Politică

Malformația dreptei românești

Monica-MacoveiRomânia este o anomalie din multe puncte de vedere, dar clasa politică și înțelegerea doctrinelor depășesc cu mult restul anomaliilor sistemului românesc. La noi, stânga devine peste noapte dreapta, în funcție de interese (vezi cazul PD-ului condus de Băsescu), stânga ajunge la guvernare și ia măsuri de dreapta, iar dreapta se transformă, peste noapte, într-un neofascism condus de foștii comuniști, Macovei fiind cel mai grăitor exemplu.

Pentru că, mai nou, lumina nu mai vine de la Răsărit sau din Germania ci vine de la Washington, dreapta românească a hotărât că trebuie să-și ia ca model, în mod absolut evident, stânga din Statele Unite. Da, știu că pare o noutate, dar liberalii și libertarienii din România au găsit un model performant de dreapta în stânga politică americană. E greu de conceput, dar dacă ne gândim că George Soros sponsorizează campania lui Hilary Clinton și că ONG-urile românești sunt creația lui, atunci asocierea nu mai este așa dificilă.

Marotele folosite de dreapta românească imită până la confuzie propaganda marxistă

Campionii acestor marote sunt ușor remarcat, fie că vorbim de ”jurnaliștii” de la Hotnews, de Rareș Bogdan, de Alina Mungiu Pippidi sau de Monica Macovei, ei vor mesteca aceleași concepte ”marxiste, dar de dreapta” pe care le cunosc foarte bine încă din perioada comunistă.

Verva cu care Relitatea TV, un post de televizune ”de dreapta”, care nu-și plătește taxele de ani buni, sprijină și propagă mesajele democraților din SUA (adică stânga din SUA), arată că românul mediu statistic, privitor la RealitateaTV, ascultă ce se spune la televizor fără a trece informația prin filtrul gândirii, iar ”jurnaliștii” profită, pentru a-și seta propria agendă.

O altă anomalie interesantă este Monica Macovei, această luptătoare anti-comunistă, stâlp al statului de drept și europarlamentar independent care apără la Bruxelles interesele oricui, mai puțin cele ale României. Din procurorul comunist care la mineriadă a dat declarație scrisă că la Universitate nu au fost victime și că tinerii de atunci (care erau mult mai frumoși și cu siguranță mult mai liberi ca cei de astăzi) nu au fost agresați de mineri, a devenit acum un pol al luptei împotriva corupției, un pilon al statului de drept și o mare portavoce a comunității LGBT în România.

Practic, propagandiștii comuniști cei mai duri au devenit acum de dreapta, diseminând propaganda marxistă. Astfel, au apărut pe tapet: unitate în diversitate, căsătoriile gay și discriminarea pozitivă a femeilor (legea care prevede un anumit număr de femei în Parlament). Evident că și la nivel european se lucrează pe același tipar, Merkel este un exeplu grăitor: comunistă, cu puternice vederi marxiste, acum reprezintă dreapta europeană.

Deși aceste obsevații sunt cel puțin evidente, aș putea spune chiar de bun simț, în România nu sunt observate pentru că nimeni nu-și dorește asta. Da, trebuie spus că propaganda de dreapta este una de sorginte marxistă în România. Ea nu are legătură cu Brătianu, ci mai degrabă cu Parhon sau Gheorghiu Dej. Teroarea ”statului de drept” se apropie de CEKA nu de FBI, iar libertatea de exprimare este un drept numai când avantajează corporațiile.

Autor: Alexandru David

Despre autor

contribuitor

comentarii

Adauga un comentariu

  • ca-i dreapta, ca-i stanga, pericolul actual il reprezinta islamul!!! Mai, oameni buni si frumosi dn toata lumea, treziti-va!!!

  • Minciună ordinară: “Practic, propagandiștii comuniști cei mai duri au devenit acum de dreapta, diseminând propaganda marxistă. Astfel, au apărut pe tapet: unitate în diversitate, căsătoriile gay și discriminarea pozitivă a femeilor (legea care prevede un anumit număr de femei în Parlament). Evident că și la nivel european se lucrează pe același tipar, Merkel este un exeplu grăitor: comunistă, cu puternice vederi marxiste, acum reprezintă dreapta europeană.”
    Ai o concepție reacționară