După 20 de ani de la Revoluţie, Traian Băsescu dansează cu “folcloriste” hora lui Ceauşescu pe ruinele guvernului, iar miniştrii demisionari PSD, în funte cu Dan Nica, se aliniază în faţa camerelor cu nişte mutre “întunericite”, aidoma lui Ceauşescu încadrat de Manea Mănescu şi Elena Ceauşescu în discursul terminal de condamnare a “huliganilor” de la Timişoara. Emil Boc măreşte pensiile, “mai dă-le o sută de lei, Nicule”. În calitate de cetăţeni, am trăit degeaba aceşti 20 de ani de libertate. Suntem acolo de unde n-am plecat niciodată: în România Socialistă. Asistăm, după ani de “exerciţiu democratic” la refacerea legăturii prin fir direct dintre Marele Cârmaci, acum ajuns căpitan de vas, şi popor. Ce am avut după ’89 şi nu aveam înainte? Un Parlament. Ce este acum Parlamentul, ideea de Parlament? În cea mai mare parte, o adunătură de clănţăi, agramaţi, leneşi şi îmbuibaţi. Ce propune dl. Băsescu? Să fie împuţinaţi zdravăn prin voinţa poporului. Aplauze. Urale. Ovaţii.
Am mai avut şi un Guvern. Ce a mai rămas din el? Dl. Băsescu provoacă încăierarea PSD – PD-L, îi lasă pe onorabili să se producă în faţa publicului în toată micimea, meschinăria, obedienţa, prostia, neruşinarea lor, după care îi aduce la ordine: bezmeticilor, iresponsabililor, ăsta e guvern, compromiteţi Ministerul de Interne, ideea de executiv, nimic nu vă mai închide gurile alea hămesite. Aplauze. Urale. Ovaţii. S-a dus şi Guvernul, ideea de Guvern, s-a înjumătăţit, a rămas corpul de valeţi ai preşedintelui condus de un majordom. E şi mai ieftin.
Dar cine face Guvernul şi Parlamentul? Păi, partidele. Prin urmare, la Tg. Mureş, dl. Băsescu probozeşte hotărârile de guvern luate în şedinţe de partid, încercarea partidelor de a se substitui statului, de a-l submina. Corect. Să le ia dracu şi pe partide. Aplauze. Urale. Ovaţii. Lărgiţi hora, nu fiţi hoţi, să ne ajungă la toţi.
Folosind dispreţul şi ura populaţiei, justificate de prestaţia politicienilor, dl. Băsescu desfiinţează imaginea partidelor, guvernului, parlamentului. Ce înseamnă partide, guvern, parlament? Înseamnă politică, acestea sunt principalele moduri de fiinţare a politicului într-o ţară democratică. Dl. Băsescu nu este preocupat să fraudeze alegerile prezidenţiale în decembrie, d-sa le “fraudează” chiar acum, constituindu-se drept candidatul antipolitică. De la anticorupţie, la antipolitică. A mai făcut lucrul acesta, în campania pentru primărie, dl. Sorin Oprescu, cu mijloace mult mai rudimentare: vă amintiţi sloganul său ultim, lumea s-a săturat de politică (nu numai de corupţie şi demagogie, de politica însăşi), eu candidez nu numai independent, ci şi apolitic. Şi a câştigat. Acum, dl. Băsescu încearcă performanţa paradoxală de a folosi, el, personajul emblematic al politicianismului combinagist, cinic, lipsit de scrupule, drept combustibil pentru cursa sa prezidenţială dispreţul şi ura populaţiei faţă de politic. Ca şi Nicolae Ceauşescu, el doreşte să anihileze politica, lăsând să funcţioneze o singură legătură privilegiată: Băsescu şi poporul. Şi asta cu largul concurs al unei clase politice de tejghetari inconştienţi. Şi al crizei care muşcă din ce în ce mai adânc.
Dl. Băsescu nu doreşte doar încă un mandat. Vrea un alt fel de mandat, în care să nu mai fie sâcâit de parlament, de guvern, de partide, să nu mai existe între el şi popor decât un echipaj executiv mic şi supus, care asta să şi facă, să execute ordinele lui întocmai şi la timp. Şi dacă va reuşi, n-o va face furând voturi cu ajutorul Ministerului de Interne, ci prin votul nostru liber.
Cristian Tudor POPESCU
sursa: gandul.info
Adauga comentariu