M-am gândit dacă mama lui Remus Cernea pune murături prima dată când m-am apucat să scriu aceste rânduri. Gânduri care-mi confirmă faptul că practic mintea îmi dădea rateuri..şi mai mult decât atât – am ținut neapărat să le şi expun unui pseudo-public virtual…în momentul în care scriu nu sunt sigur că voi face publice sus-menționatele și poate mai jos continuatele gânduri.
Nu pricep multe, în mare parte nu pricep diferențele astea între șanse, nu într-un mod bolșevic și nici măcar ponderat de stânga..un inadaptat nu e de la sine înțeles că militează pentru o egalitate de șanse şi nu speră că-i va atrage pe toți în mlaștina incertitudinii în care se zbate, nici că un inadaptat nu a încercat să se adapteze…ci doar că nu prea are cum să se adapteze cu totul, să aplatizeze nişte pulsaţii de caracter pentru a se descurca în cotidian. Nu consider că orice inadaptat are o vocaţie de erou, nu cred că putem să tragem societatea după noi(sau din păcate înspre noi)…şi ce amar de modele suntem până la urmă? …
Frica de a fi banal poate atârna greu în balanţa activităților zilnice. Pe de o parte vrei să te adaptezi, pe de cealaltă fiind banal este egal, în orice bază, cu depunerea armelor. Eşti banal şi gata, ai renunţat, te-ai adaptat şi nici măcar nu ai făcut-o într-un mod remarcabil, eşti parte din marea masă de oameni care nu scriu pentru Vice şi doar urmează stilul de viaţă promovat acolo. O expresie mi-a plăcut într-un documentar pe care l-am vizionat recent : „Frica de oamenii invizibili” – consider că se potriveşte contextului.
Şi cred că trebuie să scriu acest lucru acum pentru că-l consider un punct central al acestei expuneri: nu vorbesc despre inadaptații cuantificabili şi contabilizabili. Nu vorbesc despre inadaptatul acceptat şi patentat de sistem, şi cu riscul de a da dovadă de o nepuţinţă de a depăşi adolescenţa, nu cred că urmând stilul de viaţă promovat de anumite curente (artistice,muzicale,etc.) te poţi numi inadaptat. Poate că inadaptat înseamnă că stilul tău de viaţă şi toată scara valorilor te pot aduce în postura unei parii sociale, exclusă de societatea multi-culturală,multi-diversificată,multi-adaptată. Un inadaptat nu are un loc special de recreere delimitat democratic şi birocratizat conform cerinţelor în domeniu, cel puţin nu are un loc de aşa natură cu firmă luminoasă la uşă.
Un inadaptat poate să respecte anumite rigori, îşi poate respecta, de exemplu, părinţii şi eforturile făcute (în cazul în care au fost făcute, şi chiar şi aşa – faptul că are posibilitatea să aibă această alegere înseamnă că nu a fost democratic aspirat din uter) pentru a-l aduce în postura în care este. Viaţa e o înlănţuire de evenimente care duce inevitabil la rezultatul final…acum suntem în deplină ecuaţie.
Inadaptaţi rămânem până ne vom asuma cu totul condiţia de inadaptaţi, pentru că ni s-a spus şi n-am avut urechi să ascultăm : prigoniţi vom fi ( în sensul soldatului prins în spatele liniilor inamice – au fost cei de înaintea noastră, noi rămânem să calculăm până ne va izbi realitatea în mod implacabil) . Din păcate, cromatic, pentru noi , a încetat să existe gri-ul, indiferent la capătul cărui spectru sau interval sau orice alt cuvânt doriți dumneavoastră să interpuneți considerăm că suntem. Avem de ales între non-culori..
Revin la murături…şi ma gândesc invariabil şi din păcate la supermaket-urile pe care le vor frecventa toţi viitorii dintre noi bunici.
Autor: Paul-Cristian Dascalu
Sursa: Hanul lui Papuc
Adauga comentariu