Compania austriacă Holzindustrie Schweighofer, cel mai mare procesator de răşinoase de la noi, este acuzată că ar fi acceptat să cumpere lemn tăiat ilegal în ţara noastră, potrivit unei investigaţii publicate de organizaţia americană de mediu Environmental Investigation Agency (EIA).
În timpul filmărilor cu camera ascunsă, reprezentanţii organizaţiei au jucat rolul unor investitori străini care au obţinut dreptul să valorifice masa lemnoasă din pădurile unei asociaţii de proprietari din ţara noastră. Potrivit EIA, în discuţiile pe care le-au purtat cu oficialii români şi austrieci ai companiei Schweighofer, investigatorii au menţionat de mai multe ori intenţia să taie mai mult lemn decât este permis conform contractului cu asociaţia de proprietari. Investigatorii au cerut asigurări din partea companiei că lemnul ilegal va fi cumpărat, iar oficialii Schweighofer au confirmat că vor cumpăra lemnul, arătând şi bonusurile pe care le vor oferi pentru cantităţi suplimentare de lemn.
Pe 9 septembrie 2014, Gerald Schweighofer, CEO al Holzindustrie Schweighofer a trimis o scrisoare premierului Victor Ponta, în care ameninţa cu măsuri negative în cooperarea bilaterală dintre Austria şi România, dacă noul Cod Silvic nu va fi în favoarea Schweighofer, potrivit EIA.
Deszo Garda, fost deputat de Harghita şi membru al Comisiei pentru cercetarea abuzurilor din Camera Deputaţilor, ne-a declarat că austriecii de la Holzindustrie Schweighofer sunt protejaţi de clasa noastră politică.
Domnia sa ne-a precizat: “Timp de 12 ani am luptat împotriva mafiei lemnului şi am avut interpelări împotriva protejării şi ajutării celor de la Holzindustrie Schweighofer România. Am iniţiat o lege care a trecut prin cele două Camere ale Parlamentului. S-a aprobat ca masa lemnoasă din zonele de pădure cu doborâturi de vânt să nu poată să fie transportată de firmele străine care nu aveau puncte de lucru în judeţele respective”.
Deszo Garda ne-a spus că legea a trecut, dar a fost atacată la Curtea Constituţională de către 50 de deputaţi, în 2006-2007: “Era o lege menită să stopeze mafia numită Schweighofer, dar s-a intervenit politic la CCR pentru ca firma să poată să exploateze în mod nemijlocit masa lemnoasă din toate zonele ţării”.
Fostul deputat susţine că a luptat singur şi că nu a fost ajutat nici de partid, care nu îl suporta pentru că lupta împotriva mafiei lemnului.
“Această mafie era ajutată de toate partidele politice”, ne-a declarat Deszo Garda, subliniind: “Am fost atacat din toate părţile. Am fost hărţuit de autorităţi, fiind singurul deputat împotriva căruia a fost începută urmărirea penală pentru opiniile sale politice”.
În plus, fostul demnitar arată că autorităţile nu vor să facă nimic “pentru că mafia lemnului trebuie să fie susţinută, iar această firmă austriacă nu poate funcţiona fără ajutor românesc”.
George Epurescu: “Organismele de control şi-au limitat competenţele pentru ca Schweighofer să se desfăşoare în voie”
În plus, activistul George Epurescu ne-a declarat că investigaţia făcută publică ieri de organizaţia americană ar fi fost începută după ce preşedintele Klaus Iohannis a întors Codul Silvic în Parlament, pe motiv că ar dezavantaja agenţii economici.
Domnul Epurescu ne-a declarat: “Se fac foarte multe tăieri ilegale la noi, dar acestea sunt foarte greu de dovedit. Autorităţile nu prea au avut ce să facă pentru că s-au legat singure de mâini şi de picioare. Organismele de control precum Garda de Mediu sau Ocolul Silvic şi-au limitat competenţele şi jurisdicţiile ca să nu mai existe nicio entitate competentă care să ducă o anchetă la bun sfârşit. Astfel, austriecii de la Schweighofer se puteau desfăşura în voie. Se cunoştea poziţia dominantă a companiei austriece pe piaţa locală şi suportul politic pe care l-au primit încă de când au venit la noi în 2002”.
Activistul consideră că, în momentul în care Klaus Iohannis a trimis înapoi codul silvic, s-a ridicat un mare semn de întrebare, pentru că legea prevedea limitarea la maximum 30% a lemnului exploatat care putea reveni unei companii, pentru evitarea monopolului.
George Epurescu ne-a declarat: “În acest moment, Schweighofer construieşte o fabrică la Reci, în judeţul Covasna. S-a dorit întârzierea Codului Silvic pentru ca firma să-şi termine fabrica, să intre cu ea în producţie şi să spună că legea nu mai poate fi aplicată retroactiv întrucât ei au finalizat deja investiţia”.
Potrivit lui George Epurescu, organizaţia americană EIA ar fi vrut să-i demaşte pe austriecii de la Schweighofer ca să facă loc pe piaţă altor firme cu interese în ţara noastră.
Reprezentanţii companiei austriece au transmis un punct de vedere în care arată că vor demara o anchetă internă privind acuzaţiile că ar cumpăra lemn ilegal şi că vor lua decizii în consecinţă. “Toate persoanele implicate în procesul de achiziţionare sunt obligate să semneze pe proprie răspundere faptul că vor respecta normele de conduită internă. Compania noastră nu va tolera comportamentul inadecvat al angajaţilor săi”, au spus oficialii Schweighofer, potrivit HotNews.
Potrivit datelor companiei, Holzindustrie Schweighofer construieşte o fabrică de prelucrare a lemnului în Reci (judeţul Covasna, printr-o investiţie de 150 de milioane de euro. Începerea operaţiunilor va avea loc în al doilea trimestru al anului, fabrica fiind întinsă pe 70 de hectare.
Senatul a respins cererea de reexaminare a Codului Silvic
Senatul a respins, în şedinţa de ieri, cererea de reexaminarea pe care preşedintele Klaus Iohannis a transmis-o Parlamentului cu privire la legea care modifică Codul Silvic, adoptând propunerea legislativă în forma trimisă spre promulgare, potrivit Agerpres.
În favoarea raportului comun al Comisiei pentru mediu şi al Comisiei pentru agricultură din Senat, prin care s-a recomandat plenului respingerea cererii de reexaminare şi admiterea legii în forma trimisă spre promulgare, s-au exprimat 89 de senatori, iar împotrivă au votat 39 de senatori.
Autor: Petre Barac
Sursa: Bursa.ro
Adauga comentariu