Mare fierbere in randul sindicatelor! Esalonul doi se agita, a preluat, de facto, fraiele si ii acuza pe cei de deasupra ca ar fi tradat sau ar fi fost fraieriti de guvernanti la negocierea legii salarizarii bugetarilor.
La cat de prost este proiectul viitoarei reglementari, s-ar putea sa aiba si dreptate. Atat doar ca, dupa toate probabilitatile, nu pornirile sindicale si fidelitatea fata de bugetari ii mana in lupta pe lupii mai tineri, ci lupta pentru putere in interiorul mamutilor sindicali.
De fapt, daca ne uitam in urma, din anii’90 incoace, miscarea sindicala din Romania a fost o gluma proasta pentru sidicalisti si o afacere excelenta pentru lideri. La varful confederatiilor sindicale vedem de atunci aceleasi figuri, eternizate. Doar guvernatorul BNR le mai depaseste longevitatea in functie.
Imensa majoritate a liderilor sindicali, adevarati baroni si ei, sunt foarte bogati, prosperi oameni de afaceri prin intermediari, conduc doar masini de lux si au proprietati care ii umplu de invidie pe multi dintre politicieni.
Singurii care au plecat din functii au fost cei care au facut pasul, bine negociat, catre politica, de exemplu Miron Mitrea, Marian Sarbu, Victor Ciorbea si, cel mai recent, Adrian Croitoru. S-au dus acolo ca sa promoveze, nu-i asa, si mai bine interesul sindicalistilor. Ii vedem tot mai prosperi, atasati exclusiv propriului interes. Fostii sindicalisti, ajunsi ministri, parlamentari sau mai stiu eu ce, nu dau doi bani pe fostii tovarasi. Cum nu dadeau nici in perioada in care ii conduceau.
Si in acest timp care a fost bilantul miscarii sindicale din Romania? Nu-mi amintesc de vreo mare victorie, legitma si reala, a acesteia. Spun legitima si reala pentru ca blocarea reformelor si concesii populiste ale politicienilor, recompensate la vot, nu sunt victorii ale sindicalistilor, ci, pe termen lung, impotriva lor.
In schimb, va pot da zeci de exemple de implicare a sindicatelor in lupta politica, fatis sau pe la spate, in schimbul unor avantaje strict ale liderilor. Principalul partener, dar nu singurul, a fost si este PSD. Chiar si acum, legea salarizarii a fost negociata de liderii sindicali cu fostul lor tovaras, Marian Sarbu.
Jocurile politice si de putere in care au fost intotdeauna implicati reprezinta motivul pentru care mesajul liderilor sidicali l-a concurat in populism pe cel al politicienilor. Si tot din acest motiv liderii sindicali au fost prin excelenta antireformisti, chiar si atunci cand era evident ca, fara reforma, sindicalistii o vor duce cu mult mai rau.
Cu acest mesaj populist, antireformist si aberant incearca si acum esalonul doi sindical sa-si construiasca accederea la varf. Ierarhizarea din legea constestata e proasta, iar faptul ca ea se refera la o masa bugetara nereformata e o imbecilitate, dar solicitarea de majorare a salariilor in acest moment nu e cu nimic mai inteligenta. Iar faptul ca avem bugetari prea multi care nu pot fi mai bine platiti, este in mare masura din vina antireformismului sindical.
Dar liderii sindicali nici nu-si doresc, in mod real, decat o masa de oameni saraci si nemultumiti care sa vada in ei ultima speranta de a mai primi un leu in plus si de a mentine un status quo pagubos. Aceasta este sursa puterii lor si sunt la fel de vinovati ca politicienii pentru stagnarea Romaniei si tradarea intereselor nationale. In fond, nu e nicio diferenta intre baronii sindicali si cei ai politicii.
Constantin Racaru
sursa: ziare.com
Adauga comentariu