Analize și opinii Extern Politică

Europa nu mai o democraţie liberală, ci un IMPERIU având în centrul său Germania. Dreptul de vot nu se mai aplică popoarelor de la periferie

Antropologul, istoricul şi sociologul Emmanuel Todd a declarat într-un interviu că adevărata dramă a „pro-europenilor” nu ar fi ieşirea Greciei din zona Euro, ci faptul că elenii se vor descurca mult mai bine dacă ar face-o.

Adevărata dramă a pro-europenilor este că Grecia să iasă din zona euro şi apoi sa se descurce mult mai bine. Pe termen scurt va fi greu, dar ieşirea din zona euro va fi precum o revoluţie socială”, a afirmat el într-un interviu din revista Marianne, citat de Cotidianul.

Omul care a prezis, încă din 1976, căderea Uniunii Sovietice, a mai spus că Europa nu mai este lumea unei democraţii liberale, ci a luat forma unui imperiu condus de Germania. A devenit o Europă oligarhică.

„Europa nu mai este lumea unei democraţii liberale egalitare. Europa ia forma unui imperiu având in înima sa o democraţie etnică. Mecanismele democratice funcţionează în interior în ţară dominantă, însă regulile democratice, dreptul la vot de exemplu, nu se mai aplică popoarelor dominate de la periferie. Antropologul belgian Pierre Van den Berghe numea aceasta o “herrenvolk democracy”, termen folosit pentru Africa de Sud şi Statele Unite în perioada segregaţiei. Este un sistem de guvernare în care sistemul democratic este acaparat de un grup etnic, în timp ce grupurile dominate sunt private de drepturile lor. Aplicând acest model în Europa, se observă ca atunci când germanii votează este ceva important, dar când grecii votează, aceasta nu mai contează.

Este o “Europă germană”, care însă nu poate funcţiona în acest fel, pentru că este o Europa oligarhică.„, a continuat el.

Totuşi, Emanuel Todd a spus că o dominaţie eternă a Germaniei nu este posibilă, dar că ţara Angelei Merkel poate găsi salvarea în Est.

În legătură cu situaţia din Ucraina, Todd afirmă că Germania se foloseşte de ţara vecină pentru a prelua controlul asupra unei părţi a populaţiei ucrainene active, aşa cum cum a făcut-o deja în alte ţări din Estul Europei.

Germania, care este ostilă faţă de greci şi spanioli a primit mână de lucru, muncitori şi funcţionari din aceste state. În strategia economică germană, forţa de munca se caută în două feluri: simpla imigraţie şi preluarea controlului asupra populaţiei active calificate din Europa de Est, adică foloseşte mâna de lucru calificată formată în timpul comunismului în Polonia, Cehia, etc. De aceea eu văd situaţia din Ucraina ca o parte a strategiei germane de a prelua controlul asupra unei părţi a populaţiei ucrainene active. Dezintegrarea în curs a societăţii ucrainene ar putea asigura Germaniei ani de echilibru demografic şi de hegemonie”, a spus sociologul.

Autorul: Mihai Șomănescu
sursa: activenews.ro

Despre autor

contribuitor

Adauga comentariu

Adauga un comentariu