Politică

Scene incredibile la Varşovia! Oamenii au incendiat steagul UE şi au strigat „Polonia pentru polonezi”

hqdefaultZeci de mii de oameni au ieşit pe străzile din Varşovia, miercuri, pentru o manifestare organizată de extrema dreaptă, au mărşăluit sub sloganul „Polonia pentru polonezi”  şi au dat foc steagului Uniunii Europene.

Poliţia a spus că în jur de 25.000 de oameni s-au alăturat manifestaţiei, care a marcat aniversarea revenirii Poloniei la independenţă, după Primul Război Mondial, în timp ce organizatorii au spus că numărul participanţilor a fost de 50.000 de oameni.

O mare de steaguri roş-albe s-a revărsat pe străzile capitalei, iar unii protestatari au incendiat un steag al Uniunii Europene, iar alţii au afişat bannere cu sloganul „EU macht frei” (cu referire la sloganul Arbeit macht frei afişat pe porţile de la Auschwitz şi care înseamnă „munca te eliberează”).

„Ieri a fost Moscova, azi Bruxellesul ne ia libertatea”, a strigat un grup.

Mii de poliţişti au supravegheat manifestaţia, care a fost presărată cu numeroase petarde, fumigene, dar altfel paşnică.

Sursa: Lupul dacic

Despre autor

contribuitor

comentarii

Adauga un comentariu

  • Atentatul de la Paris a fost prevazut de coperta “The Economist”?
    Pe coperta celor de la “The Economist”, apar predictiile lor pentru anul 2015. Coperta intreaga arata asa:
    https://img.4plebs.org/boards/pol/image/1440/43/1440432541867.jpg

    Partea din dreapta jos a coperţii arată unele simboluri mai criptice. Există o grămadă de pământ pe jos și două săgeți pe care e scris 11.5 și 11.3. Stând în fața, este Alice din Țara Minunilor privind în sus către pisica de Cheshire. Această pisică emblematică este cunoscută pentru capacitatea pe care o avea de a dispărea cu totul, lăsând vizibil doar rânjetul ei înfiorător.
    Alice:
    http://vigilantcitizen.com/wp-content/uploads/2015/01/dirt.jpg

    Pisica:
    http://vigilantcitizen.com/wp-content/uploads/2015/01/cat.jpg

    11.5 si 11.3 este o anagrama si inseamna 11.13.15? Adica “Vineri 13”, 2015?

    Vineri 13:
    Ziua de vineri 13 este în credința populară (Triskaidekafobie), o zi fatală în care se petrec nenorociri. Persoanele superstițioase nu au curajul în această zi ghinionistă, să întreprindă nimic, ca de exemplu încheierea unor contracte, sau să pornească într-o călătorie.

    Superstiția zilei de vineri 13 își are originea în arestarea majorității cavalerilor templieri (inclusiv Marele Maestru) la ordinul regelui Filip al IV-lea al Franței, pe data de vineri 13 octombrie 1307

    Ziua cu ghinion se consideră a fi confirmată atunci când cuiva i s-a întâmplat în această zi o nenorocire, ca de exemplu un accident rutier. După o investigație a clubului auto german ADAC, s-a prezentat o statistică a accidentelor rutiere a anului 2000, și anume în zilele de vineri 13 au avut loc 894 de accidente în timp ce media accidentelor în celelalte zile era de 975. Un an calendaristic are cel puțin o zi de vineri care cade pe data de 13 și cel mult trei zile de acest fel.

    https://ro.wikipedia.org/wiki/Vineri_13

    Ce ne atrage atentia din frazele de mai sus este urmatorul lucru: ORDINUL TEMPLIERILOR

    Sărmanii soldați ai lui Cristos și ai Templului lui Solomon (latină Pauperes commilitones Christi Templique Solomonici), cunoscuți mai ales sub numele de templieri sau Ordinul Templului (franceză Ordre du Temple sau Templiers), au fost unul dintre cele mai cunoscute ordine călugărești militare (catolice) creștine. A luat naștere la inițiativa francezului Hugo de Payens în anul 1119 în Ierusalim, ca o organizație militar-călugărească, cu scopul declarat de a apăra pe peregrinii (călători) creștini în Țara Sfântă.

    Recunoscut oficial de Biserica catolică, prin acceptarea de către papa Inocențiu al II-lea în 1139 a formei lui de organizare, Ordinul a crescut repede ca număr de membri și putere. Ordinul (Organizația) cuprindea călugări militari războinici, călugări capelani și călugări de serviciu (slujitori). Cavalerii templieri puteau fi recunoscuți la îmbrăcăminte, după o mantie albă cu o cruce roșie, distinctivă, și erau printre cei mai bine echipați, antrenați și disciplinați războinici din perioada cruciadelor. Membrii Ordinului care nu erau războinici au creat o puternică infrastructură economică în întreaga creștinătate, introducând pentru prima oară proceduri financiare care au reprezentat începutul sistemului bancar, și au construit numeroase fortificații în Europa și Țara Sfântă.

    In sectiunea “Arestările și dizolvarea”:

    În data de vineri, 13 octombrie, 1307 (o dată legată greșit de originea superstiției zilei de vineri 13), Filip a ordonat ca Molay și alți templieri francezi să fie arestați simultan. Ei au fost acuzați de numeroase erezii, și torturați pentru obținerea de mărturisiri de blasfemie. Mărturisirile, deși obținute sub presiune, au provocat un scandal la Paris. După alte insistențe din partea lui Filip, papa Clement a emis bula Pastoralis Praeeminentiae la 22 noiembrie, 1307, care cerea tuturor monarhilor creștini din Europa să-i aresteze pe templieri și să le confiște averile.

    Papa Clement a cerut audieri papale pentru a determina vinovăția sau nevinovăția templierilor, și, o dată eliberați de tortura INCHIZITORILOR, mulți și-au retras mărturisirile. Unii aveau suficientă experiență legală pentru a se apăra în procese, dar în 1310, Filip le-a blocat tactica, folosind mărturiile forțate precedente ca justificare pentru arderea pe rug a zeci de templieri la Paris

    https://ro.wikipedia.org/wiki/Ordinul_Templierilor

    Ca sa nu murim prosti… Oare ce religie au “refugiatii” si “jihadistii” care vin in Europa si ce religie au nativii albi, victimele?
    http://www.europeanguardian.com/images/Images/EU/london-protest-slogans.jpg

    http://unclesamsmisguidedchildren.com/wp-content/uploads/2015/08/islam_europe.9.jpg

    https://3.bp.blogspot.com/-zRpn5B1Atvc/VOVem4k_sLI/AAAAAAAADwo/HcCwZKj77zU/s1600/eurabia.jpg

    Sa nu uitam de “Charlie” si “marsul solidaritatii”.
    Je suis Mascarade…
    http://cont.ws/uploads/pic/2015/9/1900393_600%20(2).png

    In caz ca mai exista nedumeriri:
    – Friday the 13th Massacre: False Flag Operation Designed to Sequester and ‘Quarantine’ the NWO Climate Conference in Paris
    http://stateofthenation2012.com/?p=25430

    Dupa legile Antonescu, Big Brother, Dragnea, etc vine “Patriot Act”-ul european.

    PS: multa dragoste din partea francezilor:
    https://www.youtube.com/watch?v=E3ZpCF1ZLxM

  • Un articol in care sunt doua fotografii foarte interesante.
    Mariti imaginea sa vedeti mai bine “victima”
    http://stateofthenation2012.com/wp-content/uploads/2015/11/151113-france-attacks-mn-1720_75c73b1f1369b1ea4588faf9f21a906b.nbcnews-ux-2880-1000.jpg

    Aceeasi “victima” este mare “ghinionista”. Se pare ca nu exista atentat sa nu o “prinda” la mijloc! De data asta a mai fost si Vineri 13, ziua in care templierii au fost arestati de jihadistii de la Vatican. Si jurnalistii calare cu camera pe ea:
    http://stateofthenation2012.com/wp-content/uploads/2015/11/crisis-actor-4.jpg

    “False Flag” si manipulari emotionale de doi bani. Victimele reale nu sunt “staruri” sunt doar numere, pentru statistica.

    Articolul cu fotografiile:
    – Friday the 13th Massacre: False Flag Operation Designed to Sequester and ‘Quarantine’ the NWO Climate Conference in Paris
    http://stateofthenation2012.com/?p=25430