Noua Ordine Mondială și conspirația MERKEL – PUTIN (V)

Despre o Nouă Ordine Mondială se vorbește de foarte multă vreme, ulterior încheierii celui de-Al Doilea Război Mondial. Chiar și dictatorul Nicolae Ceaușescu avea astfel de aspirații, numai că el vedea transformarea lumii într-una comunistă, care să includă Africa și chiar țările arabe, în detrimentul expansiunii Vestului.

Dacă tot am ajuns la această noțiune trebuie spus că, prin Vest, Occident sau Apus nu se mai înțelege doar conglomeratul de țări potrivnice fostei URSS din vestul Europei. Utilizările mai noi vizează de fapt lumea dezvoltată a planetei, adică țări de „primă mână” sau „dezvoltate”. Din care fac parte cele 33 de state membre în OCDE (Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică), cuprinzând majoritatea țărilor din UE (mai puțin Bulgaria, țările baltice, Croația, Malta, România și Cipru), la care se adaugă Norvegia, Elveția, Canada, Chile, SUA, Irlanda, Islanda, Israel, Coreea de Sud, Japonia, Australia, Mexic și Turcia.

Deci, în anumite situații, când spunem Occident ne putem raporta la cele 33 de state din OCDE, considerate ca făcând parte din „lumea întâi” a planetei. Sau la acele țări care, după cea de-a doua conflagrație mondială, au fost aliate cu Statele Unite ale Americii ori cu Europa Occidentală. Așadar, noțiunile de Vest sau Apus nu au o conotație geografică, țările din fostul bloc comunist nefiind considerate „vestice”, în timp ce Coreea de Sud ori Japonia sunt.

Potrivit analiștilor, o Nouă Ordine Mondială ar viza acea conspirație planetară pusă la cale de grupuri de putere financiară și politică gen Bilderberg. Cu alte cuvinte, o elită mondială ocultă, ce ar conspira în scopul constituirii unui guvern mondial, care să înlocuiască cabinetele statelor naționale suverane, punând capăt luptelor pentru putere pe plan internațional. De multă vreme se speculează că diverse evenimente semnificative din politică și finanțe (ultima fiind criza economică internațională) au fost orchestrate de un grup de forță, prin intermediul unor organizații de fațadă. Care evenimente contemporane sunt percepute ca făcând parte dintr-un plan aflat în curs de desfășurare, pentru a se ajunge la dominația mondială.

După cel de-Al Doilea Război Mondial, mai mulți șefi de stat, în frunte cu președintele american Woodrow Wilson și prim-ministrul Regatului Unit Winston Churchill au folosit termenul de Noua Ordine Mondială. De la această idee s-a plecat pentru constituirea ONU (Organizația Națiunilor Unite) și NATO (Organizația Tratatului Atlanticului de Nord), dar și a sistemului „Bretton Woods” ori Acordului General pentru Tarife și Comerț. În anii de escaladare a Războiului Rece (1947 – 1957), analiștii conspirației au amplificat seria de acuzații nefondate la adresa francmasonilor, iluminaților și evreilor, care ar pune la cale o conspirație comunistă internațională.

Teologii creștini și mirenii se tem de-o conspirație globalistă, care să ducă la îndeplinire profețiile despre sfârșitul lumii din Biblie, în special din Cartea lui Ezechiel, Cartea lui Daniel, predica lui Iisus de pe Muntele Măslinilor, din Evangheliile sinoptice și Cartea Apocalipsei. Aceștia susțin că adepții diavolului ar complota pentru inducerea în eroare a omenirii, în scopul acceptării unei teocrații satanice care să domine lumea. În multe teorii ale conspirației contemporane creștine, profetul mincinos va fi ultimul papă de la Vatican, un guru carismatic din mișcarea New Age sau chiar liderul unei organizații fundamentaliste creștine. În timp ce Anticristul va fi un președinte al Uniunii Europene, secretarul general al Organizației Națiunilor Unite sau un personaj virtual postat pe display-ul unui supercomputer.

Tot teoreticienii conspirației utilizează termenul de „Al patrulea Reich” (în engleză „Fourth Reich”) ca sinonim pentru Noua Ordine Mondială. Ceea ce sugerează că ideologia statului și guvernarea mondială vor fi similare celor național-socialiste din al treilea Reich. În general se speculează că Noua Ordine Mondială este pusă în aplicare treptat prin entități precum Banca Centrală a SUA („The Fed”) în 1913, Liga Națiunilor în 1919, Fondul Monetar Internațional în 1944, Organizația Națiunilor Unite și Banca Mondială în 1945, Organizația Mondială a Sănătății în 1948, Uniunea Europeană în 1958 și introducerea monedei euro în 1993, Organizația Mondială a Comerțului în 1998 și Uniunea Africană în 2002.

„Europa va fi un stat federal”

De câte ori are ocazia, Mihail Gorbaciov amintește opiniei publice că, împreună cu Papa Ioan Paul al II-lea, a lucrat pentru edificarea unei Noi Ordini Mondiale. Ultima oară ar fi făcut-o la comemorarea căderii Zidului Berlinului din noiembrie 1989, nu înainte de-a se mândri cu rolul său în acest eveniment și apărându-se împotriva criticilor ruși, care îl acuză de distrugerea Imperiului Sovietic.

„Dacă Uniunea Sovietică ar fi dorit, ar fi putut stopa reunificarea Germaniei. Și ce s-ar fi întâmplat atunci? Nu știu. Poate Al III-lea Război Mondial”, a declarat Gorbaciov reporterilor. Fostul lider a mai criticat comportamentul SUA, care ar fi suferit „un complex al victoriei” după Războiul Rece, extinzându-și puterea în toată Europa și în toată lumea. Ceea ce n-a fost pe placul multor alianți occidentali, dar mai ales a germanilor, francezilor și italienilor.
Gorbaciov mai este de părere că SUA, Rusia și Europa trebuie să coopereze la crearea unei Noi Ordini Mondiale. Ceea ce, din nou, nu poate conveni Germaniei – lăsată oarecum pe dinafară, sau Chinei, care nici măcar nu este luată în calcul.

Încă din 1988 Mihail Gorbaciov declara: „De-acum încolo, progresul global este posibil numai prin consens universal în stabilirea unei Noi Ordini Mondiale”. Și adăuga, mulți ani mai târziu: „A fost nevoie de criza economică din 2008 și 2009, pentru a deveni clar că modelul vestic a fost o iluzie. Statisticile arată că cei săraci și clasa de mijloc nu au beneficiat de-o creștere economică semnificativă în ultimele decenii. Drept urmare, modelul actual nu are nevoie de o adaptare, ci de o înlocuire. Suntem convinși că un nou model va apărea, unul care va pune accent pe nevoile și binele public”. Oare așa să fie? Să se schimbe vreodată principiile și mentalitățile pe care s-a clădit umanitatea? Greu de crezut…

În ianuarie 1989, o delegație a Comisiei Trilaterale – formată din ex-premierul japonez Yasuhiro Nakasone, ex-președintele francez Valéry Giscard d’Estaing, bancherul american David Rockefeller și fostul secretar de stat al SUA, Henry Kissinger – s-a întâlnit cu Mihail Gorbaciov, pentru a-l convinge că URSS trebuie să se integreze în marile structuri financiare ale lumii, GAT, FMI și Banca Mondială. La un moment dat, Giscard d’Estaing i-a declarat fostului lider de la Kremlin: „Domnule președinte, nu pot să vă spun exact când se va întâmpla – probabil într-un interval de 15 ani -, dar Europa va fi un stat federal și trebuie să vă pregătiți pentru asta”.

Dan Coste
sursA: e-politic.ziuanews.ro