Politică

De ce a dispărut în Parlament Legea lui Avram Iancu?

avram_iancuSolicitarea pe care am depus-o ieri la Parlament alături de câțiva moți inimoși pentru ca Legea prin care Avram Iancu este recunoscut ca Erou Național, respinsă o dată de Iohannis, să nu mai stea ascunsă din cauza UDMR. Iohannis și Parlamentul au avut timp pentru legea zilei limbii maghiare, dar nu vor Legea lui Avram Iancu!

Către
PARLAMENTUL ROMÂNIEI, Camera Deputaților
Domnului Valeriu Zgonea, Preşedintele Camerei Deputaţilor

Domnilor Parlamentari,
Constatăm cu nedumerire și îngrijorare că simbolurile și modelele noastre naționale sunt ignorate și chiar trădate, fie-ne iertată observația, de chiar aceia care ar trebui să le păzească și să le reprezinte, adică de aleșii noștri pe care îi plătim. Adică de Dumneavoastră.

Nu înțelegem de ce românilor, fie ei moți, maramureșeni, moldoveni, bănățeni, olteni, dobrogeni, nu li se acordă un tratament egal cu cel al etnicilor reprezentați în Parlament de un ONG, adică al ungurilor. Nu avem nimic cu ei, atâta timp cât ne lasă în pace, dar iată că nu ne lasă. Noi așa credem căci, altfel, ar însemna că vina pentru ceea ce se întâmplă ar fi numai a Dumneavoastră, ceea ce ar însemna bai mare.

Cum să înțelegem noi, moții – și noi, românii, în general – indiferența și chiar ostilitatea Dumneavoastră față de un simbol atât de românesc și atât de curat în conștiința noastră, cum este Avram Iancu, moțul nostru și românul nostru? Considerați Domniile Voastre că nu merită Avram Iancu cinstea de a fi declarat erou? Cât trebuie să mai aștepte la rând legea aceea prin care este declarat erou național, că din 2012 tot așteaptă, de parcă Iancu ar fi un proscris și un criminal, cum sunt alții, ai altor neamuri, cărora dumneavoastră le îngăduiți statui și monumente. Poate știți Dumneavoastră că Iancu s-ar face culpabil de o vină asemănătoare, dar atunci vă rugăm să ne spuneți, ca să aflăm și noi.

Și poate nici nu am fi purces la acest memoriu, că noi suntem răbdători, știți, dacă nu ați fi votat, cu o grabă care ni se pare nelalocul ei, declararea oficială a Zilei limbii maghiare. Fie sănătoși ungurii și limba lor, dar pe noi când ne veți lua în considerare, că nu știm să fi greșit cu ceva, dacă nu cumva iubirea noastră pentru Iancu al nostru o fi vreo greșeală. Nouă ni se pare că atenția acordată nouă românilor, prin dezinteresul (sau ostilitatea) față de Avram Iancu, este un tratament inegal și necinstit, comparativ cu cea acordată conlocuitorilor noștri minoritari, ungurii.

Domnilor Parlamentari,
Suntem nemulțumiși și tulburați și ne stau pe limbă vorbe pe care n-am vrea să le spunem, pentru că la noi vorbele devin fapte. Noi înțelegem și rațiunile de partid, că doară nu suntem proști, dar mai știm că orice compromis politic trebuie să aibă o limită, iar această limită este interesul național. Noi considerăm că Avram Iancu este o chestiune de interes național, de respect elementar față de propria istorie.

De aceea, vă rugăm respectuos să vă faceți datoria de parlamentari români, aflați în slujba românilor, și să cumpăniți bine rațiunile de partid și rațiunile de interes național. Acordați atenția cuvenită celor pe care i-am delegat să ne reprezinte: domnul Laurian Stănchescu (cel care, în numele nostru, a inițiat în Parlament legea declarării lui Avram Iancu erou și martir național), doamna Mădălina Corina Diaconu, domnul Bogdan Diaconu, domnul Lucian Curelariu și domnul Dumitru Manea.

Vă rugăm, de asemenea, să ne răspundeți, prin domniile lor sau public, la următoarele întrebări:

1. Pe cine supără atât de tare Avram Iancu al nostru, de tot zăboviți cu supunerea proiectului de lege votului în Camera Deputaților?
2. Cine se opune promulgării acestei legi, în afară de Domnul Președinte al României?
3. Când veți binevoi să votați această lege? Noi am dori să se întâmple înainte de 30 noiembrie când, am aflat din presă, va fi o manifestație la Cluj pentru autonomia Ardealului (organizată de iredentiștii maghiari), pentru care au murit mii de moți și milioane de alți români, ca să facă parte din România. Când, domnilor Parlamentari?

În speranța că îngrijorările și dorințele noastre au fost bine înțelese, primiți, domnilor Parlamentari, respectele noastre încă răbdătoare.

16.11.2015/Moții din Apuseni:

Stănchescu Laurian

Curelariu Lucian

Diaconu Mădălina Corina

Diaconu Bogdan

Manea Dumitru

Sursa: Justitiarul.ro