Analize și opinii Economie Politică

Franța: Familia tradițională, amenințare la adresa ordinii publice

-Pe 1 aprilie, în lunea Paștilor, Franck Talleu, un parizian tată a 6 copii, a fost reținut pe stradă, interogat la poliție și apoi amendat pentru „ținută contrară bunelor moravuri” și „organizarea unei manifestații ludice fără autorizație.”

Care a fost de fapt „crima” lui Talleu? A venit în celebra jardin du Luxembourg, un parc public foarte vizitat, împreună cu familia sa pentru a sărbători Paștele catolic, purtând un tricou imprimat cu imaginea unei familii: mama, tatăl și doi copii. Acesta este logo-ul mișcării civice „Manif pour tous”, care se opune așa-zisei căsătorii între persoane de același sex, proaspăt legiferată de guvernul socialist al președintelui Hollande.

Incidentul a fost departe a de fi unul izolat, cel puțin câteva zeci de astfel de situații de cetățeni amendați sau reținuți fiind relatate în ultimele luni.

Pe jumătate în glumă, pe jumătate serios, omul nostru declara pentru Le Figaro: „Dacă doar desenul unei familii pe un tricou este contrar bunelor moravuri, ce e de făcut cu un cuplu care se plimbă pe stradă de mână cu copiii săi?”.

Văzând starea de demență în care „revoluția culturală” marxistă a reușit să arunce, după doar câteva decenii, societatea occidentală – mai ales în Europa, în SUA lupta nefiind încă încheiată – ne amintim de cuvintele profetice rostite acum un secol de G.K. Chesterton:

„Fires will be kindled to testify that two and two make four. Swords will be drawn to prove that leaves are green in summer. We shall be left defending, not only the incredible virtues and sanities of human life, but something more incredible still, this huge impossible universe which stares us in the face. We shall fight for visible prodigies as if they were invisible. We shall look on the impossible grass and the skies with a strange courage.”

Într-adevăr, afirmarea unui lucru clar ca lumina zilei – că familia înseamnă bărbat și femeie – a devenit un act de curaj în aceste „vremuri ale minciunii universale”, în care propagandiștii omnipotenți și omniprezenți ai devianței profesează din gură „toleranța” și „diversitatea” doar pentru a le reprima, în fapt. Depinde (și) de noi dacă vom permite, prin pasivitate și ignoranță, ca aceștia să fie, de aici înainte, cei care vor stabili normele societale – caz în care civilizația și temeiul său, familia, libertatea și prosperitatea economică, vor deveni, din deziderat, istorie de-a dreptul.


Sursa: Cultura Vietii

Despre autor

contribuitor

comentarii

Adauga un comentariu

  • Daca o familie se bazeaza pe principiile morale atunci, e greu sa-i abati de la drumul pe care il urmeaza. Iar, unii vad in asta un rau ( pt. ca, nu-i poti implementa ce sa urmeze sau cum ar trebui sa se comporta ) cand el stie ca valorile morale sunt de prisosinta mult mai folositoare ( in timp ce altele, indeamna la destrabalare si necaz).

    Plus ca, e greu sa mai vezi dincolo de aparente ( daca tu adopti un stil de viata inca din scutece)!

  • Dupa parerea mea,homosexualii si lesbienele,impreuna cu sustinatorii lor trebuie eliminati fizic!