Majoritatea analiştilor şi experţilor în economie recunosc faptul că la nivel global, criza dă semne de oboseală, în special în Statele Unite ale Americii. Situaţia este însă departe de a avea un final fericit, întrucât revenirea economică îşi va arăta în curând adevărata faţă.
“Vom trăi o revenire pe care numai cei care se ocupă cu statisticile şi-o pot dori”, este de părere Mark Vitner, economist la Wells Fargo.
Companiile produc mai mult….
Care ar fi motivul pentru care economistul vede situaţia atât de cenuşiu?
Cifrele arată că productivitatea din mediul american de afaceri a crescut în trimestrul al doilea cu 6,3%, o creştere peste media de 2,6% înregistrată în perioada 2000-2008. Practic, acest lucru înseamnă că societăţile şi companiile americane au început să producă mai mult.
…cu mai puţini oameni
Ţinând cont de faptul că rata şomajului din Statele Unite se apropie de 10%, economistul explică faptul că mediul de business american începe să producă mai mult şi să facă din nou profit cu mai puţini angajaţi şi cu costuri de muncă mai mici, ceea ce este un motiv de îngrijorare pentru piata muncii din America.
Practic, în acest fel, companiile nu vor mai dori, cel puţin o perioadă destul de mare de timp, să mai angajeze oameni.
De asemenea, există foarte mulţi americani care lucrează part time, timpul de muncă fiind redus din cauza crizei. În momentul în care productivitatea şi profitul vor reda culoare companiilor americane, acestea nu vor angaja oameni ci vor creşte numărul de ore de muncă a celor care lucrează în regim part time, idee susţinută şi de Richard Moody, economist şef la Forward Capital.
Exces de capacitate
Economistii numesc acest fenomen exces de capacitate. Criza a învăţat companiile că pot ajunge la un rezultat cu mai puţini oameni decât credeau că este necesar. Perioadele de boom economic, dimpotrivă, determinau mediul de afaceri să angajeze cât mai mulţi oameni pentru a creşte producţia şi în final profitul.
Analistul Brad DeLong arată că economia americană va avea nevoie de aproximativ 55 de luni pentru a rezolva problema excesului de capacitate cu care se va confrunta.
Valentin Vioreanu
sursa: “Washington Post
Adauga comentariu