Totul pleacă de la discurs.
Unii se crispează când trebuie să vorbească în public. Sunt podidiţi de grimase, rictusuri, lapsusuri, poticneli, de parcă s-ar jupui pe dinăuntru să-şi disloce de-acolo, spre oratorică expectorare, infinitivul “a fi” ori imperativul “trebuie”. A devenit corvoada vieţii lor să încheie o frază şi apoi să constate efectele asupra audienţei: mutre apatice, fălci încleştate în blocarea vreunui căscat, echipa de zgomote agitându-se stângaci, prin mulţime, să simuleze oarece efervescenţă.
Avantajul este că, pe durata discursurilor lor, te poţi gândi la ale tale. Timpul îţi este pierdut numai pe jumătate. Iar la sfârşit nu rişti să fi scăpat ceva esenţial, pentru că aceşti politicieni sunt ca rumegătoarele: înghit şi regurgitează, înghit şi regurgitează. De-asta şi lasă impresia de vomă iminentă de fiecare dată când deschid gura. Cred că i-aţi recunoscut, după descrierea anterioară, pe reprezentanţii lor emblematici: Vasile Blaga şi Gabriel Oprea.
Alţii vorbesc mulţimii cu dezinvoltură. Nu mai puţin plictisitor dar fără chinul punerii în frază. Cuvântul, pentru dânşii, nu are materialitate, nu se doreşte o cărămidă de construit edificii durabile. Este doar o acuarelă virtuală, pentru umplerea contururile unei cărţi de colorat. Altfel spus, o abureală.
Aceştia sunt gargaragiii de profesie, cel mai adesea avocaţi, cu ştiinţa promovării formei fără fond, cu îndemânarea ambalării vidului în cele mai neaşteptate şopârle propagandistice. Orice temă le propui, declanşează la secundă şuvoaie retorice de deturnare a discuţiei spre ce le convine lor. Exponenţi? Alina Gorghiu şi Cătălin Predoiu.
S-ar putea crede că cei din urmă au un auditoriu mai puţin predispus spre moţăială decât primii.
Total eronat! Pentru că, ceea ce-i face indigeşti şi pe unii şi pe alţii la nivelul societăţii, este lipsa lor absolută de magnetism social, incapacitatea lor de a se conecta, pe bune, la sufletul oamenilor.
Sunt falşi, sunt neconvingători, sunt dizgraţioşi, sunt “moartea pasiunii”.
Şi-aşa, de-atâta stres şi lipsuri, libidoul românilor abia mai pâlpâie. Să te prezinţi în faţa lor, pentru a-i resuscita, cu astfel de politicieni sălcii care te mint amatoristic, care nu sunt în stare să seducă electoral nici măcar muştele verzi, dependente în principiu de emanaţii ca ale lor, este pentru partidele din România o dovadă de alarmantă debilitate.
Nu avem politicieni de anvergură, nu avem lideri cu carismă, suntem o turmă de oi infiltrată cu lupi de carieră şi nu există nimeni prin preajmă să dea alarma, să sune mobilizarea generală.
Iar ciobanul suprem, în loc să-şi îmbrace bunda de luptă şi să-şi asmută armata de câini asupra lupilor din turmă, deghizaţi în bunicuţe, s-a retras în stâna lui de la Cotroceni şi scoate capul printre creneluri doar atât cât să nu fie dat dispărut.
Cat despre discursul său, mai bine să nu insistăm. Moartea pasiunii la superlativ.
Paradoxul este că, deşi avem politicieni atât de plicticoşi, noi, poporul contemplativ, nu ne plictisim deloc. O ţinem din spectacol în spectacol, într-un crescendo al dezvăluirilor care promite un climax de superproducţie.
Să ne aşezăm deci confortabil în fotoliu, cu berica şi punga de floricele alături. Săptămâna viitoare, de întreţinerea tensiunii telenovelistice pe ecranele primitoarelor noastre bârloguri, se va ocupa Elena Udrea.
La mai mare!
Sursa: Contele de Saint Germain
Adauga comentariu