi în distribuţie.
Sursa: Contele de Saint Germain
Adauga comentariu