In doar cateva zile, localitatea Ocnele Mari, din judetul Valcea, s-a transformat intr-un lac de sare. Exploatarea minera de aici a fost inchisa in urma cu cativa ani, dar statul nu a avut bani pentru consolidarea si ecologizarea fostei exploatari. Intrebarea noastra este: cine urmeaza?
In Romania exista zeci, sau chiar sute de mine abandonate de catre stat. In ciuda faptului ca a fost constituita o Agentie a Zonelor Miniere (una dintre cele mai parazitare de acest fel) si o societate cu capital de stat responsabila cu procesul de inchidere a minelor dezafectate, situatia lor actuala este absolut dramatica.
Este bine stiut faptul ca lucrarile de inchidere ale unor mine pot fi mai complexe decat exploatarea lor in sine, iar fondurile necesare sunt pe masura procesului. Spre exemplu, numai pentru exploatarea abandonata de la Rosia Montana ar fi necesari peste 60 de milioane de euro, in lucrari de conservare si ecologizare.
Rosia Poieni, fosta exploatare miniera de cupru (una dintre cele mai mari din Europa, care acopera circa 60% din rezervele de cupru ale Romaniei) este o adevarata bomba ecologica.
Exact ca in urma cu 20 de ani, conducerea de stat si de partid a cerut sa se gaseasca solutii urgente pentru « bomba » de la Rosia, a acordat niste bani pentru stramutarea locuitorilor de la Ocnele Mari dupa care s-a intors la problemele stringente ale zilei.
Cand o zbura porcu` se vor lua si alte solutii, caci guvernul nu mai are nici bani, nici timp pentru a rezolva problemele.
La Baia Mare, La Zlatna, la minele de uraniu sau cele de carbune abandonate situatia este la fel de dramatica. Oricand, in orice moment se poate intampla un accident cu efecte catastrofale.
Fiecare ministru al economiei, care a trecut in ultimii 20 de ani pe la Palatul Victoria, a fost informat despre pericolul abandonarii unor mine, fara lucrarile necesare de conservare. Nici pe unul nu a interesat insa acest lucru, care cerea bani si nu oferea bani, asa cum le place ministrilor nostri.
Responsabilitatea este astfel a tuturor si a nimanui, in acelasi timp, pentru ca dupa ce au facut praf aproape tot mineritul din Romania, guvernantii au considerat ca si-au indeplinit misiunea pe acest segment.
Consecintele nu vor intarzia sa apara insa si Ocnele Mari sunt doar semnalul, avertismentul.
Cu exceptia exploatarilor de carbune din Valea Jiului si bazinul Olteniei, care nu stau deloc pe roze, Romania nu mai are aproape nici o alta exploatare miniera viabila. Absolut toate minele de neferoase au fost inchise, dupa anul 2007, dupa ce statul a subventionat la greu activitatea de exploatare, fara a face insa si reformele necesare.
Paradoxal, in timp ce piata produselor prelucrate la neferoase a cunoscut cresteri foarte mari, preturile atingand valori record, minele din Romania, producatorii de minereu, aveau pierderi invers proportionale.
Stiti de ce nu a interesat pe nimeni acest lucru ? Pentru ca s-a negociat cu Uniunea Europeana renuntarea totala la subventie, din 2007, lucru similar si cu inchiderea minelor.
Nu acelasi lucru s-ar fi intamplat daca statul gestiona corect sectorul si mai ales daca ar fi trecut la privatizarea acestuia la momentul oportun. Interesele insa, legate in primul rand de subventii, au primat in fata eficientei.
Uniunea Europeana importa anual peste 200 milioane tone minereuri metalice, efortul financiar depasind suma de 11 miliarde de euro.
Tarile Uniunii Europene nu-si pot asigura mai mult de 30 milioane tone minereuri metalice, respectiv 15% din nivelul importurilor. Pe fondul inchiderii a tot mai multe exploatari miniere si a epuizarii resurselor, dependenta de importuri ar urma sa creasca spectaculos odata cu depasirea crizei economico-financiare mondiale.
Romania nu sta deloc rau la capitolul resurse, dezavantajul mare fiind legat de slaba concentrare a minereului si de costurile ridicate de extractie. Rezervele de resurse minerale neexploatate ale Romaniei se ridica la nivelul de 20 miliarde tone, aici fiind incluse atat minereurile feroase si neferoase cat si sarea, nisipurile, pietrisurile sau rocile ornamentale.
Cu alte cuvinte, daca ar fi exploatate in conditii de eficienta si daca ar dispune de tehnologii avansate in domeniu, tara noastra ar putea produce anual in jur de 20 milioane tone minereuri, ceea ce ar acoperi circa 15 % din necesarul Uniunii Europene. Saraca tara bogata.
Nu numai ca nu mai suntem in stare sa producem, dar trebuie sa suportam si consecintele inchiderii exploatarilor miniere.
Uniunea Europeana s-a desteptat pe ultima suta de metri si reconsidera rolul industriei mineritului, incercand sa incurajeze puternic sectorul. La noi este prea tarziu, prioritatea romanilor fiind protectia impotriva dezastrelor pe care le pot provoca fostele exploatari. Evident, nu avem bani nici pentru asta. Atunci, cum o vrea Dumnezeu.
Realitatea este ca asa cum ne-am asternut asa dormim. De la Ocnele Mari la Baia Mare sau pana in Muntii Apuseni sub noi s-a facut un mare hau. Sa speram ca nu ne va inghiti pe toti la gramada.
Ramanem totusi cu amintiri.
Spre exemplu, in 1989 productia de plumb in concentrate era de 38,2 mii tone, productia de zinc si de cupru era de 55,3 mii tone, respectiv 47,5 mii tone.
Metalurgia de neferoase, care nu a avut aceeasi soarta cu exploatarile minere, ar putea produce de la aluminiu primar pana la cupru, zinc, plumb si produse prelucrate, asigurandu-ne circa 90% din necesarul de metale sI aliaje neferoase. Si o face, dar exclusiv pe baza importurilor de materie prima.
Alexandru Moldovan
sursa: bloombiz.ro
Adauga comentariu